Cristian Chivu va debuta oficial la Inter Milano, pe Voyo: „Nu e emoție, ci dorința de a participa la o competiție inedită”

62339082

Cristian Chivu va debuta oficial ca antrenor al echipei italiene de fotbal Inter Milano, marți, contra mexicanilor de la CF Monterrey, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles (miercuri, la 04:00, în România), în Grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor.  

„Nu e emoție, ci dorința și curiozitatea de a participa la o competiție inedită, nouă pentru toți. Sezonul nu s-a încheiat încă, stagiunea 2024-25 se va încheia cu Mondialul cluburilor, iar noi vom încerca să fim cea mai bună versiune a noastră, să prezentăm adevărata identitate a lui Inter din acești ani și să ne ridicăm la nivelul competiției”, a spus Chivu pentru Sportmediaset, citat de TuttoMercatoWeb.

„Avem lotul complet de doar două zile, după ce au revenit internaționalii și am încercat să găsim entuziasmul și stimulii pentru această competiție. Toți băieții au arătat disponibilitate, în ciuda unei amărăciuni, pentru că au rămas unele cicatrici după ceea ce s-a petrecut în mai”, a precizat fostul internațional român, referindu-se la înfrângerea drastică suferită de nerazzurri în finala Ligii Campionilor, 0-5 cu Paris Saint-Germain.

Obiectivul lui Inter în această competiție

„Mergem înainte, suntem o echipă care vrea să joace pe orice teren și avem o nouă competiție la care trebuie să fim la înălțime”, a subliniat Chivu.

Tânărul tehnician s-a ferit să dea detalii despre sistemul de joc pe care îl va avea Inter, după ce în mandatul lui Simone Inzaghi a evoluat în 3-5-2: „Ne uităm prea mult la numere, la sisteme, la module. Vom încerca să fim o echipă fluidă și asimetrică, să aducem ceva în plus la o treabă făcută foarte bine, să aducem ceva în plus nu înseamnă că trebuie să pierdem ce s-a făcut bine până acum”.

Chivu și-a prezentat și primele impresii despre nou-veniții Sucic și Luis Henrique: „Abia au sosit, îmi face plăcere să îi văd. Luis Henrique e un pic în urmă cu pregătirea, pentru că a avut câteva săptămâni de vacanță, iar acum trebuie să se adapteze unei noi realități. Petar a venit direct de la echipa națională și are mai multe antrenamente cu noi. Vom vedea ce va fi”.

Marți seara (22:00, ora României) va avea loc celălalt meci din grupă, între CA River Plate și Urawa Red Diamonds (Lumen Field - Seattle).

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62553168
România - Slovacia 1-2. ”Tricolorii mici” au pierdut și ultimul meci jucat la EURO U21

Echipa naţională de tineret a României a pierdut și ultimul meci de la Campionatul European Under 21, scor 1-2 cu Slovacia. Meciul a fost transmis în direct și în exclusivitate la PRO TV și pe VOYO.

62552363
Simona Halep a anunțat când va avea loc meciul său de retragere: „Poate cel mai emoţionant moment din viaţa mea”

Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, sâmbătă, la Sports Festival, că anul viitor, la Cluj-Napoca, va avea loc meciul său de retragere.

62552216
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Naționala U21 a României a pierdut, sâmbătă, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Este a doua înfrângere pentru „tricolorii mici” în Grupa A, din tot atâtea meciuri.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.