Ionuț Andrei Radu, omul meciului în cutremurul din La Liga. Partidă de vis pentru Celta Vigo cu Real Madrid chiar pe Bernabeu

62578605

Echipa spaniolă Celta Vigo, cu portarul român Ionuţ Radu integralist, a provocat surpriza etapei în La Liga, dispunând duminică seara, în deplasare, cu 2-0, de Real Madrid, în etapa a 15-a din campionatul spaniol.  

Portalul de sport sofascore l-a notat pe Ionuț Radu cu nota 8,7 și l-a desemnat omul meciului. 

Madrilenii au presat teribil în prima repriză de pe Bernabeu, cu Celta, dar ratările şi prestaţia portarului român Ionuţ Radu au menţinut tabela de marcaj neschimbată, chiar dacă posesia a fost covârşitoare în favoarea Los Blancos (62 la sută), iar gazdele au trimis 11 şuturi la poarta Celtei, scrie news.ro.

La pauză, antrenorul oaspeţilor, Claudio Giraldez, a pariat pe tânărul suedez de 21 de ani Williot Swedberg şi a fost un pariu câştigător. Swedberg a înscris în minutul 53, din pasa lui Bryan Zaragoza, şi a deschis Celtei drumul către o victorie incredibilă. Fran Garcia (Real) a fost eliminat în minutul 64, pentru al doilea cartonaş galben, iar finalul meciului a însemnat un asalt constant al porţii lui Ionuţ Radu. Xabi Alonso a păstrat în teren pe Mbappe, Vinicius, Bellingham şi l-a introdus în joc şi pe Rodrygo, dar asta nu a avut nici un efect pe tabelă. Alvaro Carreras a primit roşu în prelungiri, lăsându-i pe madrileni în nouă oameni. Bomboana de pe tort a fost şi golul de 2-0 al oaspeţilor, marcat de Swedberg în al treilea minut de prelungire, iar Celta s-a impus pe Santiago Bernabeu cu 2-0.

În clasament, Real pierde ocazia de rămâne în trena Barcelonei. Catalanii sunt lideri, cu 40 de puncte, urmaţi de Real, cu 36, şi de Villarreal – 35 de puncte şi un meci mai puţin. Celta Vigo are 19 puncte şi e pe locul 10.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62597097
Legenda lui Liverpool, Mohamed Salah, dezlănțuit în fața presei: „M-au aruncat în gura lupilor. Cineva nu mă vrea în club”
„Simt că am fost aruncat direct în gura lupilor”, a declarat atacantul vedetă al lui Liverpool, Mohamed Salah, după ce a fost rezervă pentru a treia oară consecutiv sâmbătă, la meciul cu Leeds (3-3).  
62597095
Lando Norris este noul campion de Formula 1. Este primul său titlu mondial din carieră
Britanicul Lando Norris (McLaren) a câştigat pentru prima dată titlul mondial în Formula 1. El s-a clasat pe locul trei în ultima cursă a sezonului, la Abu Dhabi.
62597092
Tatăl lui Lamine Yamal a provocat suporterii, la meciul cu Betis. Agenții de securitate l-au forțat să schimbe locul. VIDEO
Sâmbătă, la meciul dintre Betis și FC Barcelona (3-5), Mounir Nasraoui, tatăl lui Lamine Yamal, a provocat în mod repetat suporterii echipei gazdă.