Laboratorul de control doping Bucureşti susţine că probele de sânge ale Simonei Halep au respectat temperaturile standard

simona halep
Getty

Laboratorul de Control Doping din România a transmis că probele de sânge prelevate de la Simona Halep au fost păstrate la temperaturile standard stabilite de către organismele internaţionale.

 

„Recepţia şi analiza probelor, raportarea datelor analitice ale parametrilor hematogici şi a datelor referitoare la temperatură (valori de temperatură înregistrate de la recoltarea probelor, pe parcursul transportului probelor, recepţia în laborator şi până la omogenizarea probelor înainte de analiză), elaborarea şi predarea documentaţiei laboratorului către APMU şi ITIA au fost realizate în conformitate cu prevederile Codului Mondial Antidoping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi a documentelor complementare emise de AMA/WADA”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al instituţiei.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi seara, la postul Antena 3, că în timpul procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a suferit şocul vieţii sale, aflând că proba de sânge care i-a fost prelevată la Bucureşti a fost păstrată fără să se respecta regulile şi din acest motiv a fost suspendată iniţial pentru 4 ani.

Ea a dezvăluit că s-a simţit trădată ştiind că din cauza unei greşeli făcute de laboratorul din România îi putea fi distrusă cariera de 25 de ani.

A apărut problema cu sângele. A fost ceva foarte şocant... pentru că după 6-7 luni au venit şi mi-au spus că sângele meu este în neregulă, când toate testele mele de sânge au fost negative. Niciodată nu a fost găsită nicio substanţă interzisă în sângele meu sau să fi fost ceva pozitiv. Absolut niciodată. Am fost atât de şocată când a apărut treaba cu sângele că nici nu am realizat documentele, de unde au venit, cum sunt. Doar vorbeam cu avocaţii. Pentru mine a fost şocant că se întâmplă ceva cu sângele meu, când totul este normal. Am descoperit de unde vine treaba cu sângele la Lausanne, în timpul procesului, când eram în sală. Pe ecranele din mijloc a apărut documentul cu sângele, dar nu am realizat. Fratele meu a venit şi mi-a zis să mă uit că scrie în română. Şi când mă uit pe ecran era steagul României şi în dreapta scria 'Bucureşti, România'. Atunci am avut un moment în care efectiv nu am mai putut să zic nimic şi nu înţelegeam cum e posibil ca eu să fiu suspendată patru ani pe un document venit din România. Atunci pentru mine a fost un şoc, este inexplicabil. Îmi e greu şi acum, am foarte multe emoţii, pentru că a fost cel mai mare şoc din viaţa mea. Să ştiu că proba prelevată la Bucureşti, când eu stau la 10 minute de laborator, a fost testată neţinându-se cont de regulile de păstrare. Nu a fost păstrat sângele la temperatura care trebuia. Au fost două ore şi ceva în care sângele meu a stat la temperatură greşită. Dar şi aşa, proba mea de sânge a fost în valori normale şi nu a indicat nicio urmă de dopaj. Bineînţeles că şi cei de la tribunalul de la Lausanne au fost şi ei surprinşi că se poate întâmpla aşa ceva, mai ales că eram în acelaşi oraş şi eram foarte aproape de laborator. Iar eu mi-am exprimat şi acolo dezamăgirea că o carieră de 25 de ani poate fi distrusă prin neglijenţă, prin reavoinţă sau pur şi simplu pentru că nu respecţi persoana pe care o testezi. Nu se poate să se întâmple aşa ceva la nivel atât de înalt. Am fost foarte dezamăgită şi sunt foarte dezamăgită. De aceea, revenind la cuvântul trădare, pot spune că asta am simţit. Eu nu cer niciodată să fiu favorizată, dar ţin foarte mult să se respecte nişte reguli şi să fiu testată aşa cum trebuie. E dezamăgitor să văd că nu s-a putut respecta acest lucru aici”, a afirmat jucătoarea.

Citește și
simona halep
Simona Halep: A fost şocul vieţii mele, nu s-au respectat regulile cu proba de sânge prelevată la Bucureşti

Totodată, reprezentanţii laboratorului din Bucureşti, acreditat AMA/WADA, precizează că numele Simonei Halep nu a fost cunoscut de către angajaţii care au analizat probele respective.

APMU (Unitate de Management a Paşaportului Sportivului) este responsabilă cu evaluarea datelor analitice furnizate de laborator şi a validităţii probelor paşaportului în numele custodelui paşaportului sportivului. Laboratorul de Control Doping din România nu este APMU. Laboratoarele de control doping nu au rolul de custode al paşaportului sportivilor. Laboratorul de Control Doping din România, conform Codului Mondial Antidoping, Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi documentelor complementare, nu este informat cu privire la identitatea sportivilor. Laboratorul de Control Doping din România nu a fost informat cu privire la identitatea domnişoarei Simona Halep”, se mai arată în comunicatul citat.

Conform Codului Mondial Antidoping, există alte organisme care au în sarcină planificarea testării sportivilor şi recoltarea probelor.

Laboratorul de Control Doping din România, acreditat de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), respectă prevederile Codului Mondial Antidoping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi ale documentelor complementare emise de AMA/WADA şi prevederile standardului internaţional SR EN ISO/CEI 17025:2018. Atribuţiile principale ale Laboratorului de Control Doping includ recepţia, analiza probelor de control doping şi raportarea rezultatelor conform prevederilor Standardului Internaţional pentru Laboratoare. Conform prevederilor Codului Mondial Antidoping şi a documentelor complementare, Autorităţile de Testare (TA) au responsabilitatea de a planifica testările doping, Autorităţile de Recoltare (SCA) au responsabilitatea de a recolta probele, de a le transporta şi preda laboratoarelor de control doping acreditate de AMA/WADA, iar Autorităţile de Gestionare a Rezultatelor (RMA) au responsabilitatea gestionării rezultatelor analizelor de control doping şi a încălcărilor non-analitice ale reglementărilor antidoping. Toate aceste autorităţi sunt precizate pe formularul de control doping care este semnat de sportiv la sfârşitul şedinţei de recoltare a probelor. O copie a acestui formular este predată sportivului. De regulă, la acest moment ofiţerul de control doping informează sportivul cu privire la faptul că datele sale cu caracter personal (nume şi prenume, data naşterii, semnătura etc.) nu sunt transmise laboratorului şi nu se regăsesc pe niciun document care este predat laboratorului împreună cu probele. Laboratorul de Control Doping din România, ca orice alt laborator de control doping acreditat AMA/WADA, nu este TA, SCA sau RMA”, se arată în documentul citat.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, marţi, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător”, se arată în comunicatul TAS.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Andreea Răducan după decizia TAS în cazul Halep: „Toţi suntem recunoscători că avem o sportivă de nivelul Simonei”
Andreea Răducan după decizia TAS în cazul Halep: „Toţi suntem recunoscători că avem o sportivă de nivelul Simonei”

Fosta gimnastă Andreea Răducan a declarat, vineri, că a bucurat-o vestea reducerii de către TAS a suspendării Simonei Halep de la patru ani la nouă luni.  

Simona Halep: A fost şocul vieţii mele, nu s-au respectat regulile cu proba de sânge prelevată la Bucureşti
Simona Halep: A fost şocul vieţii mele, nu s-au respectat regulile cu proba de sânge prelevată la Bucureşti

Simona Halep a declarat, joi seara, că în timpul procesului de doping de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a aflat că proba de sânge care i-a fost prelevată la Bucureşti a fost păstrată fără să se respecte regulile.

„A fost o frustrare personală”. Simona Halep, reacție aspră la adresa Serenei Williams
„A fost o frustrare personală”. Simona Halep, reacție aspră la adresa Serenei Williams

Simona Halep nu a uitat reacția Serenei Williams după anunțul privind suspendarea sa timp de patru ani pentru dopaj.

 

Simona Halep, noi declarații după verdictul TAS:
Simona Halep, noi declarații după verdictul TAS: "Am plâns de fericire". Marele obiectiv pe care și-l impune

Simona Halep a plâns de fericire atunci când a aflat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni.

Simona Halep face acuzații fără precedent.
Simona Halep face acuzații fără precedent. "A fost cel mai mare șoc când am văzut documentul din România"

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a redus suspendarea Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.