30 de ani de la moartea marelui Ayrton Senna. Brazilia își omagiază campionul. "Era un tip simplu" | FOTO

62446003
Getty

Brazilia îl omagiază, miercuri, pe legendarul său pilot de Formula 1 Ayrton Senna, la 30 de ani de la moartea sa, survenită la 1 mai 1994, în timpul unei curse pe circuitul de la Imola, în urma unei ieşiri în decor, relatează AFP.

La exact 30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna, Brazilia aduce un omagiu unuia dintre cei mai mari idoli ai săi, o mândrie naţională a cărei aură este comparabilă cu cea a "Regelui" Pele.

Fanii triplului campion mondial de Formula 1 (1988, 1989 şi 1991) sunt aşteptaţi să vină pe tot parcursul zilei de 1 mai la mormântul său din cimitirul din Sao Paulo, oraşul în care Senna s-a născut, unde a fost înmormântat în 1994, la vârsta de 34 de ani, după tragicul accident suferit pe circuitul italian de la Imola.

"Era un tip simplu, la fel ca noi"

Ca în fiecare an de la moartea sa, o cursă de alergare a fost organizată pe circuitul Interlagos, tot în Sao Paulo, unde a câştigat de două ori la sfârşitul carierei sale, în 1991 şi 1993. În ultimele zile, la televiziunile locale au fost difuzate emisiuni de omagiere a celui care a dat numele multor străzi braziliene.

O expoziţie itinerantă intitulată "Eu, Ayrton Senna da Silva - 30 de ani" îşi deschide, miercuri, porţile la Rio de Janeiro, după ce a vizitat alte câteva oraşe braziliene. În cadrul acestei expoziţii, vizitatorii pot asculta vocea pilotului care povesteşte cele mai importante momente din viaţa şi cariera sa, cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Pe splendida plajă Copacabana, unul dintre cele mai emblematice locuri din Rio, numeroşi vizitatori şi-au făcut obişnuitele fotografii în faţa statuii de bronz a pilotului, care îl imortalizează pe acesta cu braţele ridicate şi fluturând un steag brazilian.

Marilane Mattos, în vârstă de 66 de ani, îşi aminteşte perfect momentul în care a văzut accidentul de la Imola în direct la televizor, la 1 mai 1994.

"A fost oribil şi mă întristează şi astăzi. Dar prefer să îmi amintesc momentele frumoase. Era un tip simplu, la fel ca noi", mărturiseşte ea, după un selfie în faţa statuii din Copacabana.

"Moştenirea lui a fost în mare parte păstrată"

Dincolo de reuşitele sale sportive, moştenirea marelui rival al lui Alain Prost continuă să trăiască în Brazilia prin intermediul Institutului Ayrton Senna, care a fost recunoscut de UNESCO în 2004 pentru proiectele sale educaţionale destinate copiilor din cartierele defavorizate.

"Ayrton spunea mereu că, dacă vrei să schimbi lucrurile, trebuie să începi cu educaţia", a declarat Viviane Senna, sora lui Ayrton şi preşedinta institutului, într-o înregistrare video publicată recent pe reţelele de socializare.

Înfiinţat la şase luni după moartea pilotului, institutul susţine că de el au beneficiat aproximativ 36 de milioane de elevi din 3.000 de oraşe braziliene.

În opinia scriitorului brazilian Ernesto Rodrigues, autorul biografiei "Ayrton, eroul dezvăluit", Senna a lăsat o impresie de neuitat pentru că "a redat stima de sine a brazilienilor" într-o perioadă marcată de crize politice şi economice.

Când a câştigat titlurile sale mondiale, Brazilia tocmai ieşea dintr-o dictatură militară şi traversa o perioadă de hiperinflaţie. "Moştenirea sa a fost în mare parte păstrată. Şi-a dat numele unor bulevarde importante din toată ţara. De fiecare dată când numele său este menţionat, le inspiră brazilienilor o mare mândrie", conchide biograful.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Răsturnare de situație în cazul morții lui Diego Maradona. Ce i-ar fi provocat decesul

Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet perspectiva decesului idolului Argentinei.

 

Simona Halep a primit wild card pentru un turneu care va avea loc la Paris, dar nu știe dacă va juca la Roland Garros

Simona Halep, care a revenit în martie în competiţii după o perioadă lungă de suspendare, a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu de categorie WTA 125 care va avea loc luna viitoare.

Tragedie pentru Francis Ngannou. Fiul fostului star din UFC a murit la doar 15 luni. Mesajul tulburător al sportivului

Fostul campion UFC, Francis Ngannou, a anunţat, în social media, că fiul său în vârstă de doar 15 luni a murit.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.