Rulote care costă cât un apartament. Modelele care se fabrică în România

×
Publicitate

Omul modern îşi poate face vara sanie şi iarna îşi cumpără rulotă. Toţi doritorii sunt invitaţi la un salon dedicat bărcilor şi rulotelor organizat în Capitală.

Preţurile care pot ajunge la multe zeci de mii de euro nu i-au speriat pe cei care vor să-şi petreacă vacanţa "cu casă-n spate".

La Salonul Nautic de la Romexpo găsim nu doar bărci, ci şi foarte multe case pe roţi. Cele mai scumpe sunt "camerele", adică vehicule cu motor amenajate ca un apartament. Există şi o "vedetă" a expoziţiei.

Liviu Gal, expozant:  "Este vârful de gamă al mărcii noastre, el conferă aproape tot ceea ce îţi trebuie ca să te simţi în libertate în natură şi să ai şi confortul de acasă total. Costul lui este undeva între 64 de mii de euro şi 70 de mii este cel mai scump cu toate toate dotările, preţul include TVA, transport - adică dumneavoastră dacă veniţi cu 70 de mii l-aţi luat acum."

Pentru vizitatori, avantajele sunt cele mai importante. Mult mai ieftine sunt rulotele tractate, iar în expoziţie găsim şi variante "mini", unele produse chiar în România. Acestea de exemplu sunt fabricate la Râmnicu Vâlcea.

Savian Merlan, expozant: "Nu sunt pentru toate persoanele, sunt pentru persoanele dornice de aventură, pentru pescuit, care vor să îşi petreacă timpul în aer liber. Făcute să dureze o viaţă dacă omul are grijă de ele, șasiul dintr-un oţel înalt aliat, între 4.500 şi 12.000 de euro, în funcţie de dotări."

Familiştii prefera însă variantele mai confortabile. Să nu credeţi că vizitatorii doar privesc.

În România există peste 100 de locuri de campare însă numai un sfert se ridică la standarde internaţionale, adică să ofere posibilitatea recordării la toate utilităţile: energie electrică, apă curentă şi mai ales canalizare.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61948499
Românii au început să creadă în ”visul canadian” după ridicarea vizelor. Poveştile conaţionalilor stabiliţi acolo

Imediat după ridicarea vizelor, românii au început să creadă în ''visul canadian'', iar mulţi au cerut direct azil. Suprinsi peste măsură, canadienii se gândesc acum că poate s-au pripit şi iau în discuţie reintroducerea vizelor.

61948467
Accesul copiilor la telefoane agravează problemele de limbaj. Numărul logopezilor şcolari, incredibil de mic

Accesul nelimitat al copiilor la telefoane şi calculatoare poate masca şi agrava problemele de limbaj. Obişnuiţi să comunice mai mult prin mesaje, elevii şi preşcolarii duc probleme care puteau fi rezolvate, ca bâlbâiala sau pronunţia greşită.

61948457
Povestea unei tinere de 17 ani, care luptă cu cancerul de pe patul de spital: „Numai cu ajutorul vostru pot sta aici”

Lecţie de curaj şi încredere oferită de o tânără de 17 ani din Iaşi, care luptă cu o boală cumplită. De pe patul de spital, fata ţine acum un jurnal virtual emoţionant şi povesteşte, ca o învingătoare, pas cu pas, prin ceea ce trece.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.