O jucătoare de tenis din Marea Britanie depistată pozitiv a fost declarată nevinovată. A fost un caz de carne contaminată

62412873
Profimedia

Tara Moore, fost număr 1 la dublu din Marea Britanie, a fost exonerată de o încălcare a regulilor antidoping, după ce Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a precizat, sâmbătă, că nu a avut nicio vină pentru această încălcare.

Moore a fost suspendată provizoriu în iunie 2022 din cauza prezenţei unei substanţe interzise într-o probă pe care a furnizat-o în timp ce concura la un eveniment WTA 250 la Bogota, unde a pierdut în finală, relatează Reuters.

ITIA spunea că eşantionul ei "A" conţinea metaboliţi de nandrolon şi boldenonă. Ambele substanţe se află pe lista de interdicţii a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA) din 2022.

Moore a declarat că nu a luat niciodată în mod conştient o substanţă interzisă.

ITIA a precizat că un tribunal independent a stabilit că sursa substanţei interzise a fost carnea contaminată consumată de ea şi de o altă jucătoare, Barbara Gatica din Chile, în zilele dinaintea recoltării probei.

„În consecinţă, nu s-a impus nicio perioadă de ineligibilitate pentru jucătoare, iar suspendările provizorii impuse în cadrul Programului Antidoping pentru Tenis au fost ridicate imediat", a transmis ITIA. Cu toate acestea, Gatica rămâne suspendată din sport din cauza unor abateri separate din cadrul Programului Anticorupţie în tenis, a adăugat ITIA.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62412832
Excesele în perioada sărbătorilor pot fi costisitoare la Borussia Dortmund. Care este amenda pentru fiecare kilogram în plus

Belgianul Thomas Meunier a dezvăluit pentru RTBF sancţiunile impuse de Borussia Dortmund jucătorilor care iau în greutate în pauza de iarnă. La clubul german, excesele în perioada sărbătorilor pot fi foarte costisitoare, notează RMC Sport.

62412794
Reacţia lui Guardiola, după ce Manchester City a câştigat CM al Cluburilor: „Sunt atât de mândru de acest club”

Pep Guardiola s-a declarat "mândru" să fie antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, care a câştigat vineri în premieră Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a învins formaţia braziliană Fluminense, cu 4-0 în finala de la Jeddah.

62412619
Slavia Praga a fost cumpărată de miliardarul ceh Pavel Tykac. Termenii tranzacției nu au fost dezvăluiți

Miliardarul ceh Pavel Tykac a cumpărat clubul de fotbal Slavia Praga de la grupul chinez de investiţii CITIC, a anunţat, joi, gruparea din capitala Cehiei la care joacă şi fundaşul român Andres Dumitrescu.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.