„Avem multă muncă pentru a deveni competitivi. Trebuie să avem încredere unul în altul. Dacă dispare această încredere, lucrurile se complică. Dacă pierzi asta, lucrurile vor fi foarte grele. Toată strategia pe care o am, am făcut-o și în vară; văd că nu țineți cont. Am jucat cu două echipe, au venit 30 și ceva de jucători, am făcut această convocare; vom face multe schimbări pentru al doilea meci. E nevoie de acest lucru pentru că am încredere în jucători. Trebuie să facem în așa fel încât să câștigăm meciul. În mai-iunie a ieșit, acum vom vedea. Încrederea totală trebuie să fie în echipa mea”, a declarat Hagi, într-o conferință de presă, potrivit News.ro.
„Vrem să luăm cele 3 puncte, jucăm la victorie”
Hagi regretă că meciul se va disputa fără spectatori, dar spune că tricolorii vor juca pentru a obține cele trei puncte.
„Vrem să luăm cele 3 puncte, jucăm la victorie, mai ales că jucăm acasă. Era un avantaj dacă erau suporterii în tribune, dar trebuie să facem tot să câștigăm. Vă promit că la următoarea ședință vin cu conceptul tehnic de care v-am pomenit încă din prima zi. Am declarat, încă de la meciul cu Turcia, că România trebuie să construiască o mentalitate de campioni. E cel mai greu lucru, dar mi-l asum. Strategia mea, de când m-am făcut antrenor, este să încerc să devin cel mai bun. Muncă, muncă, muncă; am nevoie de jucători care cred și vor să facă asta. Nu vreau să vorbesc despre locul în care suntem. Știu pe ce loc am preluat echipa și cred că avem multă muncă să devenim o echipă competitivă. Lucrez pentru România și vreau să fac o echipă să câștige meciuri și să meargă la Campionatele Europene și apoi la Campionatele Mondiale. Al doilea lucru este încrederea. Totul este numai și numai încredere. Toți trebuie să avem încredere unul în altul. Când dispare încrederea, lucrurile se complică”, a subliniat Hagi.
„Criticile fac parte din joc”
Selecționerul consideră că toate criticile fac parte din meseria sa. „Criticile fac parte din joc. Nu e obiectul meu acesta; obiectivul meu principal e să creez o echipă competitivă, care să aducă cât mai multe victorii și să aducă oamenii lângă echipă. Acesta este obiectivul meu, nu e scopul meu să discut alte lucruri. Eu trebuie să rămân cu obiectivul meu, cu direcția mea, să fac o echipă competitivă, care prestează un fotbal bun, să stea bine în teren, să stea bine la fazele fixe, să aibă curaj; acestea sunt lucrurile la care eu vreau să lucrez. Victoriile aduc victorii. Vrem să încercăm să luăm locul 1, să luăm fiecare meci în parte și să câștigăm. De la început, obiectivul meu e în această direcție. Spun un lucru; dacă se va împlini, vom vedea”, a adăugat selecționerul.
Gheorghe Hagi a mai spus că are un plan pentru realizarea de performanțe, iar acesta durează doi ani.
România joacă, luni, de la ora 21.45, cu Bosnia, în Liga Națiunilor. Partida de pe Arena Națională se va disputa fără spectatori.