Doi cosmonauți ruși și o astronaută americană au decolat către Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat

62387092
Shutterstock

O navetă Soyuz care transporta doi cosmonauţi ruşi şi un astronaut american s-a andocat, vineri, la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un act rar de cooperare într-un moment de tensiune între Moscova şi Washington, relatează AFP.

 

Racheta a decolat, aşa cum era prevăzut, la ora 15:44 GMT, pe un cer întunecat de noapte, de pe cosmodromul rusesc de la Baikonur din Kazahstan, cu un echipaj format din cosmonautul rus veteran Oleg Kononenko şi camaradul său Nikolai Tşub, precum şi din astronautul NASA Loral O'Hara. Ultimii doi se află la primul lor zbor în spaţiu.

Aceasta a ajuns pe ISS trei ore mai târziu, a anunţat agenţia spaţială rusă într-un comunicat de presă. Această lansare are loc la mai puţin de o lună de la pierderea sondei lunare ruseşti Luna-25, care s-a prăbuşit pe Lună în august, un eşec care a reamintit dificultăţile cu care se confruntă de ani de zile sectorul spaţial rusesc, între lipsa de finanţare şi scandalurile de corupţie.

"Este un moment foarte special şi un sentiment extraordinar de a face parte din ceva care este mai mare decât noi înşine şi care a adus atât de mulţi oameni împreună. Sunt entuziasmată de această misiune", a declarat Loral O'Hara, în vârstă de 40 de ani, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Baikonur.

"Atmosfera este bună, iar echipajul este pregătit să îndeplinească toate sarcinile care i-au fost încredinţate", a declarat Nikolai Tşub, în vârstă de 39 de ani.

Cei trei astronauţi vor prelua locul ruşilor Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin şi al americanului Frank Rubio, care au ajuns la bordul ISS în urmă cu un an.

”Noi ne înțelegem bine acolo sus. Întotdeauna avem grijă unii de alții”

Misiunea lor fusese prelungită din cauza avariilor la nava lor de întoarcere, Soyuz MS-22, care a suferit o scurgere spectaculoasă în timp ce era andocată la ISS în decembrie 2022, din cauza, potrivit Moscovei, a impactului unui micrometeorit.

Prin urmare, agenţia spaţială rusă a decis că aceasta nu poate fi folosită decât în situaţii de urgenţă şi a optat pentru trimiterea navei spaţiale MS-23 ca înlocuitor. Sectorul spaţial este unul dintre puţinele domenii de cooperare rămase între Rusia şi Statele Unite, pe fondul unor tensiuni ridicate din cauza conflictului din Ucraina.

Loral O'Hara a declarat joi că ISS este "un simbol al păcii şi cooperării". "Spre deosebire de ceea ce se întâmplă pe Pământ (...), unde naţiunile adesea nu se înţeleg, noi ne înţelegem bine acolo sus, ne înţelegem şi suntem foarte sensibili la relaţiile noastre. Întotdeauna avem grijă unii de alţii", a adăugat Oleg Kononenko, în vârstă de 59 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62372941
Cel mai bun mod de a neutraliza virusurile. Vaccinurile orale cu acţiune rapidă ar putea apărea în curând

Cel mai bun mod de a neutraliza virusurile este înainte ca acestea să pătrundă în interiorul celulelor umane, respectiv atunci când se găsesc doar pe suprafaţa externă a celulelor epiteliale care căptuşesc şi produc mucusul din plămâni, nas şi gură.

62387078
Progresele în domeniul inteligenţei artificiale continuă. A fost dezvoltat primul model AI din lume pentru sănătatea ochilor

Progresele în domeniul inteligenţei artificiale (AI) continuă să se accelereze într-un ritm ameţitor, entuziasmul fiind generat de dezvoltarea unor modele „de bază”, cum este şi ChatGPT.

 

62386219
Care este explicația pentru misterioasele lumini care au apărut pe cerul din Maroc înainte de cutremur. Ce spun experții

Cu puțin timp înainte ca nord-vestul Marocului să fie devastat, sâmbăta trecută, de seismul cu magnitudine 6,8, mai multe lumini misterioase au apărut pe cer deasupra orașului Agadir, la poalele Munților Atlas.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.