Românii vor să adopte doar bebeluși. Stadiul catalogului copiilor adoptabili

×
Publicitate

Deşi este funcţional şi poate fi accesat de cei care doresc să îşi mărească familia, catalogul naţional al copiilor greu adoptabili nu a adus rezultatele sperate.

Pe de o parte, viitorii părinţi adoptivi au încă o problemă de mentalitate: majoritatea speră că vor primi rapid un bebeluş perfect şi greu se lasă convinşi să se uite măcar pe fotografiile unor copii de vârstă mai mare. În plus, în anumite judeţe nici angajaţii sistemului nu îi ajută să-şi lărgească orizontul.

Anișoara Luca, mama adoptivă: ''Initial, am vrut copil până în 3 ani, dar mi-au spus "nu vreţi totuşi să vedeţi şi copii greu adoptabili?" Am zis din start nu, dar... Am văzut-o pe Maria, de 8 ani... semăna cu soţul meu. Am zis "ea este!" Am început să plângem amândoi. Iar în josul paginii scria că vine cu o soră de 10 ani.~

Cazul familiei Luca e încă unul rar, deşi de un an orice familie cu atestat de adoptator poate consulta online un catalog naţional, ce îi reuneşte pe minorii cu şanse mici de a fi înfiaţi.

Ioana Ștefănescu, consilier juridic DGASPC 4: ''Vizualizeaza acest profil al copilului greu adoptabil, adică cel la care în timp de 9 luni nu s-a iniţiat potrivirea practică cu o familie adoptatoare.”

Față de 2016, la 1 aprilie 2017 în Registrul Naţional erau 3273 de copii adoptabili. Cifrele nu sunt în scădere, ceea ce ar fi însemnat că mai mulţi copii au părăsit sistemul şi s-au integrat într-o nouă familie, ba chiar au crescut uşor. 55% sunt din categoria celor greu adoptabili. Adică au peste 7 ani, au unele probleme de sănătate sau au fraţi şi surori, adică trebuie înfiaţi împreună.

Mihaela Ungureanu, director DGASPC Sector 4: ”Mulţi consideră că avem un fel de bibliotecă în care găsim copiii frumos aliniaţi şi ne alegem unul dintre ei. Nu este aşa! Este foarte importantă partea de pregătire a personalului, care să ştie cum ajută viitorul părinte.”

Aşadar, în schimbarea de mentalitate e esenţială eficienta angajaţilor din sistem. Oricum, nici statul roman nu îi stimulează în mod real pe viitorii părinţi. Părinţii care adopta beneficiază de un concediu de acomodare de cel mult un an, dar indemnizaţia nu ţine cont de salariu.

Laura Pascu, mama adoptivă: ”Vom sta acasă un an de zile, eu sau soţul meu, şi indiferent de salariu vom avea 1/700 de lei.”

Durata medie a unei adopţii este, în prezent, de 10 luni, cea mai redusă din ultimii 10 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61906296
Copil înfometat și ud în Spitalul de Pediatrie Sibiu. Conducerea a demarat o anchetă

Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu a demarat o anchetă internă după ce în spaţiul public au apărut imagini cu un copil mic, care stă într-un pătuţ ud şi cere mâncare.

61906288
Acuzaţii grave la Galaţi: o tânăra de 16 ani ar fi muncit până la epuizare într-un restaurant

Minori obligaţi să lucreze până la epuizare, muncă la negru, salarii neplătite şi şantaj.

61906252
Copilă de 3 ani, diagnosticată cu tumoare pe creier, are nevoie urgentă de ajutor

La numai trei ani, Margarita Dabija și părinții săi au primit un verdict cutremurător din partea medicilor: tumoare pe creier.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.