VIDEO. Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au ieșit din penitenciar, pentru înmormântarea mamei lor

×
Publicitate

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost scoşi, luni, din penitenciar, pentru a putea participa la ceremonia de înmormântare a mamei lor în Constanţa.  

Radu şi Alexandru au fost aduşi sub escortă la Constanţa, cu aceeaşi dubă.

Radu Mazăr era mult mai slab decât acum trei ani, când a fost închis, iar în cimitir a izbucnit în plâns.

Radu Mazare

Îmbrăcat cu un sacou tricotat, destul de gros pentru cele 25 de grade Celsius de la Constanta, Radu Mazăre a ajuns la biserica din Mamaia Sat cu o dubă a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

L-a însoțit fratele sau Alexandru, și el aflat dupa gratii. Trei gardieni înarmați și mai mulți angajați de la ANP i-au vegheat pe cei doi tot timpul.

Radu Mazare a intrat tăcut în biserică. I s-a permis să iasă din închisoare, câteva ore, ca să își conducă mama pe ultimul drum.

Gabriela Mazăre s-a stins, vineri, la 80 de ani - după ce ar fi suferit un infarct, la scurt timp după ce Alexandru - fratele cel mic al fostului primar al Constanței - a fost condamnat la 3 ani de detentie într-un dosar de corupție legat de construirea unor locuințe sociale.

Apropiat al familiei Mazăre, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat slujba de înmormântare. Când a ajuns la biserică, ierarhul s-a îmbrățișat cu Mihai singurul dintre cei trei frați Mazăre aflat în libertate. 

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: ”Sunt afectați, pentru că au ținut mult la mama lor și i-a susținut în tot felul, și ca mamă și cu rugăciuni înaintea lui Dumnezeu.”

Apropiații au spus că l-au găsit pe fostul primar al Constanței mult mai slab decât îl știau când făcea sporturi acvatice în Madagascar, defila prin Mamaia costumat în diverse personaje ori apărea la ședințele de partid cu haine de inspirație revoluționară.

În cele câteva ore de libertate, Radu Mazăre și-a revăzut și soția cu care, în 2019, s-a căsătorit în peniteciar. Roxana, care acum are propria ei casă de modă, și-a protejat ochii cu ochelari de soare.

Cei doi au stat alaturi, la mormântul mamei fostului primar. El a ajuns acolo cu duba de la penitenciar - după ce a păstrăt tăcerea și la ieșirea din biserică. În cimitrir, Radu Mazăre s-a închinat și la un moment dat a izbucnit în lacrimi.

"Cu o singură maşină, o dubă a penitenciarului, cu escortă, fraţii mei vin aici. Nu ştiu dacă vor ajunge la timp ca să prindă slujba de la casa mortuară, dacă nu, ne vom întâlni direct la biserica din Mamaia Sat. Vor sta exact cât sunt funeraliile, adică slujba de la biserică, slujba de la cimitir, o scurtă masă cu familia, praznicul cum se numeşte, iar după fiecare la penitenciar", a spus Mihai Mazăre, fratele lor, potrivit Agerpres.

El le-a declarat ziariştilor că, înainte de decesul mamei, Radu vorbea la telefon atât cu aceasta, cât şi cu fraţii lui.

"Înainte de deces, Radu vorbea la telefon cu mama, sigur, ca orice deţinut, avea dreptul să sune din penitenciar, vorbea la telefon şi cu noi, fraţii, dar vorbea şi cu mama. Şi Alexandru a vorbit şi el, cu o zi înainte de a primi sentinţa. Sigur că în ziua în care a primit sentinţa, de la prânz de când a primit sentinţa nu a mai avut cum să vorbească cu ea, că el s-a dus şi s-a predat la Rahova", a afirmat Mihai.

Potrivit acestuia, Gabriela Mazăre, în vârstă de 80 de ani, avea multe probleme medicale la care s-a adăugat suferinţa încarcerării celor doi fii.

"Mama avea multe probleme medicale, ca orice om cu vârsta de 80 de ani, dar sigur nu mai avea nici resurse, obosise. Suferinţa cu Radu din ultimii ani şi-a spus cuvântul, nu a mai avut resurse. Nu a mai făcut faţă, asta este situaţia", a spus fratele fostului primar al Constanţei.

El a negat speculaţiile că cei trei fraţi Mazăre ar fi fost crescuţi doar de mamă.

"Mama nu ne-a crescut singură, am fost în familie. Sigur că tata, lucrând în industria piscicolă şi pe vapoare, a avut o perioadă în care pleca cu vaporul, dar mama a fost ca orice mamă, mai ales din timpurile respective, şi-a crescut copiii cum pe vremea lui Ceauşescu orice mamă şi-a crescut copiii. Noi am stat cu toţii în Drumul Taberei, într-un apartament, nimic deosebit, nimic special din punctul ăsta de vedere", a declarat Mihai Mazăre.

Referitor la eliberarea condiţionată a lui Radu Mazăre, familia crede că ar putea fi peste doi ani.

"Eu vorbesc zilnic cu Radu, că el sună la telefon când se eliberează telefonul, după ce dau alţi deţinuţi telefoane (...) prinde şi sună. Starea lui este excelentă, nu a fost OK, dar el deja intră în al patrulea an de detenţie, s-a rutinat acolo, lucrează, a asimilat de mult ideea şi situaţia în care este el, aşteaptă să-şi ispăşească pedeapsa şi după aia vom vedea ce se întâmplă. (...) Din momentul ăsta, cam peste doi ani de zile (n.r. - despre eliberarea condiţionată). Munceşte la gospodărie am înţeles, dă cu mătura, face curat în zona aia", a spus Mihai Mazăre.

El le-a mulţumit celor de la penitenciarele Rahova şi Jilava pentru că au fost corecţi, respectând legea în domeniu, şi le-au dat permisie celor doi fraţi pentru a participa la înmormântarea mamei.

"Este o permisie pentru înmormântare. Eu vreau să vă zic că cei de la penitenciar, şi de la Rahova şi de la Jilava, au fost nişte oameni foarte corecţi, ei au aplicat norma şi legea, au evaluat dosarele şi vreau să le mulţumesc că nu i-au tratat ca şi cum ar fi nişte persoane stigmatizate sau nişte persoane cărora nu trebuie să li se aplice normele legale care se aplică şi altor deţinuţi. Deci s-au comportat exemplar", a mai declarat Mihai Mazăre.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, este în penitenciar de peste trei ani, fiind condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din staţiunea Mamaia, el mai fiind judecat şi alte dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Fostul parlamentar Alexandru Mazăre a fost condamnat, săptămâna trecută, la 3 ani de închisoare, în dosarul campusului social "Henri Coandă" din Constanţa.

Mama celor doi fraţi, Gabriela Mazăre, a murit, joi, după ce Alexandru a fost condamnat la închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
50 de ani de căsnicie, sărbătoriți cu fast de peste 500 de cupluri din Iași. Secretele mariajelor trainice

S-au văzut, s-au îndrăgostit și își mai spun "te iubesc" chiar și în ziua de azi. Este vorba de 500 de cupluri din Iași, care au serbat peste 50 de ani de căsnicie, pe ritmuri de dans și voie bună.

Tradițiile strămoșești, aduse în fața tinerei generații la diverse târguri: "Nu vedem genul asta de festival în fiecare zi"

Tradițiile strămoșești sunt aduse în fața tinerei generații la diverse târguri. La Iași, meșterii populari, adunați de prin toate județele Moldovei și-au expus produsele muncite cu migală și cu mult drag față de portul şi obiceiurile din bătrâni.

După doi ani de pauză, a fost organizat tradiționalul festival al Urcatului Oilor la munte. Marele regret al ciobanilor

A fost zi de mare sărbătoare, duminică, la Novaci, în Gorj. După doi ani de pauză din cauza pandemie, a fost organizat iarăşi tradiționalul festival al Urcatului Oilor la munte.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.