Sfântul Andrei - Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 30 noiembrie

61604107

Noaptea de Sfântul Andrei este într-un fel echivalentul românesc al nopţii de Halloween şi este însoţită de multe tradiţii româneşti şi superstiţii. Sărbătoarea este notată în calendarul creştin ortodox pe data de 30 noiembrie.

 

Sunt multe tradiţii şi superstiţii legate de Sfântul Andrei. Cele mai multe au legătură cu revolta, cu măritişul, dar şi cu protecţia împotriva spiritelor rele care bântuie printre cei vii.

Tot acum se crede că lupii încep să vorbească cu grai de om şi spun lucruri îngrozitoare, iar cei care vor fi atacaţi în această noapte se vor transforma în vârcolaci.

Iată câteva obiceiuri care se pun în practică în noaptea de SFÂNTUL ANDREI:

- Pentru a alunga spiritele rele, este folosit peste tot usturoiul, de la grajdurile animalelor până la cruciuliţele făcute pe mânuţele copiilor.

Noaptea de SFÂNTUL ANDREI este un fel de noapte magică. Se spune că în ajun circula strigoi, aceştia fiind suflete pedepsite care din cauza unei vieţi nepotrivite sau luată prin violenţă bântuie, şi atunci tot drept apărare se foloseşte usturoiul, copiilor li se face cruce cu usturoi pe mână.

-Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-şi visa iubitul.

-La miezul nopţii de SFÂNTUL ANDREI, fetele întorc un ulcior de lut cu gura în jos, pun pe fundul vasului 3 cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie, pentru a cuceri inima băiatului iubit.

-Fetele care vor să-şi vadă ursitul trebuie să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mână. În oglinda din spate vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv chipul celui care le va fi soţ.

-O altă metodă pentru a afla de SFÂNTUL ANDREI cum arată ursitul este următoarea: faţă ţine două lumânări aprinse în mână şi priveşte într-un pahar cu apă în care a fost aruncată o verighete sfinţită, pentru cununie.

-In noaptea de SFÂNTUL ANDREI, cei care vor să afle dezlegarea unor mistere sau enigme din trecut trebuie să participe la un ritual bizar în cimitir. Într-un vas cu apă descântată, ei vor vedea tot ce s-a întâmplat.

-Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce în seara de SFÂNTUL ANDREI toate cănile şi vasele cu gura în jos.

-Tot pentru alungarea spiritelor se agaţa usturoi la intrare, iar animalelor li se pune în mâncare busuioc şi în apă câteva picături de agheasma.

-De SFÂNTUL ANDREI se pune grâu la încolţit, pentru că gospodarii să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prospera va fi casa şi familia lui.

Nu în ultimul rând, vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarnă care urmează. Să sperăm că vor avea parte de cer senin, pentru că atunci iarna va fi blândă.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61924615
Sfantul Andrei - Noaptea in care fetele afla cine le este ursitul
Duminică, 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe SFÂNTUL ANDREI, ocrotitorul românilor. Ziua de 30 noiembrie este potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie.
61925150
În România apar din ce în ce mai multe asociaţii civice stradale. Cum funcţionează
De pildă, în Braşov sunt câteva zeci astfel de organizaţii cu reguli simple şi fără personalitate juridică.
61925147
Pieţe pline de legume în postul Crăciunului. Cât de profitabilă a fost investiţia în sere
În Postul Crăciunului, credincioşii care se abţin de la carne ţin post verde ca în perioada Paştelui. Pieţele sunt pline de salată şi ceapă verde, spanac, ridichii sau usturoi.