Radu Drăguşin a revenit pe teren, pentru Tottenham, după aproape un an: „A fost cea mai mare provocare a vieţii mele” | VIDEO

62602422
AFP

Fundaşul Radu Drăguşin şi-a exprimat satisfacţia pentru că a reuşit să revină pe teren după o absenţă de aproape un an la Tottenham, din cauza unei accidentări.

„A fost cea mai mare provocare a vieţii mele, dar am mers înainte. Ştiam că drumul va fi lung, dar ştiam că şi la capătul lui va fi lumina. Astăzi am văzut lumina de capătul drumului. Nici măcar nu pot descrie sentimentul. Mi-au lipsit coechipierii, fanii, atmosfera. Mi-a lipsit acest sentiment. Am învăţat să am răbdare, să fac acelaşi lucru din nou şi nou, pentru că asta a însemnat recuperarea”, a declarat Drăguşin.

Fundaşul român Radu Drăguşin a jucat duminică primul meci oficial pentru Tottenham după aproape un an de absenţă şi a revenit cu o victorie: Tottenham s-a impus în deplasare, 1-0 cu Crystal Palace.

Românul a jucat, în total, 13 minute, a avut un şut la poartă, a efectuat o recuperare şi a câştigat un duel aerian.

Cu această victorie, Tottenham e pe locul 11 în clasament, având 25 de puncte, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62602359
Cristiano Ronaldo despre unul dintre obiectivele sale în carieră: „Vreau să ating pragul simbolic de 1.000 de goluri”
Cristiano Ronaldo a fost desemnat cel mai bun jucător din Orientul Mijlociu la ceremonia Globe Soccer Awards, desfăşurată la Dubai, iar portughezul în vârstă de 40 de ani a reamintit pe scenă unul dintre ultimele sale mari obiective.
62602309
Interul lui Cristi Chivu termină anul pe primul loc în Serie A. Cum arată clasamentul din Italia
Echipa italiană Inter Milano, pregătită de Cristian Chivu, a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Atalanta Bergamo, în etapa a 17-a din Serie A.
62601880
Radu Drăgușin a jucat primul meci oficial după aproape un an de absență. Tottenham a învins Crystal Palace cu 1-0
Fundașul român Radu Drăgușin a jucat duminică primul meci oficial pentru Tottenham după aproape un an de absență și a revenit cu o victorie: Tottenham s-a impus în deplasare, 1-0 cu Crystal Palace.