S-a dublat numărul românilor care își cer falimentul personal. Cum pot să scape datornicii de orice executare silită

×
Publicitate

Numărul românilor care și-au declarat insolvența s-a dublat anul trecut în comparație cu 2021. Este cel mai mare înregistrat în țara noastră de când a intrat în vigoare legea falimentului personal.  

Se califică cei care au datorii de cel puțin 15 salarii minime pe economie, adică în jur de 45.000 de lei. Odată începută procedura, orice executare silită este suspendată și nu se mai pot adăuga penalități sau comisioane.

Un bărbat de 50 de ani din Constanța, tată a doi copii, și-a declarat falimentul personal printr-o sentință judecătorească. Nu a mai reușit să achite creditele.

S-a împrumutat la bancă de zece ori ca să își țină pe linia de plutire firma. Apoi, a luat și de la cunoștințe bani și a ajuns la datorii totale de peste 60.000 de lei.

Datornic: ”Eram înglodat în datorii. Multe și sume mari la multț creditori, firme de recuperări. S-au verificat creditele, s-au verificat bunurile și s-a dat descărcarea de creanțe”.

La fel ca el au procedat alte 88 de persoane. Mai mult decât dublu prin comparație cu 2021. Dintre aceste dosare, până acum au fost aprobate 63. Și numărul celor care au cerut consiliere a urcat de patru ori, la peste 800 anul trecut. Cea mai mare sumă pentru care s-a depus vreodată cerere a fost de 12 milioane de lei.

Procedura falimentului personal are trei tipuri de aplicare

Ruxandra Badea, director Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, ANPC: ”Cele mai multe cereri sunt depuse de către persoane care nu își mai pot plăti ratele la bănci, la diferite IFN-uri”.

Își pot cere insolvența și cei care au datorii la instituții publice, la alte persoane sau la furnizori de servicii.

Solicitările se depun la Protecția Consumatorului, iar procedura ar trebui să dureze aproximativ 30 de zile. În acest timp, cel care cere insolvența aduce mai multe documente, o comisie analizează dosarul, iar la final îl aprobă sau îl respinge.

În cazul aprobării cererii, urmează procedura în sine. În funcție de persoană, sunt trei tipuri. Una implică un plan de rambursare, a doua lichidarea unor active deținute de persoana în cauză, iar a treia este dedicată pensionarilor.

Bogdan Blaj, avocat: ”Cel mai important efect al procedurii insolvenței persoanei fizice ar fi suspendarea tuturor măsurilor de executare silită. Pe parcursul derulării procedurii, nu mai curg nici dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere aferente obligației principale de plată”.

Legea falimentului personal a intrat în vigoare în 2018, dar numărul celor care aplică este încă mic.

Lucian Fanea, economist: ”Unul din motive ar fi pragul pentru care o persoană poate să își ceară falimentul personal. Care anul acesta acest prag este de 45.000 de lei. Aceasta înseamnă că o persoană poate să ceară falimentul doar când are datorii mai vechi de 90 de zile peste 45.000 de lei, ceea ce este o sumă destul de mare”.

Nu pot să ceară falimentul personal: persoanele condamnate definitiv pentru evaziune fiscală sau infracțiuni contra patrimoniului, cei care sunt apți de muncă, dar nu au căutat un loc de muncă sau persoanele concediate în ultimii 2 ani din motive imputabile.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
România nu a fost în stare să cheltuie miliardele de la UE pentru reducerea sărăciei: 2.400 de euro pentru fiecare român

România ar fi putut folosi până acum miliarde de euro pentru reducerea sărăciei și construcția de drumuri școli și spitale. Cu o întârziere de doi ani, începem abia acum să utilizăm banii puși la dispoziție de Bruxelles pentru perioada 2021-2027.

Câți români au încasat anul trecut pensii private. Valoarea medie lunară a fost de aproape 1.500 lei/lună

Pe parcursul anului 2022 au fost efectuate plăţi ale activului personal net în valoare de circa 407 milioane lei către 23.000 de participanţi sau beneficiari, arată Raportul privind evoluţia pensiilor private în anul 2022, publicat de ASF.

Câți români au depus cereri pentru deschidere dosare de daună după ridicarea licenței Euroins. Ce trebuie să facă asigurații

Fondul de Garantare a Asiguraților a primit peste 3.700 de cereri de deschidere dosare de daună de la clienți Euroins după ridicarea licenței de funcționare a societății de asigurare.

Recomandări
Discursul lui Nicușor Dan în Catedrala Națională: de la ”naționalism sănătos” la ”demagogi care se bat cu pumnul în piept”

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, marți, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi, care a avut loc la Catedrala Națională din București.

Inflația din zona euro a urcat la 3,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. BCE ar putea majora dobânzile

Rata anuală a inflației în zona euro a trecut pragul de 3% în luna august, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul creșterii prețurilor la energie, ceea ce conferă un nou argument pentru o nouă majorare a dobânzilor de către BCE.

Putin ar fi refuzat în ultimul moment să se întâlnească cu șeful CIA după ce a aflat ce mesaj aducea de fapt

Vladimir Putin intenționa inițial să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul vizitei acestuia la Moscova, pe 25 august, dar s-a răzgândit după ce a aflat scopul deplasării, a declarat pentru „Agențstvo” o sursă apropiată Kremlinului.