Campionatul Mondial de Fotbal. "Notti Magiche": Legenda unui fotbalist care si-a trait toata cariera intr-o singura vara

Nimic nu ii opreste, insa, sa viseze la o noua noapte magica si toti se gandesc: "Ce-ar fi daca am avea un Toto Schillaci?".

A venit de nicaieri si a ajuns pe primele pagini ale celor mai importante ziare de pe planeta. Apoi, ascensiunea sa fulgeratoare s-a incheiat la fel cum a inceput. Povestea lui Salvatore "Toto" Schillaci, eroul unei tari, al unei generatii, al celor care iubesc cu adevarat fotbalul, omul cu un nume predestinat sa fie "salvatorul". Tipul de fotbalist de care Italia ar avea poate cea mai mare nevoie acum.

Era 9 iunie 1990, era Roma, era seara dinaintea meciului de debut al Italiei la Campionatul Mondial, meci impotriva Austriei, iar fanii azzurri se gandeau deja cum sa profite de meciul slab facut de Argentina, campioana en-titre, in fata Camerunului (0-1). Toate sperantele stateau in Gianluca Vialli, titularul absolut al atacului, in Ancelotti si Giannini.

Italia incepea greu meciul. Presiunea esecului argentinienilor atarna si mai greu. In 75 de minute, azzurri si-au creat nenumarate ocazii, Ancelotti a lovit bara, Giannini a trimis cu capul la o palma de poarta, iar Vialli a stat permanent in coasta fundasilor adversi. Disperarea crestea insa, iar Vicini trebuia sa faca neaparat o mutare. Iar inspiratia a facut sa-l aleaga pe "anonimul" Toto Schillaci, un fotbalist care jucase aproape toata cariera in Serie B.

Si nu a avut nevoie decat de trei minute. A intrat si a "ucis". La prima atingere de balon, in minutul 78, a reluat perfect, cu capul, o centrare, aruncand Olimpico in aer. Era 1-0 si prima victorie a Italiei la Mondialul gazduit chiar de ea. Dar mai presus de toate, era momentul in care un fenomen se nastea.

Toto CINE?

Toto Schillaci s-a nascut pe 1 decembrie 1964 nu doar intr-unul dintre cele mai sarace orase din Italia, ci intr-unul dintre cele mai sarace cartiere ale celui mai sarac oras din Italia - Palermo.

Fara prea multe posibilitati, dar cu un talent imens, a facut totul pentru a ajunge fotbalist. Iar sansa i-a suras. In 1982, la 18 ani, semna primul contract de profesionist cu Messina, marea rivala a lui Palermo. Un "Palermitano" ajunsese sa joace in tricoul dusmanilor. De fapt, asta a fost cariera lui - un palermitano in Messina, un sicilian in nord, la Juventus, si, mai tarziu, un italian in Japonia. OUTSIDER - a fost cuvantul care l-a marcat, si la propriu, si la figurat.

A petrecut 7 ani in tricoul Messinei. In Serie C2, in C1, apoi in B, perioada in care a jucat peste 200 de meciuri si a inscris de 61 de ori. O statistica deloc iesita din comun, insa care, cumva, i-a atras atentia marelui Dino Zoff, cel care a vazut in el atacantul perfect pentru lupta cu Milanul lui Van Basten sau Napoli-ul lui Maradona, chiar daca fanii spuneau ca e o nebunie. Insa nu despre asta vorbim, nu asta inseamna fotbalul, nu este "nebunie" cuvantul pe care vrem sa-l pronuntam la finalul fiecarui meci?

Pentru Zoff a fost. Pentru Toto la fel. Insa pentru Toto nu era doar atat, era momentul pe care il asteptase o viata intreaga, avea in sfarsit sansa sa arate cine este. Venit de la o echipa "mica", luat in ras de fani, Schillaci avea sa inscrie 15 goluri in 30 de meciuri la Juve si sa duca Cupa UEFA la Torino, fapt care nu putea fi trecut cu vederea de selectionerul Vicini.

Notti Magiche si Salvatore della Patria

Asa a venit momentul "Notti Magiche", meciul cu Austria. Momentul in care fotbalul avea sa isi arate partea frumoasa si "inocenta". Toto celebra fiecare gol cu o pasiune de nedescris, se bucura ca si cum ar fi fost ultimul lucru pe care il face: "Era o nebunie, eu unul nici nu mai stiam cine si unde sunt. Alergam de nebun, nu stiu unde, dar m-am trezit in bratele lui Tacconi".

Un "nimeni" a devenit eroul italienilor. Golul cu Austria si laudele fanilor nu erau, insa, deajuns pentru Vicini, care avea sa-l lase pe banca si in meciul cu Statele Unite. Soarta avea sa-i surada in ultimul meci al grupei, cu Cehoslovacia. Simtea ca e sansa lui, stia ca trebuie sa inscrie si a facut-o. Italia a castigat cu 2-0 si si-a asigurat calificarea mai departe.

Cu doua goluri in doua meciuri, Vicini nu-l mai putea ignora si il baga titular cu Uruguay. Din nou, Toto era de neoprit, contribuind la inca o victorie a tarii sale. Inca un gol, inca o victorie, inca o noapte magica pe strazile din Peninsula.

A inscris si in sfertul cu Irlanda, 1-0, iar apoi mergea la Napoli pentru a juca impotriva Argentinei. Se juca chiar pe terenul lui Maradona, locul in care el era mai iubit decat nationala Italiei si decat orice om de pe pamant. Faza de atac a gazdelor, Vialli suteaza in blocaj, dar Toto este pe faza si inscrie. Era al 5-lea gol deja. Cu toate astea, italienii nu pot sa tina de rezultat si sunt egalati, meciul ajugand in prelungiri.

"Aveam o intindere musculara si eram la pamant din punct de vedere fizic, nu mai puteam nici sa respir bine din cauza oboselii. Imi pare rau ca nu am apucat sa bat", isi aminteste el acum.

Italia a fost invinsa dupa ce Donadoni si Serena au ratat, dar gloria lui Toto Schillaci avea sa mearga mai departe. Atacantul a recidivat si in finala mica, cu Anglia (2-1), si a devenit golgeterul turneului.

De la Notti Magiche la Notti da incubo

Noptile magice ale lui Schillaci nu s-au incheiat cu gloria pe care o visa, dar a reusit sa-si asigure celebritatea. Fanii isi numeau copiii dupa el si purtau tricouri cu numele sau.

Nu a mai apucat, insa, niciodata sa mai ajunga la acelasi nivel. Accidentarile l-au "hartuit" in urmatoarele doua sezoane, in care a mai punctat doar de 11 ori si a mai bifat 8 selectii, fara sa-si poata ajuta echipa sa se califice la Euro 92'.

Tot in acel an a plecat la Inter, dar inca o data s-a accidentat si a stat 2 sezoane mai mult in afara terenului. Singura bucurie in tot dezastrul pe care il traia avea sa fie castigarea Cupei UEFA, in 1993/1994, insa realizarile individuale erau inexistente.

O vara nebuna, urmata de 4 ani de cosmar. Asta a insemna perioada 1990-1994 pentru Toto, care, desi a bifat aparitii pentru Juve si Inter, nu a mai putut sa isi pastreze locul de titular.

Asa a ales sa plece tocmai in Japonia, din dorinta de a se putea bucura din nou de fotbal. A semnat cu Jubilo Iwata si a inceput din nou sa joace la nivel inalt, inscriind de 56 de ori in 71 de meciuri si reusind sa castige titlul de campion al Japoniei, ultimul din cariera.

Toto Schillaci s-a retras in 1999, dupa alt sezon in care s-a confruntat cu nenumaratele accidentari. Trecusera aproape 10 de ani de la meciurile care il faceau cunoscut in intreaga lume, dar finalul de cariera avea sa il trimita in anonimat complet. S-a intors de unde a plecat. Si la propriu, si la figurat. In 2000. s-a intors la Palermo si a infiintat o academie de fotbal, pentru ca mai apoi sa devina consilier local.

Desi cariera lui nu a durat decat "o vara", Toto Schillaci ramane pentru totdeauna in memoria suporterilor, pentru golurile sale, pentru celebrarile nebune, pentru pasiunea sa, dar mai ales pentru noptile in care a tinut Italia treaza.

Text: Andrei Jipa / editor www.sport.ro

Articol recomandat de sport.ro

Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare