Costul uriaș al repatrierii turiștilor afectați de colapsul Thomas Cook. „Va fi un tsunami”

×
Publicitate

După 178 de ani în afaceri, „Thomas Cook", cea mai veche agenţie de turism din lume, este în colaps. Duminică-noapte au eșuat negocierile ultimei șanse, purtate de conducere cu guvernul britanic și cu diverși creditori.

Compania ar avea 600.000 de clienți în vacanțe, peste tot în lume, 150.000 dintre aceștia, britanici. Guvernul de la Londra a pregătit cea mai mare operațiune de „repatriere pe timp de pace”, închiriind zeci de avioane, pentru a-și aduce acasă, gratuit, cetățenii. Şi alte guverne şi companii de asigurări vor fi probabil obligate să intervină.

Duminică-noapte, cu o voce mormântală, directorul executiv le-a cerut iertare celor 22.000 de angajaţi, dintre care 9.000 doar în Regatul Unit, dar şi zecilor de mii de clienţi rămaşi prin staţiuni şi aeroporturi, precum şi miilor de hotelieri şi furnizori lăsaţi baltă.

Peter Fankhauser, director executiv Thomas Cook: „Am un anunţ pe care speram să nu fiu nevoit să-l fac. Ştiu că acest deznodământ va fi devastator pentru mulţi, că va aduce anxietate, stres şi perturbări”.

16.000 de britanici care aveau vacanțe prin intermendiul agenţiei Thomas Cook urmau să revină acasă doar luni. Iar autorităţile britanice sperau să repatrieze cel puţin 14.000 dintre ei. Astfel, au fost închiriate cel puţin 45 de avioane charter pe 64 de rute, în toată lumea.

Citește și
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”

„Este un cutremur de magnitudinea 7, iar tsunami-ul abia urmează”, a declarat preşedintele agenţiilor de turism din insula Creta. În Grecia, şi mai ales în insulele greceşti, au rămas blocaţi 50.000 de clienţi ai agenţiei Thomas Cook. Şi 21.000 - în Turcia.

Operațiunea de repatriere a turiştilor britanici, botezată „Matterhorn”, ar putea costa 150 de milioane de lire.

Tim Johnson, director în cadrul Autorității Aviatice Civile: „Singura noastră preocupare este derularea celei mai ample operaţiuni de repatriere pe timp de pace, pentru a-i readuce acasă pe cei 150.000 de turişti britanici”.

Pentru unele famili, precum Amy şi Jackie Ward, nici nu se pune problema unei amânări.

„Pentru noi este o situaţie de viaţă şi de moarte. Mama ia medicaţie pentru inimă!”.

Tour-operatorii plătesc de regulă hotelurile la 90 de zile după plecarea oaspeților. Nu e de mirare, aşadar, ca turiştii cazaţi într-un hotel din Tunisia au fost sechestrați de agenții de securitate. Li s-au cerut garanţii că hotelul îşi va primii banii pentru serviciile oferite. În cele din urmă, au fost lăsați să plece.

Turist: „Am ajuns la aeroport şi am primit acest fluturaş, în care ni se spune că zborul nostru nu mai exista. Plătisem de un an pentru vacanţă, pentru asigurare. Am pierdut toţi banii”.

Agenţia de turism, fondată în 1841, plimba anual peste 20 de milioane de turiști în 17 țări, având și o companie aeriană proprie. Fondatorul Thomas Cook este considerat „părintele turismului" deoarece el a fost primul care a conceput un produs cu servicii integrate.

Simon Calder, jurnalist: „Problemele au apărut în 1994, când Open Skies a apărut în Europa, când Easy Jet şi Rynair au devenit cele mai populare companii aeriene din Europa. În acelaşi timp, a intrat în joc Internetul, permiţându-ne ţie şi mie să ne prefacem în agenţi de turism şi să ne rezervăm singuri cazare, zbor şi să ne închiriem maşini. Thomas Cook nu a putut ţine pasul cu aceste schimbări”.

Ca să treacă de iarnă, agenţia Thomas Cook avea nevoie de 200 de milioane de lire sterline, pe lângă pachetul financiar de 900 de milioane de dolari convenit luna trecută, dar nu a reuşit să obţină finanţarea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gestul simbolic care a precedat despărțirea dintre Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr, după cinci ani
Gestul simbolic care a precedat despărțirea dintre Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr, după cinci ani
Citește și...
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”

Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a spus că în următoarele săptămâni ar putea apărea „vești bune” privind încheierea războiului ruso-ucrainean și nu a exclus posibilitatea unui summit între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

Macron i-a cerut lui Trump ridicarea sancțiunilor împotriva cetățenilor europeni. „Nu voi rezista”
Macron i-a cerut lui Trump ridicarea sancțiunilor împotriva cetățenilor europeni. „Nu voi rezista”

Președintele francez Emmanuel Macron i-a scris omologului său american Donald Trump, pledând pentru ridicarea sancțiunilor „impuse pe nedrept" de Statele Unite unor cetățeni europeni.

Coasta de Est a SUA, amenințată de o furtună puternică de zăpadă. „Între 30 și 60 de centimetri”
Coasta de Est a SUA, amenințată de o furtună puternică de zăpadă. „Între 30 și 60 de centimetri”

O nouă furtună de zăpadă ameninţă Coasta de Est a Statelor Unite, cu peste 30 de centimetri de zăpadă aşteptaţi în unele zone, inclusiv în New York, începând de duminică, potrivit autorităţilor meteorologice, citate de AFP, preluat de News.ro.

Recomandări
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”
O întâlnire între Zelenski și Putin este posibilă „în următoarele săptămâni”. Witkoff: „Sperăm că veți auzi vești bune”

Trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a spus că în următoarele săptămâni ar putea apărea „vești bune” privind încheierea războiului ruso-ucrainean și nu a exclus posibilitatea unui summit între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

Trump a mărit brusc noua taxă vamală mondială de 10%, după înfrângerea de la Curtea Supremă. Noul procent anunțat
Trump a mărit brusc noua taxă vamală mondială de 10%, după înfrângerea de la Curtea Supremă. Noul procent anunțat

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că va creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale.

Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională
Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

În cadrul Forumului Internațional de Reziliență Cibernetică , desfășurat zilele trecute la Kiev, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere trilateral între instituțiile naționale de securitate cibernetică din Ucraina, România și Moldova.