Ce este Superliga Europei, proiectul marilor echipe care a divizat lumea fotbalului

62185764

Anunțul prin care a fost anunțată oficial realizarea proiectului Superligii europene a strârnit nomeroase controverse la nivel internațional.

"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arăta luni un comunicat al echipelor fondatoare.

Ce este Superliga Europei

 

Concret, Superliga Europei este o competiţie privată care va face concurenţă actualei Ligi a Campionilor, fiind organizată de unele dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid. Co-preşedintele Manchester United, Joel Glazer, va fi vicepreşedinte.

"În ultimele luni, a avut loc un dialog extins cu părţile interesate din fotbal cu privire la formatul viitor al competiţiilor europene. Cluburile fondatoare cred că soluţiile propuse în urma acestor discuţii nu rezolvă probleme fundamentale, inclusiv necesitatea de a oferi meciuri de calitate superioară şi resurse financiare suplimentare pentru piramida globală a fotbalului", au precizat inițiatorii Superligii.

Cum va fi organizată competiția

 

Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.

Conform propunerilor, European Super League ar putea începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.

Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.

Din sferturi, formatul va fi eliminatoriiu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.

Reprezentații competiției spun că va genera mai mulţi bani decât Liga Campionilor şi ar avea ca rezultat o distribuţie mai mare a veniturilor în sport.

Proiectul, contestat vehement la nivel internațional

 

Înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie, precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de competiție ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA.

Anunțul proiectului a stârnit un val de nemulțumire la nivel internațional, și numeroase reacții negative, atât din partea suporterilor, cât și din partea oficialilor din fotbal.

Inclusiv Comisia Europeană a reacționat. Grecul Margaritis Schinas, unul dintre vicepreşedinţii Executivului European, a declarat, luni, pe Twitter, că proiectul este contrar valorilor europene de "diversitate" şi "integrare".

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se opune proiectului, el dorind protejarea integrităţii competiţiilor naţionale şi continentale. De asemenea, premierul Regatului Unit, Boris Johnson, a avertizat că ”o Superligă europeană ar fi foarte dăunătoare pentru fotbal”.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62185758
Super Liga europeană ar putea începe în septembrie. Cum vor fi afectate celelalte cluburi

Super Liga europeană ar putea începe în septembrie, a declarat secretarul general al noii competiţii, Anas Laghrari, pentru Le Parisien, citat de News.ro.

62185697
Scandal uriaș după înființarea Super Ligii: ”Un scuipat în fața iubitorilor fotbalului”. Jucătorii ar putea fi excluși

Real Madrid, Manchester City şi Chelsea Londra ar putea fi excluse din semifinalele Ligii Campionilor în urma anunțului lor privind înființarea Super Ligii, despre care șeful UEFA a spus că ”este un scuipat în fața tuturor iubitorilor fotbalului”.

62114943
România va găzdui EURO U19 în 2025

Comitetul Executiv al UEFA a decis, luni, 19 aprilie, ca România să găzduiască Campionatul European sub 19 ani din anul 2025, informează frf.ro.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.