Murmur seismic misterios detectat în toată lumea. Ce se „va naște”

62102959
iStock

Un misterios murmur teluric de natură seismică, detectat în urmă cu mai bine de un an în mai multe părţi ale lumii, a fost provocat de un eveniment geologic mai puţin obişnuit.

Este vorba ridicarea spre suprafaţă a magmei dintr-un rezervor aflat sub Oceanul Indian şi naşterea unui nou vulcan, conform unui studiu publicat luni (6 ianuarie) în revista Nature Geoscience, transmite joi Live Science.

Astfel de murmure ciudate reprezintă anunţul neconvenţional al unei naşteri geologice. La câteva luni după detectarea acestor sunete în diferite locuri ale Pământului, un nou vulcan subacvatic a apărut în largul insulei Mayotte, aflată între Madagascar şi Mozambic în Oceanul Indian, transmite Agerpres.

Noua descoperire face lumină asupra modului în care un astfel de vulcan se naşte, surprinzând diferitele etape ale apariţiei acestui vulcan timp de un an. Studiul explică în detaliu modul în care magma aflată într-un rezervor situat la aproximativ 35 de kilometri sub platoul marin a urcat spre suprafaţă, străbătând crusta terestră şi a ieşit pe fundul oceanului, rezultând un nou vulcan.

"A fost nevoie doar de câteva săptămâni pentru ca magma să ajungă din mantaua terestră pe fundul oceanului, unde s-a format un nou vulcan submarin", susţine coordonatorul acestui studiu, Simone Cesca, seismolog la Centrul german de Cercetări Geologice GFZ din Potsdam.

Povestea noului vulcan a început în mai 2018, când agenţiile care se ocupă cu monitorizarea globală a seismelor au detectat mii de cutremure de intensitate minoră şi medie în apropiere de Mayotte. Cel mai puternic dintre acestea, un seism de 5,9 grade, a fost şi cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în această regiune. Apoi, în noiembrie 2018, seismologii au început să detecteze acest murmur seismic în diferite episoade, unele dintre ele ajungând la o durată de până la 40 de minute. Murmurul seismic a fost detectat din mai multe părţi ale planetei şi a trezit curiozitatea oamenilor de ştiinţă.

În total au fost detectate peste 400 astfel de episoade, conform lui Cesca.

În 2019, o misiunea oceanografică franceză anunţa naşterea unui nou vulcan în apropiere de Mayotte. Dimensiunile noului vulcan subacvatic sunt impresionante: 5 kilometri lungime şi aproape 1 kilometru înălţime.

Alţi cercetători au sugerat că murmurul seismic detectat este legat de noul vulcan dar şi de punga de magmă de sub Oceanul Indian care se afla în curs de micşorare, ţinând cont de faptul că insula Mayotte s-a deplasat şi s-a scufundat cu câţiva centimetri în urma seriei de cutremure. Acest studiu nu a fost încă publicat în sistem peer-review.

În cadrul studiului desfăşurat la Potsdam, cercetătorii au folosit informaţiile adunate din diferite părţi ale lumii, neexistând date obţinute local, de pe insula Mayotte. Analiza acestor date a arătat că naşterea vulcanului s-a produs în două etape majore. În prima etapă, magma dintr-un rezervor cu lăţimea de 15 kilometri a început să urce prin crustă, în direcţie diagonală, până a ajuns la platoul marin unde s-a produs o erupţie submarină. Pe măsură ce magma înainta prin crusta terestră a declanşat miile de seisme detectate în regiune. "Am reuşit să reconstituim drumul spre suprafaţă al magmei urmărind modificarea adâncimii epicentrelor seismelor înregistrate", a explicat Cesca.

În etapa următoare, scurgerea de magmă pe fundul oceanului s-a intensificat, formându-se un horn vulcanic submarin. Pe măsură ce rezervorul de magmă s-a golit, insula Mayotte s-a scufundat cu aproximativ 20 de centimetri. De asemenea, zona de deasupra rezervorului de magmă a devenit fracturată, instabilă. Atunci când seismele au lovit rezervorul golit de magmă, au declanşat "rezonanţa rezervorului şi au generat ciudatul semnal detectat pe perioade lungi", conform lui Cesca.

În total, aproximativ 1,5 kilometri cubi de magmă s-au scurs din acest rezervor situat sub Oceanul Indian, conform calculelor echipei coordonate de Simone Cesca.

Deşi noul vulcan s-a format, zona insulei Mayotte este expusă în continuare unui pericol seismic crescut, conform geologilor. Crusta terestră de deasupra rezervorului de magmă este acum fragmentată, slăbită şi poate continua să se afunde, declanşând şi alte mişcări seismice mai puternice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
„Arme de cristal” preistorice, descoperite de arheologi în Spania. Cum arătau acestea

Un grup de arheologi din Spania a descoperit că în urmă cu 5.000 de ani, cristalele erau un obiect fascinant pentru oameni, care le foloseau până și pentru fabricarea de arme.

Descoperire uluitoare. O stea va purta numele unui oraș din România

Un om de știință a pus numele Bârladului pe cer pentru totdeauna.

Secretele unui creier uman conservat 2.600 de ani într-un craniu. Ce au descoperit cercetătorii

Oamenii de ştiinţă au descifrat unele dintre secretele din spatele conservării unui creier uman cu o vechime de circa 2.600 de ani, descoperit în York, Marea Britanie, relatează miercuri Press Association.

Recomandări
SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Hackerii care susțin că au furat datele a sute de clienți Revolut cer o răscumpărare de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.