Clădire abandonată, transformată în hotel cu bani europeni. Ce sunt Grupurile de Acţiune Locală

×
Publicitate

Ca să atragă mai uşor fonduri europene, autorităţile locale şi investitorii privaţi ar trebui să renunţe la orgolii şi să se unească în asociaţii.

Uniunea Europeană încurajează asta şi pune la dispoziţie 700 de milioane de euro, pentru finanţarea proiectelor celor care îşi dau mâna în aşa-zise ''Grupuri de Acţiune Locală''. Cei care au înţeles că aceasta este soluţia se mandesc deja cu investiţiile realizate.

În Brăila, cel mai mare grup de acţiune locală este cel de dezvoltare a zonei pescăreşti. Din acesta fac parte primăriile de pe malurile Dunării, investitori privaţi şi câteva asociaţii de pescari. Cu toţii s-au asociat ca să atragă mai uşor fonduri europene.

Aşa au reuşit, de pildă, cu 300.000 de euro să transforme o clădire abandonată de pe malul Dunării într-un hotel de 4 stele.

"Cu banii de la Uniunea Europeană, deci de la fonduri, noi am amenajat cu precădere o jumătate din camerele pe care le avem în hotel şi restaurantul cu terasă. Şi sperăm să mai obţinem nişte fonduri în viitor", explică Adriana Padineanu, manager hotel.

Grupul de acţiune locală a ajutat şi primăria din Brăila să atragă bani comunitari. Suma a fost folosită de autorităţi pentru reabilitarea unui ponton, pe care ulterior au fost amenajate săli de conferinţă plutitoare.

Tot pe faleza Dunării, grupul a sprijinit şi un investitor privat.

"Am obţinut 100.000 de euro şi am mobilat restaurantul, am cumpărat bucătărie, echipament de bucătărie, baruri, veselă şi mobilier terasă", spun Mădălin Costin, proprietarul unui restaurant.

Grupul vrea să atragă bani şi pentru alte investiţii şi are deja depuse încă 13 proiecte de finanţare. Autorităţile locale, de pildă, vor să cumpere un vapor ca să organizeze excursii în Insula Mică a Brailei şi un utilaj pentru curăţarea malurilor.

În Timiş, autorităţile din două oraşe şi 17 comune s-au unit în GAL Torontal - Bârzava. Au indentificat apoi nevoile micilor agricultori. Numai un singur fermier a primit 70 de mii de euro ca să îşi extindă ferma de vaci.

"Am mărit efectivele de animale. În perioada aia de început am avut undeva la 50-60 de capete, la ora actuală am ajuns la peste 150. A fost o gură de oxigen la începuturi”, explică Dorian Mocan, fermier.

Până acum echipa din Timiş a atras finanţare pentru 50 de proiecte în valoare de 3 milioane de euro.

Şi în Buzău, primăriile s-au asociat din aceleaşi motive. În România, există peste 200 de grupuri de acţiune locală.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61937739
Brânză produsă într-o peşteră, ”salvată” de fermierii din Cluj. Este unică în lume

Timid, dar iată că intrăm şi noi în lumea bună a fabricanţilor de brânzeturi sau de mezeluri fine. Câţiva fermieri din Cluj au salvat reţeta unui tip de brânză care se produce într-o peşteră, iar acum o vând în Spania, Anglia, Germania, sau Austria.

61937737
Rasa de vaci care aduce profit de zeci de mii de euro fermierilor români

Deşi avem rase de vite autohtone pe care încercăm să le salvăm, când vine vorba de bani, cei mai mulţi dintre fermieri vor profituri rapide.

61937705
Copiii cu autism din România au de suferit din cauza modificărilor codului fiscal

Modificările codului fiscal aduc ONG-urile în situația de a se închide, amenință patronii lor.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.