Domeniul schiabil din Dolomiți, unde se găsesc peste 1.200 de kilometri de pârtii. Peisajele sunt desprinse din povești

×
Publicitate

Pe cât de scump, pe atât de spectaculos este pentru schiori nordul Italiei. Dacă vreți să mergeți în Dolomiți, veți da de două sau chiar de trei ori mai mult ca în România.

Dar aveți la dispoziție sute de kilometri de pârtii conectate, unite prin rețele de telegondole și telescaune. Unii dintre schiori se laudă că parcurg și câte 50 de kilometri zilnic.

În nordul Italiei, munții Dolomiți separă țara de Austria. Dincolo de aceste creste spectaculoase se află Tirolul, dar italienii nu au vrut să fie cu nimic mai prejos, ba din contră, au reușit să îi surclaseze pe austrieci. Își așteaptă an de an, turiștii din toată lumea, cu peste 1.200 de kilometri de pârtii, din care aproape o treime sunt interconectate.

Toată această uriașă suprafață din Alpii Italiei este în patrimoniul UNESCO și autoritățile italiene au organizat locul sub numele DOLOMIȚI SUPERSKI. Cuprinde 12 stațiuni de schi unite sub aceeași cupolă, fiind cel mai mare domeniu de schi din lume. Toți cei care ajung în zonă descoperă că într-o vacanță de 5-7 nopți pot schia zilnic pe trasee diferite, fără să fie de 2 ori în același loc, și tot le mai rămân pârtii nedescoperite pentru data viitoare.

Autoritățile au înțeles că totul trebuie organizat bine, sunt în permanență pregătiți pentru turiști, fie vară, fie iarnă. Aici turismul e o prioritate națională, nu doar la nivel local.

Pentru iubitorii de ski e o splendoare să se deplaseze de pe o culme montană pe alta, în loc să coboare la baza părtiilor și să ia mașina până la următorul domeniu schiabil. Adică pleci dintr-o localitate, te dai sus, de pe un versant pe altul, și seara poți coborî într-o altă localitate, aflată la zeci de kilometri distanță, cu mașina. Totul se întâmplă pentru că s-a investit masiv într-o sumedenie de telecabine, telegondole, telescaune și teleski-uri răspândite prin Dolomiți.

Perla Dolomiților este stațiunea Cortina d'Aampezzo. O comună cochetă, înconjurată de munți, are un domeniu schiabil care include numai puțin de 34 de piste de ski, legate printr-un traseu de telecabină, două de telegondole, dar și 9 telescaune și tot atâtea teleski-uri.

Cel mai important este ca nu pierzi timp la coadă, la urcarea pe pârtii.

Aici, accesul la piste se face cu benzi speciale, ca în aeroport, care preiau turiștii cu clăpari, din parcări și îi duc către casele de bilete și după ce își cumpără skipass-ul, urcă la pârtie pe scară rulantă.

Este adevărat că tarifele, începând de la cazare, skipassuri, mâncare și toate serviciile conexe sunt mai piperate ca în Austria sau Franța, și mult mai mari decât la noi, dar skiorii spun că merită fiecare ban cheltuit, pentru că de fapt plătesc pentru că se dau mult, și nu pierd timp la cozi, când au la dispoziție o puzderie de pârtii.

Hotelierii spun că doar jumătate dintre turiști provin din Italia, restul sunt străini. Unii revin an de an. Iar doi tineri din Statele Unite au ales să se căsătorească la Cortina și au organizat ceremonia chiar pe platoul unui domeniu schiabil.

A nins bine în această iarnă în Dolomiți, dar noapte de noapte deținătorii de domenii schiabile au pornit și tunurile care să facă zăpadă artificială. Au ținut să fie deschise și traseele pe unde a început să se topească omătul și au în spate o tradiție din a amenaja rute pentru schiori, printre aceste vârfuri spectaculoase.

Un alt amânunt important, drumurile sunt deszăpezite, asfaltul e aproape uscat deși de jur împrejur avem zăpadă.

La noi, în schimb, pârtiile acumulează stres și nervi.

E drept și că skiatul la Rânca e de 3 ori mai ieftin, decât în Dolomiți. Și că găsești cazare la tarife mici, chiar și de Crăciun. Un proiect turistic aprobat de guvern încă din 2008 prevedea crearea unei rețele noi de pârtii și telegondole care să unească Rânca, Transalpina și Vidra pentru un impozant domeniu schiabil în România. Proiectul, de 40 de milioane de euro, a rămas doar pe hârtie.

Domeniul schabil care a murit speranță ar fi avut aproape 50 de kilometri de pârtii. Un alt vis neîmplinit a vizat Valea Jiului, acolo unde, tot prin 2008, autoritățile sperau să unească Straja, din Lupeni, de pârtiile de la Vulcan. Și dacă la noi s-a renunțat demult la aceste planuri, italienii au investit masiv. În ultimii ani, cele 130 de firme care fac parte din DOLOMITI SUPERSKI au investit peste 90 de milioane de euro în cabluri și instalații pentru zăpadă artificială. Au și de unde, fiind o activitate profitabilă. În aceste locuri se va ține și următoarea Olimpiadă de iarnă, din 2026.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
Citește și...
Disneyland Paris 2026. Ghid complet pentru cea mai magică destinație din Europa

Disneyland Paris rămâne în 2026 una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, datorită atracțiilor spectaculoase, hotelurilor tematice și experiențelor dedicate tuturor vârstelor. 

Nantes, orașul din Franța în care găsești cele mai frumoase castele. Cum să planifici o vacanță aici

Nantes, situat în vestul Franței, este un oraș care îmbină eleganța istoriei cu energia unui centru urban modern.

Vacanță în Grecia fără aglomerație. Cele mai liniștite insule unde te relaxezi cu adevărat

Dacă visezi să mergi într-o vacanță în Grecia vara aceasta, dar te descurajează mulțimile uriașe de turiști, există câteva recomandări pentru insule grecești liniștite și destinații mai puțin aglomerate pe care merită să le iei în calcul. 

Recomandări
Cum ar putea România să doboare dronele rusești înainte de a-i încălca spațiul aerian. NATO, negocieri cu Ucraina și Moldova

Dronele rusești care se apropie de granița noastră ar putea fi doborâte de Armată în spațiul aerian al Ucrainei sau Moldovei. La această concluzie au ajuns specialiștii de la Institutul American pentru Studiul Războiului și analiștii militari români.

Ce pagube nu vor fi acoperite de stat după explozia provocată de drona de la Galați. Reparațiile suportate de proprietari

Locatarii evacuați din blocul din Galați lovit de drona rusească s-au întors, sâmbătă, acasă. Autoritățile au stabilit că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. 

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească. Însă, majoritatea strâng bani pentru situații neprevăzute nu pentru investiții care să le mărească averea, arată un studiu recent.