Sagrada Familia din Teleorman. Ce ”capodopere” apar într-o țară în care fiecare construiește după cum îl taie capul

×
Publicitate

Într-o țară în care fiecare poate să construiască după bunul plac, în diverse orașe au apărut case ai căror proprietari și-au propus să copieze clădiri celebre în toată lumea.  

Așa se face că o comună din Teleorman a devenit cunoscută pentru că cineva a ridicat acolo un soi de castel care imită celebra Sagrada Familia, din Barcelona.

Și în Galați, dar între blocuri, a răsărit o casă tot în stilul faimosului Gaudi. Revoltați, arhitecții spun că străzile ar arăta altfel dacă ar exista reguli clare în construcții, așa cum se întâmplă în vestul Europei.

Pe strada principală din Pietroșani- Teleorman îți fură ochii trei turnulețe. Clădirea construită dintr-un amestec de cărămidă roșie și piatră maro, albă și verde copiază Sagrada Familia, catedrala gândită de Gaudi pentru Barcelona.

Pe fațadă este aglomerație. Sunt vulturi, lei, urși și îngeri, plus două balcoane bogat decorate. Când te aștepți mai puțin, vezi și magazinul cu utilaje agricole de la parter.

”- Parcă e la NASA acolo.
- La NASA?
- Parcă e la NASA. Mie întotdeauna lucurile astea care sunt ieșite din comun mă enervează. Mă enervează. Adică ce-i ăla acolo? Eu socotesc eficiența economică a oricărui lucru. Ce-i ăla înalt acolo? Ăla e pericol de trăznet
”.

”Fiindcă de astea aveau împărații”

”- Vă place?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă are de-astea cum erau demult, cum le zice, cum aveau împărații
”.

Proprietarul clădirii și-a pus inițialele pe toată fațada. Când este întrebat cum a fost posibilă această construcție, pe primar îl umflă râsul.

Emil Picu, primar Pietricica, jud. Teleorman: ”Am avut acțiune intentată în justiție pentru acest imobil, că începuse să-l ridice fără să aibă autorizație, a primit amendă contravențională, a primit termen ca să poată să intre în legalitate, nu a intrat”.

La Galați, între blocurile din perioada comunistă se înalță o casă cum alta nu-i în cartier. Gardul din fier forjat are stâlpi stilizați, iar din ziduri ies personaje androgine și dragoni înaripați, atlanți și cariatide din beton.

”Un kitsch care nu se brodește cu nimic”

Un arhitect care a participat la realizarea lucrării spune că proprietarul și-a dorit o casă după cum văzut el într-o carte de povești.

Femeie: ”Un kitsch care nu se brodește cu nimic”.

”Sunt niște imitații grosolane, fără niciun bun gust”.

În tot acest timp, lângă Cluj-Napoca, la intrarea în orașul Huedin, un șir de case sclipesc mândre în soare și fură ochii trecătorului, oricât de grăbit ar fi. Siglele brandurilor de lux sunt pe toate gardurile, la fel și numele proprietarilor.

”Proprietară: Asta e tradiția noastră, să avem case mari.
Reporter: Aduce noroc?
Proprietară: Da, da”.

Case strălucitoare, cu multe turnulețe, coloane și statui de tot felul au apărut în multe zone din țară. Nu au nimic în comun cu restul locuințelor și, de multe ori, proprietarii le țin goale, doar ca aibă cu ce se mândri.

Doar câteva zone din țară au regulamente clare pentru ce se poate construi

Sunt însă și zone în țară, în Maramureș, Bihor sau chiar în Delta Dunării, unde autoritățile au scris regulamente clare care stabilesc cum și ce se construieste. Este prea puțin însă pentru o țară întreagă.

Emil Ivănescu, președinte OAR București: ”Din păcate, datorită istoriei noastre, cultura beneficiarului adesea crează mici monștri. Nu avem regulamente la nivelul străzilor, adică pe strada X se construiește case cu șarpantă, culoarea este aceasta, multe detalii de genul acesta nu avem, însă în alte părți unde ne place ele se întâmplă”.

Doar la Saschiz, satul din Mureș intrat in patrimoniul UNESCO, proprietarii caselor săsești care au folosit culori stridente ori au montat ferestre tip termopan au fost amendați.

Astfel de reguli au făcut celebre străzile din Myconos sau din alte insule grecești, unde nimeni nu are voie să folosească altceva în afară de alb și o anumită nuanță de albastru.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62278377
Salvamarii români visează la tehnicile de salvare folosite în țările dezvoltate. Câți turiști s-au înecat sezonul acesta

Cu 12 morți de la începutul sezonului estival, un dispărut și sute de intervenții, salvamarii de pe litoral caută soluții pentru a ajunge cât mai repede la cei aflați în pericol.  

62278363
Aproape 80 de pompieri români au plecat să lupte în Franța cu cele mai devastatoare incendii din ultimele decenii

77 de pompieri români au plecat în Franța să se alăture luptei împotriva celor mai devastatoare incendii izbucnite în ultimii 70 ani. S-au îmbarcat cu tot cu autospeciale în avioane puse la dispoziție de NATO.  

62278339
Românii s-au încolonat cu mașinile pe drumul spre munte. ”Așteptatul ăsta în trafic e foarte greu”

La prânz a început și exodul către munte. Deși vremea nu se anunță grozavă în următoarele trei zile, mii de mașini s-au încolonat pe DN1, cu destinația Valea Prahovei. Nou veniții pentru acest weekend prelungit se adaugă celor aflați deja în vacanță.  

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.