Reacția lui Mircea Lucescu, după victoria cu Austria: „A învins inteligenţa şi cunoaşterea. Nicio minge nu ne-a surprins”

62582330
IMAGO

Selecționerul României, Mircea Lucescu, a declarat duminică seara, după victoria cu Austria (1-0) în preliminariile CM 2026, că succesul a fost al inteligenței și al cunoașterii, lăudându-și jucătorii pentru perseverență.

"Jucătorii au dat totul pe teren. Este ceea ce am cerut eu să facem, a învins inteligenţa şi cunoaşterea tuturor. În spatele lor s-a adăugat comunicarea fantastică, sacrificiul lor. A fost momentul în care au ştiut exact ce să facă pe teren. Nicio minge nu ne-a surprins, nu au putut folosi nicio minge lungă, nici măcar accelerările. Am pregătit această partidă în această perioadă şi au dat satisfacţii, a dat roade. Am avut şansa să marcăm în ultimul minut, dar am construit golul, cu Ianis, cu Man, cu respingerea, şi apoi din nou cu centrare pe partea opusă. Ei ştiau foarte bine că austriecii ies la pressing şi acolo a apărut Ghiţă extraordinar. Ştiam că este un jucător foarte bun, ştie unde să fie şi cum să rezolve faza", a declarat Lucescu.

Tehnicianul s-a arătat încântat mai mult de jocul echipei decât de victoria obţinută.

"Este un rezultat foarte bun, dar încă o dată nu rezultatul contează, mă bucură mai mult jocul pe care l-am făcut. Duelurile pe care întotdeauna le pierdeam, în Cipru am avut un raport ruşinos, de data asta am câştigat toate duelurile la mijlocul terenului. Ianis Hagi şi-a luat în serios rolul de căpitan. A fost inteligent, s-a luptat cu adversarul, ceea ce nu era specific lui, a făcut-o de această dată ca un adevărat căpitan şi eu sunt foarte mulţumit pentru asta. Apărarea a fost perfectă, portarul a fost calm, liniştit, şi a ştiut când să construiască şi când să joace lung. Bîrligea a fost o demonstraţie de forţă în atac în raport cu adversarii. Deci au fost lucruri pozitive. Victoria este importantă dacă aduce o altă victorie, altfel nu are nicio valoare", a adăugat Lucescu.

Despre viitorul la națională

Selecţionerul României a precizat că nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte continuarea sa la cârma echipei naţionale, spunând că dacă nu va obţine calificarea direct va lăsa pe altcineva pe banca tehnică pentru baraj.

"O să vedem. Eu am încercat să-mi fac datoria. Eu am promis, dacă nu obţin calificarea, las pe altcineva să joace barajul. Dar până atunci eu trebuie să construiesc o echipă de baraj", a mai spus Lucescu.

Naţionala de fotbal a României a învins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

Tricolorii au marcat golul la ultima fază, prin fundaşul Virgil Ghiţă (90+5), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Ianis Hagi.

Următoarea partidă a tricolorilor se va disputa pe 15 noiembrie în deplasare, cu Bosnia-Herţegovina. România va încheia campania pe 18 noiembrie, cu San Marino, pe teren propriu.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
România-Austria, 1-0. ”Tricolorii” înscriu la ultima fază a meciului și păstrează speranța pentru Cupa Mondială din 2026

România a învins Austria cu 1-0, printr-un gol marcat la ultima fază a meciului disputat duminică pe Arena Națională. 

Recordul național la maraton, doborât după aproape jumătate de secol. Ce timp a reușit atletul Nicolae Soare

Recordul național la maraton a fost doborât duminică după aproape jumătate de secol, în cadrul Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. Atletul Nicolae Soare a reușit un timp excepțional, de 2:11:58.

 

Etapa preliminară a Campionatului European ar putea fi schimbată. UEFA analizează un sistem mai „atractiv” pentru calificări

La un summit de fotbal din Portugalia, preşedintele UEFA, Alexander Ceferin, a recunoscut că sistemul de calificare pentru Campionatul European ar putea fi modificat pentru a deveni mai atractiv.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.