„Aia e toată averea pe care o am”. Tot mai mulți vârstnici din România își petrec iernile cu familiile plecate în străinătate

×
Publicitate

În miez de iarnă, vârstnicii din România iau viața uneori ca pe povară. Ca să îi mai aline, copiii sau nepoții îi țin la ei și, pentru o perioadă, grijile trec mai ușor.

Mai mult, fac economie de lemne sau de gaz. Cei mai norocoși primesc chiar bilete de avion pentru a se alătura familiilor care muncesc în străinătate. În țara noastră, peste un milion de bunici trăiesc într-o singurătate apăsătoare.

Nicolae Gherasim are 65 de ani și a fost poștaș o viață. Ani întregi a bătut ulițele unui sat din Cluj. S-a pensionat anticipat, iar acum, iarna, s-a mutat la fiica lui ca să o ajute cu cei trei nepoți. Însă, cel mai mult contează că este lângă ai lui.

Nicolae Gherasim, pensionar: „Iarna stau aici. Îmi sunt dragi copiii. Aia e toată averea pe care o am. În vacanță mergem la țară. Termină vacanța, venim încoace”.

În casa familiei Timoc din localitea Feldru, din Bistrița-Năsăud, se umbla des în cămară. Bunicii se pregtesc să plece în Spania, la Barcelona. Au primit în dar de la copiii plecați la muncă două bilete de avion. În cutii de carton sunt atent așezate borcane cu zacuscă, murături, brânzeturi și alte bunătăți.

Cei doi soți au patru copii care, rând pe rând, au luat drumul străinătații. Deși au și șapte nepoți, au rămas singuri într-o casă mare, parcă mai goală în prag de sărbători.

Vasile Timoc, pensionar: „În Spania mergem. Ne așteaptă acolo să facem sărbătorile împreună. Acum vecinii de aici din zona noastră nu mai găsești, tot la a doua casă sunt plecați, au plecat la copii”.

Nu în ultimul rând, cei în vârstă fac, astfel, și economii.

Victoria Timoc, pensionară: „Totul e scump aici, curentul s a scumpit, apa, traiul în general. Stăm din iarnă până în primăvara, cam până în aprilie, în aprilie ne întoarcem. Plecăm că facem economie și de lemne, un car de lemne e 1.500 lei sau mai scump, și atunci facem economie, mergem și stăm și la unul și la altul”.

Denisa locuiește la Roma de șapte ani și, pentru că are puține zile libere, a ales ca de sărbători să îl ia pe tatăl ei acolo.

Denisa Aldea, româncă stabilită în Italia: „Va veni de sărbătorile de Crăciun, va sta aici în Italia. Este mai ușor să reunim familia în Italia decât în România”.

Cătălin Dinu, directorul executiv al Asociației „Niciodată singur”: „Există vârstnici care acceptă să plece în vizită pentru câteva luni. Cred că, în primul rând, e dorul ăsta de părinți, bunici, de a-i chema alături de ei, pentru că singurătatea se simte cel mai mult în preajma Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă”.

Potrivit INS în România sunt peste 3,2 milioane de persoane peste 65 de ani, iar o treime dintre acestea locuiesc singure.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62411836
Elevii unui liceu din Alba Iulia strâng bani pentru biblioteca școlii. Au organizat un târg de Crăciun în incinta școlii

După ce, anul trecut, au reușit să strângă zece mii de euro pentru un teren de sport acoperit, elevii Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia și-au unit forțele, anul acesta, pentru un nou proiect.

62411800
Valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge va creşte de la 1 ianuarie. Câți bani vor primi cei care donează

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, marţi seară, că, de la 1 ianuarie, valoarea tichetelor de care beneficiază donatorii de sânge va creşte de patru ori, de la 67 lei la 280.

62405326
Cel mai mare spital construit din donații va fi predat statului pentru ca toți pacienții să beneficieze gratuit de tratament

8 mii de firme și peste 350 de mii de oameni au donat prin SMS pentru Spitalul construit de Asociația „Dăruiește Viață”.    

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.