Povestile oamenilor care au trait minuni la moastele Sfintei Parascheva. Vor fi 350.000 de pelerini

×
Publicitate

Pelerinii ajung in valuri in capitala Moldovei si, fata de alte toamne cind indurau in numele credintei o vreme rece, cu ploi necrutatoare,
anul aceasta meteorologii anunta un sfarsit de saptamana plin de soare.

Asa ca, in aceste zile, inclusiv luni, cand va fi praznicul Sfintei Parascheva sunt asteptati la Iasi peste 350 de mii de oameni. Cu atat mai mult cu cat se spune ca rugaciunile facute la moaste, in zi de hram, se implinesc.

Printre cei care s-au inchinat joi la moastele Cuvioasei Parascheva o intalnim pe aceasta doamna de 54 de ani, din Petrosani. Spune ca Sfanta a facut o minune pentru ea: in urma cu doi ani, era paralizata si nu se putea ridica din pat. Dar dupa rugaciuni la Cuvioasa, a putut sa mearga iarasi.

"Am facut un accident vascular, sunt operata de cancer si multumesc lui Dumnezeu, Maicutei Domnului si Sfintei Parascheva ca m-am facut bine", spune Elisabeta Toderasc.

Maine dimineata, racla cu sfintele moaste va fi scoasa din Mitropolie. Joi erau deja la coada sa se inchine sute de suflete.

Zeci de credinciosi au venit ca voluntari, sa pregateasca mancare pentru pelerini sau chiar sa ii gazduiasca. La 60 de ani, doamna Aneta a adus pachete cu haine pentru copiii sarmani ce vin la Cuvioasa Parascheva. Cele mai multe sunt donate de enoriasii unei biserici din oras.

Unde se aduna atata lume, infloresc si micile afaceri.

"Pe acest traseu vor trece in zilele urmatoare peste 350 de mii de pelerini, prilej perfect pentru comercianti de a-si amenaja aici spatii comerciale", 

Peste 300 de comerciantii au cautat un spatiu cu vad bun, si au inchiriat anul acesta parcele de la primarie. Altii au negociat pozitii bune, cu localnicii. Acest domn, spre exemplu, a cumparat un teren in spatele mitropoliei, si acum face loc unor tonete, pe care le va inchiria.

"- Ce va fi acolo?
- Un tonomat de cafea, ceva. Fiecare trebuie sa castige"
, spune un barbat ce da la sapa.

Un preot care a luat o camera intr-o casa darapanata il completeaza:

"Greu de gasit un spatiu comercial parinte?
- Da, mai greu asa
- Cum ati luat aici?
- M-am rugat de o femeie si mi-a dat voie.
- Ce vindeti?
- Obiecte bisericesti"

Oamenii vand de la cruciulite, icoane si perne sfintite, pana la caciuli, ghete si haine de blana. O maicuta a adus lotiuni si creme din plante.

Numai pentru inchirierea tarabelor pe perioada pelerinajului, primaria castiga peste 700 de mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61397493
Zeci de romance au fost influentate de operatia Angelinei Jolie. Cat costa o mastectomie la cerere

La 6 luni de la anuntul soc al Angelinei Jolie, care a marturisit ca si-a extirpat ambii sani, zeci de romance au acceptat astfel de interventii, ca sa nu se imbolnaveasca de cancer.

61397492
Sedusi de decor, dar in pericol la orice cutremur. In Centrul Vechi, bulina se tine in birouri

Oamenii care-si petrec timpul liber in Centrul Vechi al Capitalei sunt pusi in pericol de cladirile subrede in caz de cutremur.

61397487
Cum au ajuns saracii Romaniei sa primeasca miere din Bulgaria cu substante cancerigene

Dupa ce ca sunt sarace si traiesc de pe o zi pe alta, familiile nevoiase mai sunt si batjocorite de stat. Sarmanii din toata tara s-au inghesuit la faina, zahar, orez si miere - toate platite de Uniunea Europeana.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.