Surpriză uriașă la FIFA Club World Cup. Fluminense a eliminat Inter-ul lui Chivu în optimi

62556371

Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată de formaţia braziliană Fluminense de la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce grupare carioca s-a impus cu 2-0 (1-0), luni, pe Bank of America Stadium din Charlotte, în optimile de finală.

Fluminense, care a câştigat Copa Libertadores în 2023, a deschis scorul rapid, prin German Cano (3), după o serie de greşeli ale defensivei nerazzurra.

Inter a dominat jocul şi şi-a creat mai multe ocazii de gol, având şi două bare, dar cei care au înscris au fost tot sud-americanii, prin Hercules (90+3), după o repunere de la margine.

În sferturile de finală, echipa din Rio o va înfrunta pe câştigătoarea duelului dintre Manchester City şi Al Hilal Riad.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Meciul s-a disputat la Charlotte, unde a fost alertă de furtună. Chivu a lansat un apel către organizatori, inaintea meciului.

„Am aflat și eu despre alerta de furtună care s-a emis pentru astăzi. Le cer organizatorilor responsabilitate. Vreau să știm cum stau lucrurile și să avem o decizie clară, în privința meciului, până la ora 12.00 (n.r. – ora locală). Ar fi o mare problemă, dacă am ajunge la stadion și am afla acolo că meciul a fost amânat. Ca să joci aceste meciuri, la intensitate maximă, ai nevoie de o pregătire ca la carte", a declarat Chivu, citat de Sport.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62556541
FRF, amendată cu 55.000 de euro de UEFA pentru incidentele de la meciul cu Cipru din Liga Națiunilor
FRF a fost amendată cu 55.000 de euro de UEFA, din cauza incidentelor provocate de suporteri la meciul România – Cipru (4-1), jucat la București pe 14 noiembrie 2024, în Liga Națiunilor.
62556183
David Popovici s-a întors în România după performanțele de la CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”
David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european.
62466216
După succesul lui David Popovici, încă un român se întoarce cu medalii de la Campionatul European U23
Denis-Laurean Popescu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz în proba de 50 m fluture din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin.