Este un dinozaur al timpurilor moderne, cu gheare de 10 cm. Pasărea care nu poate zbura și sunt doar câteva mii în lume

62454882
Getty

Gheare demne de un velociraptor, ochi pătrunzători şi gâtul de culoare albastru-neon: cazuarul (Casuarius casuarius) este o pasăre puternică, întâlnită în pădurile tropicale din nordul Australiei. Specia se află în pericol de extincţie.

''Este un dinozaur al timpurilor moderne'', a spus Peter Rowles, preşedintele unei asociaţii locale care protejează aceste păsări pe cale de dispariţie.

Cel mai bine este să le admirăm de la departe întrucât sunt de statura unui om şi sunt dotate cu gheare ascuţite, cu o lungime de 10 centimetri.

Protejându-şi cu îndârjire teritoriul, aceste păsări şuieră şi emit un huruit puternic atunci când sunt ameninţate.

''Când le priveşti pentru prima dată în ochi, poate fi intimidant, pentru că au ochii mari, care vă vor privi înapoi'', a spus Rowles, recunoscând că au ''un aer puţin feroce''.

Aceste păsări care nu pot zbura nu trăiesc doar în Australia, ci şi în insula Noua Guinee şi în câteva insule din Oceanul Pacific.

Guvernul australian le consideră o specie pe cale de dispariţie şi estimează că au rămas circa 4.500 de exemplare în stare sălbatică. Fac parte din speciile considerate esenţiale pentru menţinerea biodiversităţii şi diseminării seminţelor în pădurea tropicală.

Dacă păsările cazuar dispar, pădurile tropicale umede ar avea de suferit.

''Credem că dacă salvăm cazuarii, putem de asemenea salva suficient din habitatul lor pentru a menţine în viaţă un număr mare de alte specii'', a explicat Rowles.

Asociaţia depune eforturi pentru salvarea acestor păsări formidabile, care măsoară 1,5 metri şi pot cântări până la 75 de kilograme.

Participă la instalarea unor panouri care îndeamnă conducătorii auto să încetinească, reamenajează drumurile pentru a proteja mai bine habitatele naturale şi administrează un spital pentru păsările rănite.

Principalele pericole care îi ameninţă pe cazuari sunt coliziunile cu maşini, defrişarea habitatelor naturale, atacurile câinilor şi schimbările climatice.

''Cazuarii nu sunt agresivi atunci când sunt trataţi bine'', a subliniat Rowles, iar cazurile de decese în rândul oamenilor care pot fi imputate acestei specii sunt puţine.

Un tânăr australian a fost ucis în 1926 de un exemplar din această specie care i-a secţionat vena jugulară, iar în Florida, în 2019, un bărbat a murit după de a fost atacat de un cazuar pe care-l creştea în gospodărie.

''Irascibili în mod natural''

În ultimii 300 de ani, circa o sută de specii din flora şi fauna australiană au dispărut.

Potrivit World Wide Fund (WWF), ritmul se va accelera probabil.

''Sunt atât de multe lucruri de făcut, iar resursele nu sunt disponibile pentru a avea un impact semnificativ'', a precizat Darren Grover, responsabil din cadrul WWF Australia.

''Circa 2.000 de specii figurează pe lista speciilor ameninţate întocmită de guvernul australian, iar în fiecare an, din ce în ce mai multe specii sunt adăugate'', a mai spus el.

Schimbările climatice, pierderea habitatului şi speciile prădătoare sunt alte ameninţări, a detaliat Grover.

Guvernul australian a instituit un plan naţional pentru salvarea acestor păsări emblematice, aşa cum procedează şi cu numeroase alte specii, în colaborare cu asociaţii autohtone şi cu grupuri din domeniul protecţiei naturii.

O mare parte din eforturile de conservare se concentrează în Australia pe protecţia speciilor-cheie, un concept dezvoltat de zoologi în anii 1960.

Potrivit lui Grover, este cea mai bună abordare atunci când resursele sunt limitate, întrucât are efecte benefice asupra altor animale din ecosistem.

Dar această strategie are ''un domeniu de aplicare limitat'', a avertizat el. ''Cred că nu am făcut niciodată suficient pentru a salva fauna australiană''. ''Cazuarii sunt o specie extraordinară şi, de fiecare dată când aveţi ocazia să-i vedeţi în natură, e fantastic''.

''Trebuie să fiţi cu băgare de seamă întrucât sunt nişte păsări irascibile în mod natural, sunt mari şi puternice şi ar trebui să le dăm puţin spaţiu''.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Conor McGregor a rezistat doar 63 de secunde la revenirea în ring! Cum s-a încheiat meciul cu Max Holloway
VIDEO EXCLUSIV Conor McGregor a rezistat doar 63 de secunde la revenirea în ring! Cum s-a încheiat meciul cu Max Holloway
Citește și...
Studiu: O nouă tehnologie detectează semne ale bolii Alzheimer înainte de apariţia simptomelor

O tehnologie de imagistică moleculară dezvoltată în Israel permite identificarea timpurie a unor proteine asociate cu boala Alzheimer, relatează EFE.

Copernicus: Iunie 2026, cea mai caldă lună iunie din istorie în Europa de Vest. Avertismentul climatologilor

Iunie 2026 a fost cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată în Europa de Vest și a doua cea mai caldă la nivel global, potrivit datelor Copernicus.

Studiu: Combinația dintre aceste două fructe ar putea reduce beneficiile unui smoothie

Despre beneficiile fructelor de pădure știm cu toții, concentrația mare de antioxidați fiind doar una dintre calitățile acestor fructe. 

Recomandări
Ilie Bolojan: Dacă statul nu ar fi risipit bani, România ar fi avut sute de poduri și pasaje în fiecare an

Ilie Bolojan afirmă că economiile făcute doar de către Cancelaria premierului în 2025 şi 2026 echivalează cu valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crişul Repede sau valoarea unui pasaj rutier suprateran. 

Atacuri de amploare în Golf. Răspunsul Iranului după loviturile aeriene ale SUA. Strâmtoarea Ormuz, închisă

Emiratele Arabe Unite s-au confruntat, duminică dimineaţă, cu un atac cu rachete din partea Iranului, a anunţat Ministerul Apărării, în timp ce în Bahrain s-au activat sirenele de alertă aeriană, iar jurnaliştii AFP din Qatar au auzit explozii la Doha.

Viituri și inundații locale în mai multe regiuni ale țării, avertizează hidrologii. Cod galben pe râuri din 21 județe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până luni la prânz, în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea.