Băile Herculane revin la viață după ani de uitare. Se redeschid izvoare termale și se reface „Promenada conteselor”
După ani de paragină și uitare, Băile Herculane prind din nou viață. Voluntari și arhitecți redeschid izvoare termale și refac „Promenada conteselor”.
Un om de afaceri renovează un hotel de epocă și a adus acasă candelabrul cazinoului imperial. Iar de aici, drumul ne poartă spre Valea Cernei, spre sate izolate, unde accesul se face pe scări de lemn prinse de stâncă. Mai departe, în inima muntelui, se ascund peșteri cu ape turcoaz. Descoperim împreună locuri din „Necunoscuta Românie” care ne rămân în inimă.
Pe Valea Cernei, un loc unde munții nu doar ne înconjoară, ne absorb, drumul e vertical. Dacă vrem să ajungem în Ineleț, nu mergem. Ne cățărăm. Pe o scară de lemn, sprijinită de stâncă, bătută de vreme și pași de generații.
Există și un drum ocolit acum, dar scara rămâne preferata celor care n-au rău de înălțime.
Gheorghe Lungu, ranger Parcul Național Domogled, Valea Cernei: „Fac un legământ aici, bagă un cui în stâlp ca să fie semn al discuției și al hotărârii luate împreună și cam asta e. Nu verifică nimeni, totul rămâne în conștiința lor și fizic rămâne în stâlp. Așa că, dacă trec pe aici și promit unei fete că o iau de nevastă, s-ar putea să n-am încotro.”
Pe poteca spre Ineleț sunt mese cu dulcețuri, miere, siropuri, însă nimeni la vânzare. Doar borcane, o cutie și restul pregătit. Sunt cel puțin 6–7 astfel de locații unde localnicii își lasă produsele aici, ei muncesc foarte mult și n-au timp să stea la vânzare.
Cei care trec știu că iau ceva ce a fost făcut cu grijă. Așa este ospitalitatea. Aici domnește încrederea. Un gest simplu care spune: încă mai credem unii în alții.
În ultimii ani, așezările din Valea Cernei au devenit surprinzător de populate de orășeni. Majoritatea cu laptopuri, wi-fi portabil și mult curaj. Unii vin chiar din Suedia sau Norvegia.
Beatrice Weber: „N-am mai plecat 5 luni de aici. Și, înainte să plec, m-a bușit plânsul pur și simplu.”
Băile Herculane au fost, cândva, o bijuterie. Apoi, un morman de ruine. Dar există speranță. Via Sisi, locul unui izvor terapeutic, a fost amenajat de o echipă de voluntari, coordonați de arhitecta Oana Chirilă. Aceiași oameni lucrează și la „Promenada conteselor”.
Oana Chirilă, arhitectă: „Povestea spune că ele inclusiv făceau prăjituri pentru localnici și aici ieșeau să le servească și să se plimbe.”
În mijlocul ruinelor restaurate este cazinoul imperial. Cu candelabru.
Vlad Căpușan, proprietarul clădirii: „Sub acest candelabru au dansat împăratul Franz Iosif cu împărăteasa Sisi. L-am găsit într-un anticariat, la un moșuleț care ținea de el cu dinții, nu vreau să știu de unde l-a avut.”
Vlad Căpușan este fiul unui om de afaceri. Pasionat de alpinism, a găsit o cale de a împăca dorul de munți cu responsabilitatea moștenită. S-a mutat în Băile Herculane și, printre ruine cu parfum imperial, coordonează investițiile familiei. Renovează un hotel care, cândva, primea regi, împărătese și aristocrați.
Vlad Căpușan, proprietarul clădirii: „Nu va fi pentru oricine pentru că nici acum 80 de ani nu era pentru oricine, era doar pentru boieri, nobilime, pentru împărați.”
La plecare, un mic ocol. Peștera Topolnița. Intrarea e îngustă, dar lumea dinăuntru e altă planetă. Se poate vizita doar cu caiacul, dar merită. Limpede și adâncă, apa râului Topolnița își schimbă culoarea din albastru în turcoaz, după cum bate soarele în calcarul albiei.
În weekend-urile de vară, ghizii sunt aici, zi-lumină. În rest trebuie dat un telefon înainte. Adâncurile peșterii sunt păstrate pentru cercetare. Rezervație speologică. Adică: nu se intră.
Valea Cernei este acel tip de descoperire rară. Un loc în care ajungem din întâmplare. Și când plecăm rămâne cu noi. O fărâmă din „Necunoscuta Românie”, rafinată tocmai prin modestie.
Etichete: Baile Herculane, romania, turism, valea cernei,
