Polițiștii au verificat toate stânele din Gorj și au amendat ciobanii care nu ofereau condiții bune pentru câini

62272396

Autorităţile din judeţul Gorj au verificat 64 de stâne din judeţ şi au aplicat mai multe amenzi pentru că nu au fost asigurate condiţii, conform normelor legale, pentru câini.

 

”Politiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfăsurat activităţi în vederea verificării condiţiilor de sănătate, bunăstare şi deţinere a animalelor la nivelul unităţilor de tip ,,stână”. Cu ocazia desfăşurării acestor activităţi au fost verificate 64 de locaţii şi identificate 73 de persoane”, a transmis, vineri, IPJ Gorj, potrivit News.

Citește și: Soția lui Navalnîi spune că a fost audiată la intrarea în Moldova și filată la Chișinău. ”Maia Sandu, de ce mă urmăriți?”

Sursa citată a precizat că acţiunea a avut loc în perioada 29 iunie – 13 iulie.

Amenzi între 3.000 și 12.000 lei pentru lipsa condițiilor pentru câini

Poliţistii au dat şapte amenzi pentru ”nerespectarea prevederilor legale privind condiţiile de deţinere a exemplarelor canine în locaţiile verificate”.

Citește și: Un munte din Bucovina ”plânge” cu ape albastre. ”Uite cum sunt pietrele colorate, zici că e albastru de Voroneț” FOTO & VIDEO

”De asemenea, precizăm faptul că, nerespectarea condiţiilor privind bunăstarea animalelor este sancţionată de art. 5 din Legea 205 din 2004, iar ca urmare a modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 19 mai a.c., cuantumul sancţiunii contravenţionale este de la 3.000 la 12.000 lei”, transmite IPJ Gorj.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62272390
Vânzările de mașini au explodat în România, în timp ce în restul UE scad. Ce modele sunt cele mai cumpărate

Speriați de prețul carburanților, dar și de faptul că, în viitor, cei care au mașini poluante ar putea fi taxați mult mai mult, șoferii români încearcă pe cât posibil să renunțe la autoturismele la mâna a doua și să își cumpăre autoturisme noi.  

62226143
Autoritățile din Mamaia promit eliminarea taxei de parcare în stațiune între orele 22:00-08:00

Confruntate cu o scădere dramatică a numărului de turiști în Mamaia, autoritățile promit eliminarea taxei de parcare în stațiune, deocamdată, pe timpul nopţii.

62272059
Nu sunt destui medici la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Urgențele sunt trimise în Buzău

Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat se confruntă cu o criză acută de medici, inclusiv de terapie intensivă şi radiologi.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.