Stațiunea din România pentru care turiștii renunță la vacanțele în străinătate. Te simți ca în Alpii Elvețieni

×
Publicitate

Dacă încă nu v-ați hotărât unde veți petrece vacanța de vară, la mare sau la munte, noi vă propunem o soluție... combinată.

Dacă alegeţi Colibița - ajungeți la... marea de la munte! Stațiunea din Judeţul Bistrița-Năsăud este la mare căutare, în special de către familiile cu copii, care își doresc liniște și aer curat. Studiile au arătat că stratul de ozon este similar celui din Alpi, iar turiștii spun că peisajul se aseamănă cu cel din Elveția.

Nu este de mirare că unii au renunțat la vacanța în Muntenegru, pentru a merge la Colibița.

Colibița este locul în care cerul, apa şi munţii parcă se contopesc. Lacul lung de 7 km, cu mici insule, este înconjurat de munţii Călimani, pe ale căror piscuri se mai poate zări zăpada chiar şi atunci atunci când razele soarelui încălzesc apa.

Turist: „De fapt eu am venit din Irak în vacanță cu familia. Ne bucurăm de locul acesta foarte frumos. E o bucată din Rai, a meritat că am bătut atâta drum, aproape 500 de km.”

Turist: Foarte frumos. Aici vreau să mor şi să îmbătrânesc.
Reportr: De ce?
Turist: Nu ştiu. E frumos, aer curat, mai ales că sunt şi pescar.

În acest loc domneşte liniştea, iar concentrația de ozon este peste valoarea medie din ţară, şi asemănătoare cu cea din munţii Alpi. Climatul plăcut, constant, şi lipsit de curenţi puternici, oferă zonei un caracter echilibrat şi tonic.

Turist: ”Am fost şi în urmă cu 3 ani. Ni s-a părut un loc foarte frumos, peisajul extraordinar, aerul foarte curat, mai ales pentru copii.”

Proprietarii complexelor au amenajat spaţii confortabile. Turiştii pot sta la plajă pe şezlong, în timp ce admiră crestele munţilor, totul la 900 de metri altitudine, unde căldura este mai uşor de suportat, iar bronzul iese perfect. Sunt peste 2000 de locuri de cazare. Turiştii pot alege o cameră simplă de hotel, sau apartamente cu bucătărie, în care să gătească. În acest caz, au la dispoziţie terasă şi spaţii de joacă pentru copii.

Vasile Coruțiu proprietar complex turistic: „Eu aş zice că în special se axează pe vacanţele pentru familişti pentru că aici sunt mai puţine oportunităţi pentru adrenalină şi sporturi extreme, şi familiile şi copiii îşi pot face o vacanţă plăcută şi fără evenimente.”

Se pot face drumeţii prin munţi, mountain biking, alpinism, pescuit - sau pur şi simplu plimbări în staţiune. Desigur, punctul de interes îl reprezintă navigaţia. Cu hidrobicicleta, barca cu vâsle sau cea electrică. Iar pe ambarcaţiunile cu ghid se dau explicaţii despre formarea lacului de acumulare.

- „După ce s-au expropiat, i-au mutat şi s-au făcut alte aşezări. Aici s-a inundat, s-a început lucrarea la baraj în 87 şi a durat până în 1995-96, după care a început să crească nivelul apei şi încet, încet s-a populat.”

 

Se poate lua masa şi la o stână turistică, iar costul pentru transport, masă şi băutură este de 80 de lei de persoană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62192680
România își deschide granițele pentru toți turiștii străini, inclusiv pentru cei din afara UE

România își deschide granițele pentru toţi turiştii străini, inclusiv pentru cei care vin din afara Uniunii Europene.

62185472
Liniștea a devenit o atracție turistică. Care sunt cele mai liniștite zone din România

Liniștea a devenit o atracție turistică în agitația din jurul nostru, iar unele zone din România își propun să o valorifice.

62176894
Tot mai mulți oameni își cumpără teren sau case în satele românești. Delta Dunării este la mare căutare

Sunt tot mai mulți cei care își caută liniștea și fericirea departe de agitația și poluarea din marile orașe. Își cumpără teren sau case în satele românești și descoperă acolo o viață tihnită.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.