Localitatea cu cele mai multe perechi de gemeni și tripleți din România. Care ar fi motivul

×
Publicitate

Situaţie inedită în judeţul Mureş. O localitate se poate mândri cu cele mai multe perechi de gemeni.

Descoperiera a fost făcută de autorităţile locale care în urma unei statistici au aflat că au nu mai puţin de 60 de perechi de gemeni şi tripleţi.

Aceştia nu îşi explică fenomenul, însă nu exclud ca acesta să aibă legătură cu aerul şi apa sărată din zonă.

Faceţi cunoştinţă cu Zente şi Zador, cei mai mici gemeni din Sângeorgiu de Mureş. La sfârşitul lunii mai împlinesc un an de la naştere, iar mama lor povesteşte că aceştia nu sunt singurii din familie.

gemeni

Kerekes Loredana, mamă de gemeni: "Există atât în familia mea, rude mult mai îndepărtate, însă, în familia soţului sunt rude apropiate care sunt tot gemeni. Deşi, domnul doctor şi medicii în general spun că nu este o regulă, ca în familiile cu gemeni să se nască gemeni"

În cazul Dariei şi al lui Darius - care împlinesc în curând 6 ani - părinţii nu îşi amintesc să fi avut vreodată gemeni în familie. Aşa că micuţii sunt condiserati un cadou ceresc.

Cornelia Moga, mamă de gemeni: "Iubesc foarte mult copiii, tot timpul voiam şi mi-a dat dumnezeul de acee am şi pus numele de Darius şi Daria sunt un dar şi sunt mândră."

De cele mai multe ori viaţa cu gemeni nu e tocmai uşoară, recunosc părinţii, dar aici intră în acţiune ajutoarele.

În localitatea Sângeorgiu de Mureş trăiesc nu mai puţin de 58 de perechi de gemeni şi doi tripleţi, cei mai mulţi născuţi în ultimii 15 ani.

Sofalvi Szabolcs, primar comună Sangeorgiu de Mureş: "Poate are tangență că localitatea Sângeorgiu de Mureş este recunoscut că are apă sărată şi cred că şi în aer este poate un conţinut de sare poate are un efect pozitiv pentru a se naşte gemeni sau tripleţi."

În România cele mai multe perechi de gemeni sunt în localitatea Chiajna de lângă Bucureşti. Specialiştii spun însă că în ultima perioadă numărul gemenilor a crescut simţitor şi în alte zone ale ţării. Cu toate astea, România are o rata mică a gemenilor, faţă de alte ţări europene.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Motivul pentru care șomerii au făcut cozi la Bursa locurilor de muncă. Patronii sunt revoltați

Bursa generală a locurilor de muncă, organizată vineri în 80 de localităţi din ţară, s-a transformat în unele judeţe în bursa ștampilelor pentru ajutoare sociale.

Gestul făcut de Prințul Charles din dragoste pentru Transilvania

Fermecat de frumusețea Transilvaniei, Prințul Charles a căutat cei mai buni artiști din lume pentru a picta plantele pe cale de dispariție de la noi.

7 din 10 români sunt afectați de stresul de la muncă. Starea în care a ajuns o femeie la serviciu

Șapte din zece români sunt afectaţi de stresul pe care îl resimt tot mai puternic, la serviciu. Cifrele vin de la Organizaţia Mondială a Muncii, care atrage atenţia că la noi această afecţiune ia amploare faţă de alte ţări europene.

Recomandări
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.