Marius Copil a pierdut finala de la Basel, disputată împotriva lui Roger Federer

61996616
Getty

Copil - Federer. Tenismenul român Marius Copil, locul 93 WTA, a pierdut, duminică, finala turneului de ATP de la Basel, Elveţia, partidă disputată împotriva elvețianului Roger Federer, locul 3 WTA. 

Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, a avut o evoluţie remarcabilă la acest turneu, unde a reuşit cel mai important rezultat al carierei sale. El a învins şase adversari mai bine clasaţi decât el în drumul către finală, printre care s-au numărat croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, pe care l-a eliminat în optimile de finală (7-5, 7-6), şi germanul Alexander Zverev, al cincilea jucător al lumii, în faţa căruia s-a impus în semifinale (6-3, 6-7, 6-4).

De menţionat că Roger Federer (37 ani), numărul 3 mondial şi deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (20), a câştigat cu această ocazie pentru a noua oară turneul din oraşul său natal, trecându-şi totodată în palmares al 99-lea titlu în circuitul profesionist.

Pentru reprezentantul ţării noastre, aceasta a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce la începutul anului a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins în trei seturi de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).

Câştigătorul turneului de la Basel a primit un cec de 427.765 euro şi 500 puncte ATP, în timp ce Marius Copil a fost recompensat cu 209.715 euro şi 320 de puncte ATP.

În urma acestui succes, Marius Copil, cel mai bun tenisman român al momentului, va face un salt impresionant, de 33 de locuri, în clasamentul ATP, urmând ca începând de luni să ocupe locul 60 în ierarhia mondială.

LIVE TEXT CU DESFĂȘURAREA PARTIDEI

Copil - Federer, 6 - 7, 4 - 6 Elvețianul revine după 0-3 și 1-4 și se impune în fața lui Copil, câștigând partida.

Copil - Federer 6 - 7, 4 - 5 Copil pierde din nou pe serviciul său, iar elvețianul e tot mai aproape de victorie.

Copil - Federer 6 - 7, 4 - 4 Roger reușește să egaleze scorul în setul secund.

Copil - Federer 6 - 7, 4 - 3 Elvețianul este la un pas de a egala în setul 2. 

Copil - Federer 6 - 7, 4 - 2 Un nou game alb izbutit de Federer, al doilea al elvețianului în acest set secund.

Copil - Federer 6 - 7, 4 - 1 Marius a reușit să să salveze două mingi de break și mai are nevoie de două game-uri pentru a trimite finala de la Basel în decisiv.

Copil - Federer 6 - 7, 3 - 1 Game alb reușit de Federer, care a servit excelent și a redus din diferență.

Copil - Federer 6 - 7, 3 - 0 Marius servește impecabil și câștigă al treilea game. 

Copil - Federer 6 - 7, 2 - 0 Jucătorul nostru reușește să câștige cu greu pe serviciul elvețianului.

Copil - Federer 6 - 7, 1 - 0 Marius începe bine setul secund și reușește să-și facă serviciul.

Copil - Federer 6 - 7, 0 - 0 A început setul al doilea. Copil este la serviciu. 

SETUL II

Copil - Federer 6 - 7 Elvețianul a câștigat cu 7-5 tie-break-ul și e la un set distanță de un nou titlu la Basel.

Copil - Federer 6 - 6 Avem tie-break. Federer va servi primul.

Copil - Federer 5 - 6 Copil servește pentru a încerca să trimită meciul în tie-break.

Copil - Federer 5 - 5 Copil a servit doi ași și a egalat la 5. 

Copil - Federer 4 - 5 Elvețianul revine în avantaj, impunându-se la 0.

Copil - Federer 4 - 4 Românul oprește seria de 3 game-uri pierdute consecutiv.

Copil - Federer 3 - 4 Jucătorul nostru a abordat curajos finalul de game, dar backhand-ul său în lung de linie s-a dus puțin în out.

Copil - Federer 3 - 3 Elveţianul şi-a recuperat break-ul după două mingi trimise în fileu de Marius Copil.

Copil - Federer 3 - 2 Elvețianul face un game fulger pe propriul serviciu, se impune la 0 și se apropie din nou la un singur game de Copil.

Copil - Federer 3 - 1 Românul și-a făcut serviciu la 30 și se distanțează în primul set.

Copil - Federer 2 - 1 Copil a început solid game-ul și a trecut în avantaj după un backhand superb direct câștigător.

Copil - Federer 1 - 1 Replică excelentă a românului, care a servit excelent.

Copil - Federer 0 - 1 Elvețianul începe exclent meciul. A servit excelent și l-a presat pe Copil.

Copil - Federer 0 - 0 A început meciul. Roger Federer se află la serviciu.

Copil - Federer

SETUL I

Copil - Federer. Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ATP de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.984.420 euro.

Copil - Federer.Ce meci! Finală la Basel cu Roger Federer. Una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea. Este a 6-a victorie consecutivă, într-un turneu în care se joacă la cel mai înalt nivel. Mâine la ora 16:00 îl voi întâlni pe Federer. Vă mulţumesc tuturor”, a scris Copil, pe contul personal de Facebook.

Copil - Federer. Este cel mai bun rezultat al carierei, după ce l-a învins în semifinale pe germanul Alexander Zverev, numărul cinci mondial, cu 6-3, 6-7 (6), 6-4.

Copil - Federer. Federer l-a învins cu 6-1, 6-4 pe rusul Daniil Medvedev, sâmbătă, în cea de-a doua semifinală a competiţiei, după ce Marius Copil reuşise să se impună cu 6-3, 6-7 (6), 6-4 în faţa germanului Alexander Zverev, numărul 5 mondial, în primul duel din penultimul act.

Copil - Federer. "L-am văzut pe Copil în meciul cu Cilic, a jucat extraordinar. Am văzut puţin din meciul cu Zverev, iar a jucat extraordinar. Va juca la fel şi cu Federer? Nu ştiu. Dar abia aştept. A făcut un meci mare cu Zverev şi a servit extraordinar când a fost nevoie", a declarat Federer

Copil - Federer. Campionul elveţian, în vârstă de 37 ani, a câştigat de opt ori până acum turneul din oraşul său natal, disputând totodată 13 finale. El suferit ultima înfrângere la Basel în 2013, când a fost învins în finală de argentinianul Juan Martin Del Potro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Citește și...
CFR Cluj a aflat cu cine va juca în turul 2 preliminar din Conference League. S-a calificat după 14 lovituri de departajare

Armenii de la Alashkert s-au calificat joi seara dramatic în turul 2 preliminar al Conference League, după un meci retur care a avut nevoie de 14 lovituri de departajare pentru stabilirea câștigătoarei. Adversara următoare va fi CFR Cluj. 

VIDEO viral. Erling Haaland s-a întors în Norvegia, după eliminarea de la Cupa Mondială, cu un prieten ciudat

Erling Haaland este din nou în centrul atenției, chiar dacă Norvegia a fost eliminată din Cupa Mondială. Jucătorul a aterizat la Oslo cu un suvenir ciudat, pe care l-a adus din Statele Unite ale Americii.

România și alte opt țări europene cer UE reducerea finanțării organismelor sportive care permit revenirea sportivilor ruși

România și alte opt state europene cer oficial Uniunii Europene reducerea finanțării pentru organismele sportive, inclusiv Comitetul Internațional Olimpic, care permit revenirea în competiții a rușilor și belarușilor. 

Recomandări
Trump acuză China că s-a amestecat în alegerile pierdute de el în 2020. „Cel mai mare atac asupra datelor electorale”

Preşedintele american Donald Trump a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie", la alegerile prezidențiale din 2020, pierdute de Trump în favoarea lui Joe Biden. Beijingul a negat acuzațiile.

Violența extremă a clanului Burcea, care tăia degetele rivalilor. Victimele supraviețuiau pentru că medicii ajungeau rapid

Mai multe persoane au fost aduse joi seară la audieri, în Capitală, după o serie de descinderi în forță, în Brăila și Galați. 

PSD s-a răzgândit. Grindeanu a anunțat că nu mai exclude o guvernare alaturi de AUR

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, referindu-se la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), că, atâta timp cât românii votează un partid, ei trebuie să fie respectaţi în decizia lor.