Minerii şi energeticienii protestează joi, între orele 13.00 şi 17.00, în faţa Guvernului nemulţumiţi, printre altele, de neacordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă pentru salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare şi de lipsa protecţiei sociale pentru aproximativ 2.000 de salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia, anunţă CNS Cartel Alfa.

Sindicaliştii cer revenirea la condiţiile de pensionare existente anterior datei de 1 septembrie 2024, formalizarea situaţiei minelor care nu pot fi închise tehnic la termenele stabilite şi stoparea concurenţei inechitabile care afectează companii strategice din sectorul energetic.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" transmite, într-un comunicat de presă, că susţine „ferm şi necondiţionat” protestul organizat joi, între orele 13.00–17.00, în faţa Guvernului României, de către minerii şi energeticienii membri ai sindicatelor afiliate Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Potrivit CNS Cartel Alfa, revendicările salariaţilor din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., Societăţii Nuclearelectrica S.A. – CNE Cernavodă, Hidroelectrica S.A., Hidroserv S.A., Companiei Naţionale a Uraniului S.A. şi Complexului Energetic Valea Jiului vizează, printre altele, încălcarea contractelor individuale de muncă, prin neacordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă pentru salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare şi lipsa protecţiei sociale pentru aproximativ 2.000 de salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Citește și
Doctoriță de la Spitalul Județean Tg. Jiu, luată la bătaie de ruda unei paciente pe care încerca să o stabilizeze la Urgențe
Doctoriță de la Spitalul Județean Tg. Jiu, luată la bătaie de ruda unei paciente pe care încerca să o stabilizeze la Urgențe

CNS Cartel Alfa: ”România nu își permite vulnerabilizarea sistemului energetic”

Sindicaliştii mai cer modificarea legislaţiei privind măsurile de protecţie socială pentru personalul afectat de procesul de decarbonare şi stabilirea unei perioade de acordare a venitului de completare de până la 48 de luni pentru salariaţii disponibilizaţi, revenirea la condiţiile de pensionare existente anterior datei de 1 septembrie 2024, formalizarea urgentă a situaţiei minelor care nu pot fi închise din punct de vedere tehnic la termenele stabilite, eliminarea dezechilibrului grav dintre energia în bandă şi energia sporadică, astfel încât scoaterea din exploatare a capacităţilor pe bază de cărbune să se realizeze doar după punerea în funcţiune a noilor capacităţi pe gaz şi nucleare; şi stoparea concurenţei inechitabile care afectează companii strategice din sectorul energetic.

CNS Cartel ALFA solicită deschiderea imediată a unui dialog instituţional real şi adoptarea unor măsuri urgente pentru protejarea locurilor de muncă şi a securităţii energetice a ţării.

„România nu îşi poate permite vulnerabilizarea sistemului energetic şi sacrificarea drepturilor salariaţilor din energie!”, precizează confederaţia sindicală.