Sonda Chang'e 4 s-a trezit din hibernare. Date surprinzătoare transmise de pe Lună

62018710
AFP

Sonda chineză Chang'e-4, care a aselenizat pe 3 ianuarie, s-a confruntat pe faţa nevăzută a Lunii cu temperaturi nocturne ce au fost mai scăzute decât se aşteptau oamenii de ştiinţă, a anunţat joi Agenţia spaţială chineză (CNSA).

Temperatura de la suprafaţa Lunii a scăzut sub -190 de grade Celsius, o valoare "mai rece decât se aşteptau oamenii de ştiinţă", în timpul primei nopţi lunare petrecute de sonda Chang'e-4, care poartă numele zeiţei Lunii din mitologia chineză.

Temperaturile nocturne de pe faţa ascunsă a satelitului natural al Pământului au fost înregistrate de sonda chineză după ce aceasta a redevenit activă miercuri, la finalul unei perioade de "hibernare" care a durat aproximativ două săptămâni.

Aceste valori sunt mai scăzute decât cele înregistrate de precedentele misiuni americane, a declarat directorul misiunii Chang'e-4, Zhang He, pentru agenţia de presă Xinhua. "Acest lucru se datorează probabil diferenţei de compoziţie a solului de pe cele două feţe ale Lunii", a explicat el.

Sonda Chang'e-4 este echipată cu instrumente dezvoltate de oameni de ştiinţă suedezi, germani şi chinezi, pentru a studia mediul lunar, radiaţia cosmică şi interacţiunea dintre vânturile solare şi suprafaţa Lunii.

Sonda chineză a eliberat şi un mic robot teleghidat pe roţi, denumit Yutu-2 (Iepurele de jad 2), care va efectua experimente ştiinţifice în craterul lunar Von Karman.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62018582
Descoperirea făcută de cercetători în corpul mai multor mamifere marine eșuate la țărm
Toate exemplarele de delfin, focă şi balenă studiate de o echipă de cercetători britanici după ce au fost găsite eşuate pe ţărmuri din Marea Britanie aveau microparticule de plastic în sistemul digestiv, relatează joi Press Association.
62018481
Astronomii, uimiți de „o pungă de gunoi” care orbitează în jurul Pământului. VIDEO
Astronomii sunt uimiți de descoperirea unui obiect misterios care orbitează în jurul Pământului, la o distanță de 595 de kilometri față de suprafața planetei noastre.
62017968
Robotul care ar putea revoluționa tehnica militară, construit de un student român
Un student de 19 ani din Galați a construit, folosind chiar și materiale reciclate, un robot care ar putea revoluționa tehnica militară.