Românii suportă din ce în ce mai greu restricțiile. „Și eu aş vrea să fiu liberă”
În zece luni, omenirea a trecut prin mai multe etape ale pandemiei, iar specialiștii avertizează că tocmai acum, înainte de a avea un vaccin, unii dintre cei care au respectat strict regulile au ajuns într-un punct critic: nu mai suportă.
Tentația de a abandona măsurile de siguranță îi afectează inclusiv pe medici, pe cei care lucrează de acasă, dar și pe toți cei care au pierdut slujbe, afaceri sau doar plăceri simple, cum sunt întâlnirile cu prietenii.
Senzaţia de "lume de-a-ndoaselea", care nu se mai termină, e cea care îi aduce aproape de limită pe oamenii raţionali şi responsabili. Ei au fost precauţi până acum.
- De exemplu, şi vara acesta, eu n-am fost la mare, unde era aglomerat, am fost cu cortul. Mai rezist cât trebuie, nu ştiu... dar sper să se termine mai repede!
- Nici eu nu mă simt prea bine, şi eu aş vrea să fiu liberă, aşa.
Dr. Gabriella Bondoc, medic psihiatru: "Este de înţeles această epuizare la nivel de populaţii întregi. Una e să te adaptezi la o situaţie stresantă două săptămâni sau o lună, alta e să o faci pe parcursul unui an întreg. Mulţi dintre noi avem în mediul foarte aproape de noi rude, prieteni care sunt infectaţi cu COVID, unii în stări destul de precare."
Şase paşi, parcurşi în 10 luni. Iniţial, pandemia a fost un film de acţiune, privit pe un ecran. Distanţa în spaţiu a asigurat, în iarnă, delimitarea: "nu se întâmplă la noi". Apoi am intrat în perimetrul celor cu infectaţi, iar mulţi s-au liniştit cu gândul "e doar o răceală". Impunerea restricţiilor a declanşat starea de negare. Până în momentul în care cercul s-a strâns, iar cazuri dramatice au adus revelaţia: "unii oameni chiar mor". Deci salvarea sunt, masca, distanța şi igiena. Suntem însă acum în etapa de saturaţie şi la răscrucea dintre două drumuri - cedare sau regrupare.
- Pe cei tineri îi înţeleg. Pentru ei e extrem de frustrant. E o cerinţă mică decât să supunem doctorii la un stres în plus, la o muncă în plus, la multă nefericire.
De fapt, tocmai medicii sunt categoria care a primit iniţial unda de şoc şi care a simţit presiunea permanentă de atunci.
Dr. Irina Costache, medic primar: Este un cuvânt pe care îl folosesc foarte des colegii mei - "m-am dus acasă şi am zăcut". Despre asta e vorba când spunem că nu mai putem. Nu mai putem nici fizic, dar nici psihic. Este un burn ouţ la care ajungem, o oboseală atât de mare.
Reporter: Ce s-ar întâmpla dacă ar capitula aceşti oameni de încredere până acum?
Dr. Irina Costache: Probabil dacă ar capitula, ar fi ca în Mexic la un moment dat, ar fi morţi pe stradă. Acest lucru nu se poate!
Psihologii spun că la doctori e simplu: cei care văd meseria ca pe o vocaţie, vor pune pauză vieţii private şi vor merge. Ceilalţi vor deveni neatenţi, iar scăpările se vor traduce în şanse reduse pentru bolnavi. Pentru populaţia generală, specialiştii au un mesaj simplu - "Când nu mai putem, de fapt mai putem puţin!".
