Cel mai mare proiect desfășurat în România pentru combaterea sărăciei: 815 milioane de euro ajung în comunitățile nevoiașe

×
Publicitate

Statul român lansează cel mai amplu proiect pentru combaterea sărăciei în mediul rural: 815 milioane de euro, în cea mai mare parte bani europeni, vor fi folosiți pentru sprijinirea familiilor nevoiașe din mii de comunități.

Aproximativ 10.000 de specialiști vor merge în teren și îi vor identifica pe românii care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Proiectul este derulat de Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Ministerul Fondurilor Europene. Aproximativ 10.000 de asistenți sociali, medici comunitari și consilieri educaționali vor merge pe teren pentru a identifica familiile vulnerabile.

Florin Manole, Ministru Muncii: „Se vor implementa în colaborare dintre instituții, astfel încât să avem în aceste comunități în care statul și-a făcut simțită prezența foarte discret să avem cât mai mult sprijin pentru acești oameni, fie că vorbim de copii care au nevoie să fie sprijiniți în a evita abandonul școlar, fie că vorbim de mame minore, familii cu mulți copii, sau bătrâni care trăiesc singuri și au nevoie de ajutor”.

Programul oferă copiilor de vârstă școlară haine, rechizite, mese calde și consiliere educațională pentru a preveni abandonul școlar. Persoanele nevoiașe vor primi sprijin pentru reparații urgente ale locuințelor, consiliere socială și medicală sau îngrijire la domiciliu.

Toate intervențiile vor fi făcute de primărie, prin achiziții publice și proceduri transparente. 2.000 de primării se pot înscrie după principiul „primul venit, primul servit". Vor primi câte 100.000 de euro pentru ajutoare, iar restul fondurilor vor acoperi salariile asistenților sociali și echipamentele necesare.

Dragoș Pîslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor europene: „Ideea nu este că oamenii să fie ținuți într-un fel de sindron Stockholm, dependenți de diverse transferuri bugetare ale statului, ci cum le rezolvi problema. Avem acum o întreagă sursa de bani europeni pentru eficiența energetică care să le permită oamenilor să își reabiliteze casa, să își pună un panou solar.”

Comuna Borănești din județul Ialomița a făcut parte din proiectul pilot al acestui program. Aici, echipa de asistenți sociali a identificat deja patruzeci de familii care vor primi sprijin. Aceasta familie cu șapte copii, care n-au fost niciodată la școală sau grădinița urmează să fie ajutată.

Bărbat: Nu prea avem venituri, avem și noi alocația, și mai merg cu ziua eu și băiatul unde apucăm așa cu ziua”.

În proiect s-au înscris deocamdată 1.000 de primării din mediul rural.

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
CTP, despre grija lui Grindeanu-Știucă și retragerea trupelor: ”Avem nevoie de ei să apărăm SUA de pericolul Oana Gheorghiu”

CTP abordează ironic anunțul SUA privind retragerea unor trupe din România, pe fondul scandalului stârnit de Sorin Grindeanu, care i-a cerut lui Bolojan să nu o pună pe Oana Gheorghiu vicepremier întrucât ar fi un ”dezastru” pentru relația noastră cu SUA.  

Copii cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, cercetați pentru că ar fi incendiat o fostă fabrică din Covasna

Trei copii din Covasna, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, sunt cercetați de poliție pentru că ar fi incendiat o hală dintr-o fostă fabrică de mobilă.  

Mii de sindicaliști au protestat în fața Guvernului. „Măsurile luate de Guvernul Bolojan au atins toţi oamenii cinstiţi”

Câteva mii de sindicalişti s-au adunat miercuri în faţa Guvernului pentru a protesta, semnalând „problemele sociale şi economice majore” cu care se confruntă cetăţenii României.

Recomandări
Prima reacție a lui Putin după ce i-a primit pe emisarii lui Trump la Kremlin. Un ordin rapid a fost dat de liderul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus sâmbătă reprezentanţilor speciali ai SUA, Steve Witkoff şi Jared Kushner, că relaţiile dintre Moscova şi Washington au fost întotdeauna benefice şi că Rusia consideră oportună colaborarea cu SUA, scrie Reuters.

Ținte aeriene detectate lângă granița României. MApN a pregătit pentru decolare aeronave F-18 și un elicopter

Ţinte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, iar locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.

Cât costa promovarea unui examen la Anatomie la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Traseul șpăgii de la Medicină

Ies la iveală noi detalii din dosarul de corupție de la Universitatea "Ovidius" din Constanța. Potrivit procurorilor DNA, peste 37.000 de euro ar fi fost plătiți, în total, de studenții de la Medicină care voiau să promoveze examenele la Anatomie.