Manifestație împotriva avorturilor, la Cluj: 2000 de persoane au participat la "Marșul pentru Viață"

61948996

Aproximativ 2.000 de persoane au participat, sâmbătă, la o manifestaţie pentru viaţă şi împotriva avorturilor, intitulată "Marşul pentru Viaţă".

Participanţii s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, au susţinut discursuri şi au purtat asupra lor pancarte cu mesaje precum "Spune da vieţii copilului tău", "Există iertare şi vindecare după avort", "Fiecare copil merită o zi de naştere", "Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie", informează Agerpres.ro

Printre participanţi s-au numărat mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, precum şi reprezentanţi ai altor culte.

"Sfânta Scriptură ne spune lucrul esenţial în ceea ce priveşte viaţa. (...) Referitor la Domnul Iisus Hristos ne spune că El este viaţa. (...) Mai mult, ştim că avortul, din moment ce suprimă o viaţă, este crimă, crimă calificată. (...) Prin Moise, Domnul a dat cele zece porunci. În porunca a şasea, Domnul Dumnezeu ne spune aşa: să nu ucizi! (...) S-a constatat îmbătrânirea României, şi nu numai a României, ci a întregii lumi creştine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă câte trei copilaşi. Măcar câte trei copilaşi. Unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru biserică şi pentru ţară", a spus, în faţa participanţilor, Andrei Andreicuţ.

La rândul său, episcopul Florentin Crihălmeanu a afirmat că primăvara este semnul vieţii.

"Spunem bun venit primăverii mult aşteptate, care este semnul vieţii pe care Dumnezeu ni-L oferă în fiecare an şi-L repetă pentru ca noi să înţelegem că viaţa, de fapt, îşi are originea în El şi nu în noi. (...) Mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi însorită şi pentru viaţa pe care am primit-o fiecare dintre noi, bine ştiind că fără o bună decizie a mamelor noastre, niciunul dintre noi nu era astăzi aici", a subliniat Florentin Crihălmeanu.

Ulterior, participanţii au pornit într-un marş prin zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.

''Marşul pentru Viaţă'' este cel mai mare eveniment pro-viaţă din cursul unui an, care se organizează în peste 300 de oraşe din România şi din Republica Moldova

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61948960
Italienii și filipinezii care vin să lucreze la noi în țară: ”Salariul e mult mai mic, aici e mai bine”
În timp ce bucătarii noştri pleacă în Italia sau Marea Britanie, străinii lucrează în restaurantele de la noi. Unii spun că nu-și găsesc de lucru în țările lor, pentru că sunt prea mulți absolvenţi ai școlilor de gastronomie.
61948927
Bancher japonez, acuzat că a torturat, umilit și violat o femeie timp de patru zile
Un bancher japonez în vârstă de 40 de ani a fost găsit vinovat de agresiune sexuală și viol, după ce o femeie l-a denunțat la poliție pentru tortură „fizică și mentală.”
61948838
Rareș, un băiețel de un an și trei luni cu leucemie, are nevoie de ajutor
Rareș, un băiețel în vârstă de un an și trei luni, se luptă în fiecare zi pentru viața lui. El a fost diagnosticat cu leucemie acută libfoblastică.