Munca de acasă, avantajoasă mai ales pentru companii. Firmele le dau mai mult de lucru angajaţilor

62159743
StirilePROTV

În mod paradoxal, pandemia a redus numărul concediilor medicale și a mărit productivitatea pentru mulți angajați ai companiilor din România.

Datele Barometrului de Resurse Umane, lansat vineri de o companie de consultanță, arată că cine lucrează de acasă are mai mult timp la dispoziție și îndeplinește sarcini grele mai repede decât în trecut.

În România, 20% din companii au implementat munca la distanță pentru toți angajații, iar restul, parțial.

Datele din Barometrul HR al celor de la PWC arată că productivitatea a crescut în 29% dintre companiile participante.

Și sunt companii cu mii sau zeci de mii de angajați din domenii foarte variate. Pentru 44% productivitatea a rămas constantă. Scăderile sunt marginale.

Dar ce face mai productivă munca angajaților în sistem online? Timpul mai mare de muncă - nu mai pierdem vremea pe drum, prin pauze după pauze, suntem mai performanți pentru că vrem să prindem mai mult timp acasă cu familia și cu cât terminăm mai repede, cu atât ne rămâne mai mult timp.

În al treilea rând, firmele pot da acum mai mult de lucru fiecăruia - la birou vedeai cât are de muncă fiecare și oamenii mai protestau că "de ce unul face mai mult" - acum a dispărut comparația.

Iată ce spun specialiștii că mai contează în această eficientizare adusă de telemuncă.

Oana Munteanu, senior manager PwC România: "Foarte multe din întâlnirile care se întâmplau să zicem, faţă în faţă, presupuneau şi o discuţie de deschidere, glume, încălzirea atmosferei, acum, dacă se întâmplă prin call-uri la distanţă totul este mult mai la subiect, mult mai orientat către decizii şi rezultate".

Ca să crească productivitatea, specialiștii în HR au gândit inclusiv programe de socializare pentru angajații care lucrează de acasă.

Elena Antoneac, specialist în Resurse Umane: "Se fac happy-hour-uri cu angajații, însemnând că la o anumită oră se pune stop și angajații au o întâlnire virtuală în care poate servesc un pahar de vin, de bere sau un ceai. Opresc orice discuție referitoare la muncă și încearcă să se conecteze virtual".

În plus, nu mai consumă bani pe drumul până la birou și au învățat să se adapteze la situații noi.

Anca Lucaciu, specialist HR: "Am învățat și să am mult mai multă răbdare cred decât aveam înainte, să mă rog să fie conexiunea bună la internet și dacă cumva se întâmplă să pice netul într-o întâlnire extrem de importantă să te mut rapid pe date mobile sau să schimb rețeaua... Da, ce să zic, am învățat!".

 

Încercări dificile pentru cei cu copii mici 

 

Mihaela Păun, vicepreședinte vânzări și marketin Bitdefender România: "În momentul migrării către munca de acasă, am învățat că în cele mai multe cazuri putem să fim mai productivi decât înainte, ceea ce nu credeam".

Însă părinții pot uneori să treacă prin încercări dificile în telemuncă.

Elena Antoneac, specialist în Resurse Umane: "Există și multe minusuri, mai ales pentru angajații care au poate copii mici care cer atenția părinților. Apoi, mai este nevoia aceea de apartenență. Angajații care lucrează toată ziua în pijamale și nu-și văd colegii nu au același sentiment de apartenență cu aceia care se văd în fiecare zi la birou și socializează".

Specialiștii spun că anul acesta a scăzut considerabil și numărul zilelor de concediu medical solicitate de angajați, lucru care crește și el eficiența muncii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
O profesoară care s-a vindecat de Covid-19 a donat plasmă de ziua ei de naștere

O profesoară de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galati, care își serbează vineri ziua de nastere a hotărat că cel mai frumos cadou pe care și-l poate face este să doneze plasmă.

Ce se întâmplă cu zilele de concediu de odihnă rămase neluate din 2020. Codul Muncii spune până când pot fi luate

Salariaţii care au rămas cu zile neefectuate din concediul de odihnă din 2020 vor putea să le ceară angajatorului până la jumătatea lui 2022.

Românii vor face cadouri mai ieftine și mai puține, de Crăciun

Românii sunt primii între europenii care vor alege, anul acesta, să taie din bugetul alocat darurilor de Crăciun. O arată un studiu amplu făcut în mai multe țări.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.