38 de ani de la inaugurarea Transfagarasanului. Peisaje de vis, turism romanesc - Reportaj
Pe 20 septembrie se implinesc 38 de ani de la inaugurarea Transfagarasanului, "fratele" mai in varsta al Transalpinei. De un an de zile, de cand a fost finalizata, Transalpina si-a luat locul care i se cuvine, printre cele mai frumoase sosele din lume.
Transalpina, soseaua DN 67C, care strabate Muntii Parang unind localitatile Novaci si Sebes, are o istorie foarte veche. Primele drumuri de aici au fost construite de romani, iar 2.000 de ani mai tarziu regele Carol al II-lea a pavat soseaua cu piatra si a inaugurat-o in anul 1938. Abia in anul 2009 au inceput asfaltarile intregii portiuni care strabate muntii. Doi ani mai tarziu a devenit practicabila in proportie de 99%, pana atunci era accesibila din sud numai pana in statiunea Montana Ranca, iar din nord numai pana la Barajul Oasa.
Este cea mai inalta sosea din Romania: ajunge la 2.145 metri in Pasul Urdele. Peisajul este incantator, drumul strabatand crestele muntilor, ocolind fiecare culme prin curbe stranse, care dau bataie de cap soferilor. Din pacate, o data cu afaltarea au inceput si problemele nelipsite din orice zone turistica a Romaniei: mizeria si turismul iresposabil.
In calatoria mea pe Transalpina am oprit de mai multe ori pe marginea drumului, ca sa fotografiez frumusetea naturii, mai ales ca am avut noroc de vreme foarte buna. Din pacate, indiferent unde opream, in locuri special amenajate pentru popas, gaseam acelasi peisaj dezolant pe care il intalnim de ani de zile pe Transfagarasan sau in alte zone frecventate de turisti: gunoi, peturi, hartie, resturi alimentare.
E drept ca nu exista cosuri de gunoi, dar amplasarea lor aici ar fi cel putin ciudata si ar strica din frumusetea salbatica a naturii. Dar cat de greu poate fi sa pui resturile intr-o punga si sa le arunci la gunoi acasa sau la hotel? In ritmul asta, cea mai frumoasa sosea a tarii va deveni in curand o groapa de gunoi.
Am privit curioasa numeroasele masini care opreau langa noi. Dintr-un BMW au coborat doua tinere in fuste scurte si pantofi cu toc, care se zgribuleau de mama focului, uluite ca la o altitudine de peste 2.000 de metri este ”groaznic de frig” chiar si vara.
Am cumparat si eu si prietenii mei care m-au insotit in calatorie cateva borcanele de dulceata de afine, vanduta pe marginea drumului de o batranica simpatica. Doar 10 lei borcanul. Puteam iesi mai ieftin daca am fi cumparat clasicul suvenir “magnet pentru frigider” cu un peisaj de pe Transalpina, dar ne-am gandit ca nu este chiar potrivit cu locul acesta pitoresc.
In departare se vedea Ranca, iar pe marginea drumului o turma de oi si in apropiere o cireada de vaci, care traversau tacticos soseaua. Fac parte din specificul zonei, la urma urmei drumul din asfalt a fost construit peste pasunile lor, nu invers.
Pe langa mizeria de pe marginea drumului si “invazia” unor turisti care nu stiu sau nu vor sa respecte natura, o alta problema pe Transalpina sunt lucrarile care nu sunt finalizate. Se monteaza inca parapeti de protectie si se amenajeaza scurgerile de apa de pe versanti.
Nu asta deranjeaza, ci faptul ca soseaua deja asfaltata a fost sparta pentru realizarea acestor lucrari esentiale, care ar fi trebuit facute dinainte. Prin urmare, chiar daca mergi cu doar 50 km/h, in zona Barajul Oasa-Sebes masina se hurduca la fiecare 200-300 de metri, din cauza unor damburi rezultate dupa spargarea si carpirea soselei.
Cum de nu si-au dat seama de la bun inceput ca trebuie facute aceste scurgeri? In cartierul Drumul Taberei, unde locuiesc, se sapa acum la noua magistrala de metrou. N-am putut sa nu ma infior la gandul ca, poate, dupa cei X ani de lucrari, cand va fi in sfarsit inaugurata, muncitorii isi vor da seama ca au uitat ceva, un “detaliu esential” si o vor lua de la capat cu sapaturile. Cel putin aici, pe Transalpina, asa pare sa se fi intamplat, dar partea pozitiva este ca se lucreaza, nu se sta.
Asfaltarea in intregime a soselei, supranumita si Drumul Regelui, va fi poate un dezastru pentru mediu, dar cu siguranta este o mana cereasca pentru turismul de la Ranca. Statiunea s-a dezvoltat incredibil in numai cativa ani.
Ranca se afla la altitudinea de 1.600 de metri, fiind cea mai inalta statiune montana din Romania, iar peisajul de care ai parte daca te cazezi aici este extraordinar. Vara se pot face trasee montane, iar iarna se poate schia. Preturile la cazare sunt acceptabile: de la 70 ron la 120 ron/camera dubla la una din pensiunile de aici. Merita categoric, insa nu uitati sa cereti camera cu vedere spre munte, nu la sosea!
Din pacate, n-am avut inspiratia sa ne cazam aici, ci la Paltinis, iar “experienta” de care am avut parte acolo este la limita absurdului.
Cazare la Paltinis: ce se ascunde in spatele scuzei “ne pare rau, camera dvs. nu are balcon”
Nu am parcurs in intregime Transalpina, ci de la Sugag am luat-o pe scurtatura, spre Sibiu, prin localitatile sasesti Jina, Poiana Sibiului, Saliste, Sibiel. Drumul foarte bun, asfaltat recent, peisajul splendid, cu dealuri impadurite si sate pitoresti. Localitatile prin care am trecut era aproape pustii, cativa batrani puneau tara la cale la poarta, iar un tatic isi plimba copilul intr-o roaba. Liniste, curatenie, frumusete. Daca treceti prin zona, merita sa va cazati aici, este o zona aflata inca in afara turismului de masa.
Am vrut sa ne cazam in Paltinis, auzisem recomandari despre aceasta statiune si peisajul este intr-adevar foarte frumos. Ma gandeam ca nimic nu poate merge rau, ajunsesem cu bine pana aici, vremea era perfecta pentru munte, iar locul avea o reputatie buna: cea mai veche statiune montana din tara, intemeiata in anul 1894, aer curat, datorita altitudinii de 1.442 metri….abia asteptam sa ne cazam si sa admiram apusul de soare de la balconul nostru! Rezervasem un apartament pentru 4 persoane, care avea si balcon.
Cand sa ne cazam la Vila Romana (are recomandari bune pe Internet si un site bine realizat!), surpriza tipic romaneasca: nu exista un apartament disponibil, dar ni se ofera doua camera duble, la acelasi pret: 140 ron pentru 4 persoane, adica 70 lei camera.
In fine, asta e, acceptam, era prea tarziu sa plecam la alta pensiune. Receptionerul s-a mai uitat de cateva ori insistent pe calculatorul unde era notata rezervarea si ne-a aruncat o privire abatuta: “Imi pare rau, dar camerele dvs. nu au balcon”. Ei, asta e! O sa admiram apusul de soare de la geam, nu suntem foarte pretentiosi!
Am luat cheile si am urcat in camera. Totul curat, frumos, mobila noua….m-am dus glont la geam, sa vad daca mai apuc sa admir soarele apunand printre brazi….si nu mi-a venit sa cred ce vedeam. Geamul se deschidea intr-un pod mansardat, aflat in curs de amenajare. Nu aveam vedere la munte sau macar la cativa brazi, ci la cateva grinzi de lemn si o galeata cu scule, care zacea acolo cine stie de cand. Nici macar aerul curat de munte nu avea cum sa intre, pentru ca podul, la celalalt capat al sau, avea un geam care era usor intredeschis.
La inceput nu mi-a venit sa cred, am inchis geamul si l-am deschis din nou, sperand, in naivitatea mea, ca de data aceasta voi vedea frumusetea naturii. Gresit! Am coborat la receptie cu o falca in cer si una in pamant, alaturi de prietenii mei, care aveau si ei parte de aceeasi priveliste. Tanarul care ne-a cazat a ridicat trist din umeri: “Pai v-am spus ca nu aveti balcon!” Dar nu vrem balcon, vrem un geam, sa intre aer si sa vedem si noi macar doi brazi acolo, ca de-asta suntem la munte! Nu existau alte camere libere, totul este ocupat. “Va oferim in schimb cate o cafea gratuit, maine, la micul dejun”, a zambit satisfacut receptionerul, convins ca a reusit sa dreaga busuiocul.
Furiosi, am iesit sa ne plimbam cateva ore, pana la caderea intunericului. Era prea tarziu sa mai cautam cazare in alta parte, mai ales ca era vineri seara, iar a doua zi dimineata oricum urma sa plecam spre Transfagarasan.
Prin Paltinis nu prea ai unde sa te plimbi si statiunea este foarte mica, desi cu siguranta se va dezvolta, se construiesc multe pensiuni. Am mers pe sosea, am vizitat zona pe care receptionerul ne-a prezentat-o ca fiind “centrul vechi”, adica trei cabane care dateaza de la sfarsitul anilor 1800, cand a fost construita statiunea.
Apoi am vrut sa luam cina la o pensiune. Chelnerita ne-a spus din memorie meniul: mici, ceafa de porc, pulpe de pui, cartofi prajiti sau taranesti. Sotul meu, care este vegetarian, s-a interesat ce ar putea sa manance, in afara de piure. “Nu, nu avem piure, dar puteti lua cartofi natur si va facem special o salata italieneasca”.
Asta cu salata suna bine….Dupa aproximativ 40 de minute a venit si comanda: ceafa de porc cu cartofi taranesti pentru noi, cartofi natur si salata italieneasca pentru sotul meu. Si aici surpriza: cartofii natur erau cartofi fierti fara nimic altceva, nici macar sare, iar cei “taranesti” erau de fapt un fel de rantas, un amestec indigest, pasat, de cartofi, sunca si ceapa. Salata italieneasca? Cateva frunze de salata verde, trei fire de ardei gras si multa, foooooarte multa ceapa.
Poate ca in alte conditii ne-am fi ridicat sa plecam, dar asa, dupa ce patisem cu cazarea, ni s-a parut o continuare fireasca a zilei si am facut haz de necaz. Rau imi pare ca n-am retinut numele pensiunii care ne-a oferit acest delicios meniu, dar se afla intr-un loc putin mai izolat, aproape de telescaun si de “centrul vechi”. Abia atunci am inteles de ce multi turisti venisera aici cu mancare “din traista” si isi faceau singuri gratar.
A doua zi, dupa ce am admirat pentru ultima data privelistea rara cu podul renovat, am plecat sa mancam micul dejun. De data asta sortii se schimbasera si chiar ne-am luat revansa: am ales Perla Paltinisului, o pensiune superba, dar destul de scumpa, unde am platit cate 25 de lei de persoana pentru bufetul suedez oferit. Mancare buna, totul proaspat si la discretie. Ne-am spus ca daca ne vom mai intoarce vreodata in Paltinis, aici ne vom caza: 180 lei camera dubla cu vedere la munte si mic dejun bogat.
Am plecat mai departe, spre Transfagarasan, pe care l-am parcurs din nord spre sud, de la Cartisoara spre Curtea de Arges.
Transfagarasan, “bulevardul Carpatilor”: carnati afumati la teava de esapament
Pentru ca mai fusesem pe Transfagarasan si cu ani in urma, prilej cu care l-am “botezat” “Bulevardul Carpartilor”, stiam ca vor multe masini si ca probabil nu vor putea opri sa admiram peisajul, mai ales ca era sambata.
Si am avut dreptate: traficul a fost bun pana la cabana Balea Cascada, unde ne-am oprit brusc si am stationat cateva minute. “Este un accident”, se gandeste amicul meu, care era soferul. Da de unde! Asa se circula aici si am mers in ritmul melcului pana la Balea Lac. Pe drum abia puteam admira frumusetea muntilor Fagaras si faceam poze din masina, pentru ca nu aveam unde sa oprim. Locurile special amenajate sunt prea putine, iar alti soferi opreau pe marginea soselei, blocand-o uneori timp de 5-10 minute, cat le lua sa faca poze si sa filmeze.
Aici prinzi un loc de parcare numai daca ai un noroc chior. Si noi am avut, probabil ca o compensatie pentru patania de la Paltinis. Chiar langa Balea Lac, un SUV imens tocmai iesea din parcarea improvizata, sub nasul nostru. Amicul a fost pe faza si a ocupat imediat locul, astfel incat am putut sa coboram si sa plimbam linistiti cateva minute. Pana sa ajungem la Lacul Balea am mers insa pe marginea soselei, printre masini si tarabe care vindeau branzeturi si mezeluri afumate. Mai corect fie spus, afumate la fumul tevii de esapament!
Transfagarasnul a fost construit intre anii 1969-1974, fiind inaugurat pe 20 septembrie 1974, dar asfaltarea a fost gata abia in 1980. In amintirea celor 40 de muncitori care si-au pierdut viata lucrand aici, potrivit actelor oficiale, au fost construite doua monumente, la cotele 1.200 si 1.600. Soseaua atinge altitudinea maxima la 2.042 metri, in zona tunelului Balea, faimos pentru blocajele rutiere care au loc aici in fiecare weekend.
Sunt mai multe obiective turistice pe traseu, cele mai importante fiind barajul si lacul de acumulare Vidraru, inaugurat in anul 1966 si cetatea Poienari, construita in secolul al XIII-lea, pe un deal de langa hidrocentrala Vidraru. Locul este pitoresc si de sus puteti admira o priveliste unica a zonei, insa atentie: trebuie sa urcati si sa coborati 1.480 de trepte.
Pe Transfagarasan sunt mai multe pensiuni unde va puteti caza, dar preturile sunt destul de piperate: intre 110 lei si 260 lei/camera dubla. Nu uitati sa va faceti rezervare din timp, mai ales daca veniti in sezon si la sfarsitul saptamanii!
O calatorie pe aceasta minunata sosea, pe care multi o considera mai frumoasa decat Transalpina, este o amintire deosebita, dar trebuie sa stiti exact la ce sa va asteptati: ambuteiaje, zgomot de claxoane si de muzica la Balea Lac, mirosul indigest de mici la gratar amestecat cu cascaval afumat si gaze de esapament.
Cand am plecat ne intrebam ce solutie s-ar putea gasi pentru un turism civilizat si ecologic aici. Amicul meu propunea amenajarea unor parcari, insa eu nu cred ca ar fi cea mai buna idée, nu stiu cum s-ar putea construi asa ceva astfel incat frumusetea naturala a locului sa nu fie afectata.
Ne tot gandeam la asta in timp ce ieseam cu masina din locul pe care il “prinsesem”, moment in care traficul pe Transfagarasan s-a oprit pret de cateva secunde, pentru ca un sofer amabil ne-a lasat sa intram pe sosea, noi cedandu-i astfel pretiosul loc de parcare, pe marginea prapastiei abrupte.
(text si foto: Roxana Ruscior)
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
 (3).webp)
