Mesajul lui Iancu catre Robu: „Suporterii sunt vanduti, nu tineti cont de ei!”

60584539

 Patronului nu-i convine planul suporterilor si ii transmite noului primar ca membrii Druckeria „nu l-au votat”. In paralel cu discutia lui Robu cu suporterii, Iancu s-a intalnit cu seful CJ Timis, Titu Bojin.

 Liderii Druckeria, adică suporterii care s-au implicat cel mai mult în ultimul an în susţinerea lui Poli Timişoara (poate mai mult la nivel juridic decât pe stadion), se vor întâlni în această seară cu noul primar al Timişoarei, Nicolae Robu.

În cazul în care primarul nu are un plan concret pentru salvarea lui Poli, fanii îi vor prezenta varianta lor: înfiinţarea unei noi echipe Poli. Suporterii vor ca noul club să se delimiteze total de Marian Iancu, chiar dacă asta ar presupune chiar şi pierderea palmaresului.

Chiar dacă a declarat în repetate rânduri că pentru dânsul Poli este istorie, Marian Iancu a avut o reacţie acidă la această intenţie a suporterilor. „Am să-l rog pe domnul Robu să nu ţină cont de câteva zeci de suporteri, care nici măcar nu l-au votat şi care nu merită să fie numiţi suporteri. Sunt vânduţi, ştiu foarte bine pe cine au slujit şi cum s-au comportat în campania electorală”, a spus Iancu.

Patronul echipei care s-a clasat de două ori pe locul doi în Liga I se referă la faptul că trei dintre cei circa 300 de membrii ai Druckeria, Adrian Orza, Bogdan Herzog şi Aurelian Scorobete, au fost adversarii lui Robu în campania electorală. Primul a candidat pentru postul de primar, iar ceilalţi doi, pentru consiliul local. Totuşi, nu trebuie uitat faptul că primarul ales al Timişoarei, Nicolae Robu, este membru de onoare al Druckeria.

Bojin l-a vizitat pe Iancu

Noul preşedinte al CJ Timiş, Titu Bojin, a purtat astăzi o discuţie cu Marian Iancu la Bucureşti. Bojin îşi doreşte să găsească o soluţie cât mai rapidă, pentru ca Poli să revină în prima ligă chiar în următorii doi ani. Totuşi, Iancu i-a transmis că soluţia rămâne învierea lui Poli 2002 şi renunţarea definitivă la „Poli AEK”, aşa cum îi place, mai nou, patronului să-şi numească gruparea pe care a preluat-o în iarna 2004-2005. „Pe Bojin sau Robu nu pot să-i refuz. Aşa cum am promis, îi voi ajuta cu orice pot şi chiar mai mult decât atât, le voi da şi sugestiile necesare pentru un asemenea proiect. Mai ales că acum se pot bucura şi de istorie, pentru că din anii’90, Poli Timişoara a mai existat doar ca sport, nu ca entitate. Eu m-am luptat, m-am zbătut să readuc palmaresul la Timişoara, iar acum asta e calea cea dreaptă, asocierea cu ASFC-ul şi renunţarea la Poli AEK, echipa pe care am preluat-o eu. Şi nu mă interesează niciun leu. Nu am pretenţii financiare. Ei doar să se hotărască ce au de făcut şi eu îi ajut”, a spus Iancu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
60261805
Cluburile din Timisoara iti pregatesc nopti de senzatie. Vezi unde se tin cele mai tari petreceri

 In acest sfarsit de saptamana cluburile timisorene au organizat o sumedenie de petreceri, care mai de care mai colorate si mai sofisticate.

60584335
O fetita de numai o zi a fost adusa cu elicopterul SMURD de la Constanta la Timisoara

Nou nascutul a fost adus miercuri seara la Timisoara cu un elicopter SMURD.

Un barbat de 55 de ani din Timisoara s-a impuscat accidental cu propria arma de vanatoare

 Pentru o clipa de neatentie un barbat de 55 de ani din Timisoara era cat pe ce sa plateasca cu viata.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.