Cristian Chivu împlinește 45 de ani. Legenda lui Inter Milano și parcursul de la căpitanul tricolorilor la antrenor în Italia

62584239

Cristian Chivu, fost căpitan al naționalei României și actual antrenor la Inter Milano, sărbătorește duminică 45 de ani.

 

Chivu întruchipează perfect valorile Interului: dedicare, curaj şi spirit de sacrificiu. Ca jucător, a scris pagini de neuitat în istoria Nerazzurri, acumulând 169 de apariţii, trei Scudetti, o Ligă a Campionilor, o Cupă Mondială a Cluburilor, două Coppa Italia şi două Supercupe ale Italiei. După ce şi-a încheiat cariera de jucător, a început o nouă călătorie ca antrenor în sectorul de tineret al Nerazzurri, ajungând în cele din urmă pe banca echipei cu care a câştigat totul ca jucător, scrie site-ul oficial al clubului milanez, potrivit News.ro.

Detalii din viața și cariera sportivului român

Cristian Chivu s-a născut la 26 octombrie 1980, la Reşiţa, şi şi-a început cariera profesionistă de fotbalist la CSM Reşiţa în 1996, unde a ramăs până în 1998, când a trecut la Universitatea Craiova. La echipa reşiţeană el a fost antrenat o perioadă şi de tatăl său, care a murit când Cristi avea doar 17 ani.

În 1999, el a fost transferat la Ajax Amsterdam, devenind căpitanul echipei olandeze în 2001 şi câştigând Eredivisie în 2002. În 2003, Chivu a părăsit Olanda pentru Italia, ajungând la AS Roma, unde a devenit unul dintre jucătorii de bază ai formaţiei. Deşi a fost dorit de cluburi celebre din Europa, Chelsea, FC Barcelona sau Real Madrid, în 2007, pentru 16 milioane de euro, fundaşul a preferat să semneze pentru Internazionale Milano, echipă alături de care a câştigat campionatul Italiei (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010), Cupa Italiei (2009/2010, 2010/2011), dar şi Liga Campionilor (în sezonul 2009/2010), când „nerrazzuri” erau antrenaţi de portughezul Jose Mourinho.

La echipa naţională, el a debutat în 1999. A participat cu naţionala României la Campionatele Europene din 2002 şi 2008. În 21 mai 2011, Chivu şi-a anunţat retragerea din naţionala României, după 75 de meciuri şi trei goluri, motivându-şi decizia că nu poate fizic să facă faţă şi echipei de club şi primei reprezentative.

cristian chivu

La începutul anului 2010, Cristian Chivu a suferit o fractură craniană la un meci din campionat. El a fost operat şi de atunci a evoluat cu o cască de protecţie.

Cristian Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013, el retrăgându-se oficial din activitate în 2014.

Cristian Chivu este căsătorit din 2008 cu prezentatoarea TV Adelina Elisei, cei doi având două fete: Natalia, născută în 2009 şi Anastasia, născută în 2010.

Cristi Chivu

Chivu vorbeşte olandeză, engleză şi italiană, a fost desemnat de trei ori fotbalistul român al anului (2000, 2002 şi 2009) şi a fost inclus în echipa UEFA a anului 2002.

Fostul fundaş al lui Inter (169 de meciuri între 2007 şi 2014) a terminat sezonul trecut din Serie A pe banca Parmei cu un palmares pozitiv: 13 meciuri cu 3 victorii, 7 egaluri şi 3 înfrângeri, reuşind astfel atingerea unui obiectiv care părea imposibil: menţinerea cruciaţilor în Serie A.

Experienţa românului în fotbalul profesionist se reducea doar la aceste 13 meciuri cu Parma, dar fostul internaţional român a petrecut trei sezoane pe banca echipei U19 a lui Inter, reuşind să câştige titlul de campion în 2022.

La 9 iunie, el a semnat un contract cu Inter Milano pentru funcţia de antrenor principal valabil până în 2027. În prezent, Inter ocupă locul 4 în Serie A, cu 15 puncte în opt etape.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Lionel Messi a marcat două goluri pentru Inter Miami în meciul cu Nashville din MLS. VIDEO

Lionel Messi a marcat două goluri în victoria echipei Inter Miami împotriva celor de la Nashville SC (3-1), în primul meci din play-off-ul campionatului MLS.

FCSB, învinsă de Bologna pe Arena Națională, scor 1-2, în a treia etapă din Europa League

Echipa italiană Bologna FC a învins joi, în deplasare, scor 2-1, formaţia bucureşteană FCSB, în a treia etapă din Europa League.

CFR Cluj s-a despărțit de Andrea Mandorlini. Surpriză: Dan Petrescu va reveni pentru al cincilea mandat de antrenor

Clubul de fotbal CFR 1907 Cluj şi tehnicianul Andrea Mandorlini au încetat colaborarea începând de marţi seara, a anunţat gruparea din Gruia pe site-ul său oficial. În locul său ar urma să se întoarcă Dan Petrescu, la al cincilea mandat în Gruia.

 

Recomandări
NATO și UE, amenințare comună pentru Rusia, după atacul de la Leipzig. Mesajul a ajuns deja la Moscova

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au dat asigurări miercuri că presiunea asupra Rusiei va continua şi chiar "va creşte", după atacul hibrid cu drone asupra unui aeroport din Germania.

Senatul a adoptat tacit proiectul privind cumulul pensiei-salariu. 85% din pensie, tăiată dacă lucrezi în continuare la stat

Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect al Guvernului care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau militare pot continua să lucreze la stat doar dacă acceptă reducerea cu 85% a pensiei pe perioada activității.

Neregulile găsite la hotelul din Saturn. „Și tacâmurile erau nespălate”. Autoritățile au confiscat 500 de kg de mâncare

Hotelul din Saturn, unde aproape 60 de persoane, printre care și copii, au acuzat stări de rău, a fost amendat de Protecţia Consumatorului cu 100.000 de lei. De asemenea, blocul alimentar a fost închis temporar.