Deși traficul este restricționat de câteva luni, până acum nu s-a făcut nicio lucrare de consolidare în zona afectată.

Pe Autostrada A10, Sebeș-Turda, încă din luna mai au apărut primele semne ale unei alunecări de teren. Fisurile s-au adâncit și au format un crater imens.

În această zonă, asfaltul s-a lăsat considerabil, surparea se extinde pe zi ce trece și au apărut noi gropi adânci la doar un metru de singura bandă din cele trei, pe unde circulă acum mașinile.

La acea vreme, chiar directorul general CNAIR, Cristian Pistol, a declarat ca este vorba despre o "alunecare de teren cu evoluție imprevizibilă, care afectează direct siguranța circulației".

Reparațiile întârzie din cauza birocrației

Chiar și așa, până acum nu s-a intervenit în niciun fel. Reprezentanții CNAIR ne-au transmis că lucrările de consolidare încă nu au început din cauza unor întârzieri birocratice: finalizarea documentației tehnice de către constructor și obținerea autorizației de construire în regim de urgență.

Drumul de mare viteză s-a surpat și în 2023, apoi din nou anul trecut. Au fost refăcute fundația și asfaltul, însă degradările au reapărut.

Oficialii au mai transmis că pe porțiunea din autostradă ar fi apărut surpări din cauza unor infiltrații de apă în terasament. Întreaga autostradă Sebeș - Turda are aproape 70 de kilometri, iar lotul pe care a apărut surparea, lung de 16 kilometri, a costat peste 90 de milioane de euro, fără TVA.