Descoperirea care schimbă credința. Un dinte și un os găsite de arheologi au schimbat o latură fundamentală a creștinismului
Corpuri înlănțuite de stânci cu propria lor voință, ori acte de autoflagelare. Ființe vii ajunse piele și os prin abstinența de la consumul de alimente.
Postul negru dus la extrem, ca o formă de religiozitate, a fost deslușit de arheologi, care au făcut o descoperire uimitoare.
Ascetismul în creștinism, așa cum a fost practicat timp de secole, poate cuprinde o serie de practici puternice de voință, de la post la meditație. Dar această formă extremă de ascetism, documentată pentru prima dată în secolul al II-lea, este cea care a exercitat o fascinație puternică asupra publicului, atât în interiorul, cât și în afara credinței creștine. Deși aceste acte de privare extremă și de automutilare au fost condamnate de personalități bisericești precum Sfântul Barsanuphius și Ioan Profetul, acte radicale precum cei 36 de ani petrecuți de Simeon Stylites în vârful unui stâlp au fost imortalizate în lucrări variate precum un poem de Alfred, Lord Tennyson și un film din 1965 al regizorului mexican Luis Bunuel, arată Yahoo News.
În secolul XXI, această fascinație pentru ascetismul extrem a reapărut în conștiința publică prin intermediul personajului lui Silas, călugărul care se autoflagelă în romanul-thriller Codul lui Da Vinci.
Dar în timp ce aceste reprezentări ale "suferinței extatice" din cultura pop variază în stil și gen, un lucru rămâne constant: practicanții descriși sunt întotdeauna bărbați. „Numai bărbații se autopedepseau în perioada bizantină. Suferința extatică era fieful bărbatului exaltat", notează un articol recent din Haaretz.
Dar această presupunere a fost drastic zdruncinată, după ce un articol publicat în Journal of Archaeological Science oferă „prima dovadă solidă că și femeile din creștinătatea timpurie s-au dedat la autopedepsire".
Dovezile în cauză au fost găsite într-o mănăstire bizantină de lângă Orașul Vechi din Ierusalim, care a existat probabil între anii 350 și 650 d.Hr. În cele două cripte de acolo, arheologii au putut clasifica multe dintre rămășițele umane ca fiind bărbați, femei și copii. Dar unul dintre ele fusese atât de deteriorat de rădăcinile copacilor și de alte degradări încât așa-numitele „oase de diagnostic", în primul rând pelvisul, nu puteau fi analizate. Cu toate acestea, era evident că aceste rămășițe au aparținut unui practicant al unei forme extremiste de ascetism, deoarece oasele au fost găsite înfășurate în lanțuri.
Trei vertebre și un dinte
Având la dispoziție „doar trei vertebre și un dinte", și cum de la înmormântarea inițială trecuseră aproximativ 1.600 de ani, ideea de a extrage și analiza ADN-ul pentru a identifica sexul biologic al figurii înfășurate anterior în lanțuri era exclusă. Dar, în mod remarcabil, un alt tip de analiză fusese folosit anterior de Dr. Paula Kotli și echipa sa în scopul studierii domesticirii animalelor antice.
„În zootehnie, Kotli și alții au dezvoltat o metodologie de sexare a rămășițelor antice bazată pe o proteină din smalțul dentar, amelogenina, care diferă ușor între masculi și femele",explică jurnaliștii de la Haaretz. „A fost pentru prima dată când a fost elucidat sexul rămășițelor antice de bovine, permițând cercetătorilor să exploreze calea domesticirii prin schimbări în gestionarea turmei".
Această analiză se bazează pe faptul că, așa cum a explicat Dr. Kotli, „noi, oamenii, avem două copii ale genei amelogeninei: una pe cromozomul X și una pe Y". Cei cu doi cromozomi X ar avea doar amelogenina legată de X. Dar prezența amelogeninei legate de Y înseamnă că dintele în cauză a fost în gura unui bărbat biologic.
Analiză pornită de la animale
Atunci când dintele acestui ascetic legat de lanț a fost supus analizei, nu a fost prezentă amelogenina legată de Y, ceea ce sugerează că rămășițele aparțin unei femei.
Spunem "sugerează foarte mult" pentru că există o anumită marjă de manevră aici. "Absența unui spectru unic AmelY ne-a permis să clasificăm rămășițele ca fiind foarte probabil cele ale unei femei", este ceea ce concluzionează lucrarea. Deoarece bărbații au atât cromozomul X, cât și cromozomul Y, este posibil ca acest dinte să fi avut la un moment dat o amelogenină legată de Y, care pur și simplu nu a supraviețuit la fel de bine și nu a fost descoperită în analiză.
Dar, fără a exprima o certitudine absolută, echipa pare destul de încrezătoare că proprietarul probabil a fost o femeie. Această descoperire oferă o nouă perspectivă asupra practicilor devoționale antice și ne lărgește înțelegerea spectrului cultului creștin timpuriu, nu doar în ceea ce privește ceea ce era practicat, ci și cine avea voie să îl practice.
