Nicuşor Dan: Am închis datoriile curente ale Primăriei Capitalei. Bucureştiul a trecut pe lângă un faliment

×
Publicitate

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a închis datoriile curente ale Primăriei Capitalei, după ce a plecat de la o datorie curentă de trei miliarde de lei.

“Vestea pe care v-o dau este că la sfârşitul anului trecut am stins, am închis datoriile curente ale Primăriei Capitalei, deci am început anul 2023 fără datorii curente. De ce e asta important? E important să avem încrederea mediului privat, bănci şi companii, pentru că e important ca la lucrările noastre să vină companii private care să lucreze şi vin. Şi am văzut un exemplu, la sfârşitul anului trecut a trebuit să împrumutăm repede 500 de milioane de lei pentru a evita colapsul sistemului de termoficare şi, având această încredere, am reuşit. De unde am plecat? Am plecat de la o datorie curentă de trei miliarde de lei. (…) Şi am plecat de la o listă de 150 de companii şi persoane private care ne popriseră conturile la sfârşitul anului 2020”, a declarat Nicuşor Dan, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

El a precizat că Bucureştiul a trecut pe lângă un faliment.

“A fost un efort foarte mare pentru a ajunge în situaţia de azi. Şi Bucureştiul a trecut realmente pe lângă un faliment, adică, pe lângă închiderea principalelor servicii publice, transport public, sistem de termoficare. Adică eram în situaţia aşa cum RADET-ul a falimentat în 2019, eram foarte aproape cu STB-ul de asta şi eram foarte aproape de lipsă de furnizare gaz, dincolo de toate celelalte servicii publice, spitale şi aşa mai departe. De ce se întâmplă asta? Pur şi simplu pentru că ani de zile Primăria, lună de lună, cheltuia mai mult decât avea”, a mai declarat Nicuşor Dan.

740 de milioane de lei, subvenții pentru transport public și încă 520 de milioane de lei subvenții pentru căldură. 370 de milioane au mers către familia omului de afaceri, Costică Constanda.

Și autocarele comandate de la Otokar au generat datorii de 165 de milioane pentru că, deși au fost livrate, fosta administratie nu le-a platit. În total, 150 de companii și persoane private au cerut poprire pe conturi la finalul anului 2020, ceea ce a dus Primăria în prag de faliment.

În lipsa banilor, multe proiecte au înghețat.

Sistemul de termoficare rămâne o problemă majoră a Capitalei, dar avariile nu se mai țin lanț.

Nicușor Dan, primarul Capitalei: „Azi e bine, deci dacă vă uitați azi pe graficul pe harta de termoficare o să vedeți că sunt puține probleme”.

Din cei 50 de kilometri de țeavă pe care primarul a promis să-i reabiliteze în 2022, au fost făcuți doar 26. Asta deși rețeaua primară are peste 200 de kilometri. Iar din cele trei mari lucrări de infrastructură moștenite de la fosta administrație, doar una a fost finalizată: parcarea de la capătul Șoselei Pantelimon.

Edilul a menţionat că din cauza acestor datorii au fost afectate investiţiile.

“Deciziile pe care le-am luat au fost dureroase şi au afectat în parte calitatea unor servicii. În primul rând, am amânat mai multe investiţii pentru care aveam toate documentaţiile pentru a le face. De exemplu, consolidarea malurilor de lac din Herăstrău sau aleile din parcuri sau reabilitări de drumuri, de trotuare sau investiţia de pe strada Haţieganu în prelungirea pasajului Grigorescu. Toate astea sunt investiţii pe care le-am amânat şi pe care o să le facem acum, când, în sfârşit, situaţia financiară este stabilă”, a mai transmis Nicuşor Dan.

El a afirmat că desfiinţarea companiilor care produceau pierduri a dus la dereglarea unor activităţi.

“Pe de altă parte, desfiinţarea companiilor care produceau mare parte din pierderi a dus la dereglarea unor activităţi, de exemplu, pe parcuri. În momentul în care s-au înfiinţat companiile, oamenii au trecut de la ALPAB în aceste companii. În momentul în care noi am desfiinţat companiile şi pe perioada pe care am făcut achiziţia publică tot ce înseamnă servicii pe parcuri au fost afectate, la fel pe partea de investiţii. Toate proiectele erau la Compania de Dezvoltare Durabilă. Oamenii aceia au plecat. Când aveam nevoie de modificări, trebuia să apelăm la extern. În fine, au fost foarte multe complicaţii”, a transmis primarul Capitalei.

El a precizat de ce nu a comunicat pe acest subiect în ultimii doi ani.

“În mod deliberat nu am comunicat subiectul ăsta în aceşti doi ani şi mai ales în primele luni. Dacă aş fi fost iresponsabil, aş fi ieşit în noiembrie 2020 cu această listă şi consecinţa ar fi fost, probabil, că nu am fi avut 150 de companii care ne-ar fi poprit conturile, am fi avut 1.000 de companii care ne-ar fi poprit conturile şi posibilitatea de a redresa financiar mult redusă. A fost o lungă perioadă de tăcere în care am discutat cu toţi aceşti creditori, i-am rugat să ne păsuiască, le-am spus că suntem oameni serioşi, că le vom plăti, ceea ce am şi făcut. Asta înseamnă administraţie PSD, pentru că începem să uităm, dar şi unii dintre noi se gândesc la revenire. Asta înseamnă administraţie PSD, faliment RADET, falimentul Primăriei”, a mai declarat Nicuşor Dan.
 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Document. Austria, prinsă cu minciuna în privința aderării României la Schengen: ”Demonstrează cât se poate de clar”

Europarlamentarul Eugen Tomac susține că Austria a mințit atunci când și-a justificat votul de respingere a aderării României la Spațiul Schengen, acuzând că nu avem capacitatea de a gestiona frontierele UE conform legislației Schengen.

Soldele de grad și salariile gradului profesional pentru militari şi poliţişti vor fi majorate de Guvern

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri un proiect de hotărâre prin care cuantumul soldei de grad şi salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare va fi actualizat.

Raluca Turcan, fost ministru al Muncii: ”Peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete”

Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, afirmă că peste 9 milioane de români vor primi în perioada următoare un sprijin sub formă de tichete, pentru diferite nevoi sociale, provocate de ”perioada de criză”.  

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.