Coșmarul dependenței de alcool a revenit: fostul fotbalist se afla în stare critică, cu răni adânci la picioare și brațe, potrivit Gazzetta Dello Sport.
Pentru a-l ajuta, un activist de mediu a lansat un apel pe rețelele sociale, iar postarea a devenit virală în doar câteva ore. Datorită intervenției personalului medical de urgență, solicitat de primarul D'Errico și de asistenții sociali, Pietro a reușit să fie salvat.
„În prezent, este internat la Clinica Villa dei Fiori pentru tratamentul și investigațiile necesare. Situația era cu adevărat gravă. De câteva zile zăcea pe o bancă, sub soarele arzător, și continua să bea. Nu știu cât timp ar mai fi rezistat. Între timp, am început și demersurile legale și sociosanitare pentru a-i garanta lui Pietro un parcurs sigur de recuperare”, a declarat activistul.
Prietenia cu Maradona și anii petrecuți la Napoli
Puzone a crescut la academia de juniori a clubului Napoli și a debutat în Serie A în 1982, împotriva Cesenei. Cu echipa napolitană a câștigat titlul de campion și Cupa Italiei în 1987, împărțind, pentru o scurtă perioadă, terenul cu Maradona.
„El era cel mai bun fotbalist din lume, eu eram un tânăr care se gândea doar să se distreze. Nu am știut să-mi gestionez talentul, am pierdut toate ocaziile. Eram mereu prin oraș noaptea cu Diego”, povestea Puzone în urmă cu câteva luni pentru Gazzetta.
Fostul mijlocaș ofensiv, născut în 1963, a strâns nouă apariții pentru Napoli. De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru Catania, Spezia și Ischia.
„Viața mi-a prezentat nota de plată. Am petrecut ani întregi dincolo de limită. Popularitatea excesivă, câștigurile ușoare, viciile. Eu și Diego mergeam prin localuri, ne distram. Cu el știai la ce oră plecai, dar nu și când te întorceai acasă”, recunoștea el.
Dependența de alcool l-a făcut să ajungă să trăiască pe străzi
După retragerea din fotbal, fostul jucător a ajuns într-o situație dramatică. Din cauza dependenței de alcool, a ajuns să trăiască pe străzi. Dormea pe o bancă – aceeași pe care s-a întors să se întindă în urmă cu câteva zile.
În trecut, Puzone a trecut printr-o perioadă lungă de spitalizare și a urmat un tratament. Reușise să iasă din această situație și datorită lui Maradona.
„Înainte să ne părăsească, Diego mi-a spus o frază la care mă gândesc în fiecare clipă: «Pietro, trebuie să te salvezi». Dacă sunt aici acum, este și datorită lui”, declara Puzone în urmă cu câteva luni.
De această dată, a fost nevoie de intervenția oamenilor din comunitatea sa pentru a-i salva viața.