Una din cele mai frumoase clădiri din țară, o ruină. Istoria fostei primării din Mizil

×
Publicitate

Cândva o bijuterie arhitecturală, astăzi o ruină care se prăbuşeşte încet. Aşa a ajuns clădirea în care îşi avea sediul primăria din Mizil-Prahova în urmă cu mulţi ani.

Închisă de teama unui cutremur, aceasta a intrat în reparaţii, dar lucrările bat pasul pe loc de mai bine de 7 ani.

Cândva, fosta primărie din oraşul Mizil era cea mai frumoasă clădire din oraş. Apărea frecvent chiar şi pe cărţile poştale. Acum a ajuns însă o ruină.

La sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, în clădire locuia Leonida Condeescu, fost primar al Mizilului, apoi a fost donată autorităţilor locale. Acestea însă au adus-o în starea de astăzi. Deşi au început lucrările de consolidare, din lipsa banilor, de 7 ani au fost sistate.

În "O zi solemnă", Ion Luca Caragiale, cel care a poposit de multe ori în această casă, vorbeşte de tenacitatea amicului său Leonida, ce voia ca Mizilul să fie scos din anonimat.

Ministerul Dezvoltării şi Banca Mondială au dat, conform proiectului iniţial, 500.000 de lei pentru refacrerea clădirii. Restul banilor urmau să vină de la bugetul local, adică un 1,7 milioane de lei.

Silviu Negraru, Primar Mizil: "Nu au fost bani, încercam să găsim o posibilitate de finanţare, dacă nu găsim o sursă de finanţare din partea statului român."

Dacă va fi refăcută, clădirea ar putea deveni muzeu şi ar putea găzdui o sală de conferinţe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61940735
Sătui să trăiască la fel ca în Evul Mediu, au pus mesaje pentru primar în comună. Reacția edilului

Protest inedit într-o comună din Argeş. Sătui să trăiască la fel ca în Evul Mediu, fără canalizare şi fără asfalt, localnicii au lipit pe garduri, stâlpi şi porţi afișe cu nevoile lor.

61941203
"Să fim în rând cu lumea", sport periculos în România. Rezultatul îngrijorător al unui studiu

Presiunea socială sau, pe românește, acel "să fim în rând cu lumea", a devenit un sport periculos şi stresant pentru părinţii români.

61941034
Chinezii stabiliți în România au celebrat intrarea în anul câinelui de pământ

Se schimbă din nou anul, pentru cei care cred în zodiacul chinezesc!

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.