Primul târg de fashion din România. Salarii de 2.000 de euro oferite

×
Publicitate

Cele mai importante universităţi din domeniul modei, unde au studiat designeri că Moschino ori Dominco Dolce, şi-au dat întâlnire la Bucureşti.

Sâmbătă începe primul târg de fashion din România. 11 universităţi de top au pregătit oferte pentru tinerii români, care vor să studieze creaţia, producţia, comunicarea ori marketingul. "Arta înseamnă creativitate şi afacere'', spun străinii, iar România are tineri talentaţi, dar nu şi infrastructură în domeniu.

În România au ajuns reprezentanţii celor mai puternice universităţi din lumea modei. Au auzit că tinerii noştri sunt talentaţi, aşa că au hotărât să facă recrutări.

Moda nu este doar creativitate, ci şi o adevărată afacere. Cheia succesului, este predată, de pildă, la Instituto Marangoni din Milano, cotat nr 7 în topul mondial şi numărul 3 în Europa. Acolo au studiat Domenico Dolce ori Moschino.

Davide Forloni, reprezentant Marangoni: ”Scopul nu e să faci o colecţie, ci să o vinzi, să faci bani din munca ta. Este poate cea mai scumpă școală de aici, dar avem burse pentru cei talentaţi, bursele pot acoperi 100% studiul în universitate.''

Iar costul studiilor în străinătate diferă.

''În Olanda costă 2 mii de euro pe an, în Marea Britanie pot beneficia de creditul guvernamental care acoperă toată şcolarizarea pe toată durata facultăţii, iar returnarea creditului e facilă. Practic în 30 de ani trebuie să returneze împrumutul, iar dacă în 17 ani nu au avut un venit suficient de mare se şterge creditul.''

Aproximativ zece mii de euro costă la alte universităţi un curs de fotografie, design de magazin dar şi control financiar. Internshipul poate fi gratuit sau chiar plătit de universitate sub forma unui salariu de până la 2 mii de euro.

Dragoş Vascilescu, BHMS Elveția: ''Lucrăm pentru internship cu Dior, cu Hublo, cu Sopard Hermes. Pot să facă un internship, pot să meargă în Monaco, în Monte Carlo.''

Iar Universitatea din Elveţia le pune la dispoziţie viitorilor studenţi şi tabere de cunoaştere. Gemenele Ilinca şi Miruna sunt deja acceptate la această universitate după ce au fost într-o astfel de tabără.

”Am învăţat chestii practice, am vizitat tara, am organizat evenimente la final. Tabăra e 2950 de franci elveţieni şi din primul an se scade suma dacă aplici la universitatea lor.''

Târgul ''Fashion Me'' are loc în Bucureşti, la Clădirea Universul. Organizatorii oferă şi o bursă ''premium edu'', în valoare de 1.000 de euro, pentru un viitor student.

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
61924194
Vameșii din Portul Constanța au confiscat mii de jucării contrafăcute și periculoase

Vameșii din Portul Constanța sunt în aceste zile un soi de ajutoare pentru Moș Crăciun. Triază în locul lui jucăriile contrafăcute și periculoase.

61924183
Un bărbat din Harghita a reclamat la OPC că s-a îmbătat cu apă plată cumpărată din supermarket

Un bărbat a reclamat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Harghita că s-a îmbătat cu apa plată cumpărată dintr-un supermarket.

61924169
”Dacă vrei bani, du-te la produs”. Tânără umilită de patroana unui restaurant la care muncise

O tânără de 19 ani din Gorj a avut parte de un tratament umilitor din partea patroanei unui restaurant la care era angajată.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.