Tricolorii și-au aflat adversarii pentru preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022

62162871
Getty

Naţionala României a fost repartizată în Grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022, care va fi găzduită de Qatar.

Reprezentativa României, care a făcut parte din a doua urnă valorică, nu s-a mai calificat la un turneu final de Cupă Mondială din 1998, când s-a disputat în Franţa.

Cele 55 de reprezentative europene au fost împărţite în cinci grupe de câte cinci echipe şi cinci de câte şase echipe. Câştigătoarele celor zece grupe se vor califica la CM 2022. Ocupantele locurilor secunde vor intra (zece la număr), alături de cele mai bune două câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor care nu se află pe primele două poziţii în preliminarii, într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele trei selecţionate europene calificate (din 12 echipe vor rămâne 6, apoi 3).

Meciurile din preliminariile europene pentru CM 2022 vor avea loc după următorul calendar: 24-31 martie 2021 - trei partide, 1-8 septembrie 2021 - trei partide, 8-12 octombrie 2021 - două partide, 11-16 noiembrie 2021 - două partide, 24-25 martie 2022 - baraje într-o singură manşă, 28-29 martie 2022 - baraje într-o singură manşă.

Prin decizia Comitetului Executiv UEFA, toate partidele din preliminarii vor beneficia de arbitraj VAR. Cele 10 ocupante ale locurilor secunde vor forma un clasament separat, în baza rezultatelor din aceste preliminarii. Primele şase locuri secunde vor fi gazde ale primului baraj, disputat într-o singură manşă. Celelalte patru echipe plus cele două formaţii care vin din Liga Naţiunilor vor fi oaspete.

Tragerea la sorţi a grupelor preliminare a fost efectuată de fostul internaţional italian Daniele de Rossi şi de fostul internaţional olandez Rafael van der Vaart.

Grupele pentru Europa

 

Componenţa grupelor preliminare din zona Europa:

Grupa A: Portugalia, Serbia, Irlanda, Luxemburg, Azerbaidjan;

Grupa B: Spania, Suedia, Grecia, Georgia, Kosovo;

Grupa C: Italia, Elveţia, Irlanda de Nord, Bulgaria, Lituania;

Grupa D: Franţa, Ucraina, Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Kazahstan;

Grupa E: Belgia, Ţara Galilor, Cehia, Belarus, Estonia;

Grupa F: Danemarca, Austria, Scoţia, Israel, Insulele Feroe, Rep. Moldova;

Grupa G: Olanda, Turcia, Norvegia, Muntenegru, Letonia, Gibraltar;

Grupa H: Croaţia, Slovacia, Rusia, Slovenia, Cipru, Malta;

Grupa I: Anglia, Polonia, Ungaria, Albania, Andorra, San Marino;

Grupa J: Germania, România, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtenstein.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62162211
Cine este Radu Drăgușin, românul care a debutat pentru Juventus în Champions League

Radu Dragusin a debutat pentru Juventus în meciul de Champions League cu Dinamo Kiev.

62161524
Lewis Hamilton, infectat cu noul coronavirus. Pilotul va rata Marele Premiu din weekend

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a fost testat pozitiv la COVID-19 şi nu va putea participa la Marele Premiu de Formula 1 de la Sakhir (Bahrain), programat în acest weekend.

62161347
O fotbalistă din Spania a refuzat să țină un moment de reculegere în memoria lui Diego Maradona

Legendarul argentinian a fost omagiat în acest weekend pe stadioanele din întreaga lume. O sportivă din Spania a sfidat însă momentul de reculegere ţinut în memoria lui "El Pibe D'Oro", scrie AS.com. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.