Serena, după victoria clară a Simonei: "În faţa unei jucătoare atât de uluitoare, îţi scoţi pălăria"

62062140
Getty

Serena Williams a făcut prima declaraţie după ce a fost învinsă de Simona halep în finala de la Wimbledon

Simona Halep "a jucat ca şi cum şi-ar fi ieşit din minţi", a declarat Serena Williams pentru BBC. În faţa unei jucătoare atât de uluitoare, îţi scoţi pălăria şi spui Bravo. Trebuie să continui să lupt"

 Williams câştigase nouă din precedentele zece partide directe şi era la a doua finală consecutivă la Wimbledon.

''Am fost un pic ca o căprioară prinsă de farurile unei maşini", a mai spus ea.
 

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2.

Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din carieră după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, după o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.

Simona Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea, primul său titlu de Mare Şlem fiind câştigat în 2018, la Roland Garros.

Halep, care jucat a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros şi una la Australian Open, s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, Serena având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Mare Şlem în carieră. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club şi la US Open.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62062144
L'Equipe, despre prestația Simonei Halep la Wimbledon: „Impecabilă de la un capăt la altul”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost „impecabilă de la un capăt la altul” în finala Wimbledon 2019. Ea a învins-o pe jucătoarea americană Serena Williams cu 6-2, 6-2.

62062076
Simona Halep, prima campioană a României la Wimbledon. Victorie istorică, în mai puţin de o oră

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc

62062176
Mesajul lui Iohannis pentru Simona Halep, după victoria de la Wimbledon 2019

Președintele României, Klaus Iohannis, a felicitat-o sâmbătă pe Simona Halep, după ce a învins-o pe jucătoarea americană Serena Williams în finala Wimbledon 2019.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.