“Leii din Banat”, aproape de finala campionatului de baschet

60570555

BC Timişoara conduce cu 2-0 la general în semifinala Diviziei A cu U Cluj, după victoria din această aseară (76-72).

 Timişorenii au câştigat şi al doilea meci jucat acasă cu campionii en-titre şi, dacă mai obţin o singură victorie în următoarele trei jocuri, vor juca finala.

“Şepcile roşii” nu le-au pus aseară la fel de multe probleme baschebalisştilor lui Badnjarevic, comparativ cu primul episod al semifinalei, în care au început furtunos, cu un avantaj de 13-0, dar au pierdut dramatic în ultimele minute.

Aseară, după un joc foarte echilibrat în primele trei sferturi, “Leii din Banat” s-au desprins la opt puncte de clujeni cu două minute înainte de final. Calmul lui Jovanovic la aruncările libere a păstrat avantajul liniştitor al Timişoarei, iar coşul de două puncte marcat de Mihai Paul cu două secunde înainte de final nu a mai contat.
Aruncările de trei puncte ale lui Jovanovic au fost “specialitatea casei” şi aseară la Timişoara, iar Robert Sarovic a fost cel mai bun marcator al Timişoarei, la fel ca în primul meci (22 de puncte înscrise aseară şi 26 sâmbătă).
În cealaltă semifinală, CSU Ploieşti a învins aseară cu 94-90 la Mediaş, pe Gaz Metan şi conduce cu 2-0 la general.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
60570350
Scandal cu focuri de arma la Iecea Mare. Doua persoane au ajuns grav ranite la spital
Suparat ca oile unui localnic i-ar fi distrus cultura de grau, un fermier si-a luat cei doi baieti si au mers sa-i ceara socoteala barbatului. Cele doua familii s-au luat la bataie iar unul dintre baietii fermierului a scos un pistol si a inceput sa traga
60570262
Proteste impotriva FMI si a Bancii Mondiale. Vezi cine au fost protestatarii si nemultumirile lor
Cateva zeci de persoane, membrii Noua Dreapta, au protestat azi-dupa amiaza in zona centrala a orasului, intr-un mars impotriva clasei politice, dar si a Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International. 
60570228
Poli, intrata in mafia pariurilor? Galeria i-a acuzat pe jucatorii timisoreni de blat!
 Alb-violeţii au fost învinşi acasă, 1-2 cu Luceafărul Oradea, iar suporterii bănăţeni in Peluza Sud îi suspectează pe fotbaliştii lui Velcea să au pierdut intenţionat meciul.