Medicii credeau că a suferit un avort spontan, dar era însărcinată cu tripleți. Pacienta era convinsă că nu poate avea copii

62378663
Shutterstock

O femeie căreia i s-a spus că nu poate să rămână însărcinată după ce a fost diagnosticată cu o afecțiune medicală rară a născut tripleți.

Kimberly Robb a fost diagnosticată cu adenomioză, o afecțiune care afectează fertilitatea. Ea a încercat timp de doi ani să rămână gravidă, dar fără succes.

Femeia avea doi copii dintr-o relație anterioară, în vârstă de 16 și 9 ani, dar își dorea să aibă un al treilea copil cu noul ei partener.

Aceasta a ajuns de urgență la medic după ce a avut dureri de stomac intense mai multe zile la rând. În urma analizelor femeia a aflat că suferă de adenomioză și că singurul tratament disponibil pentru ea este o histerectomie, o intervenție chirurgicală de extirpare a uterului.

„A fost atât de înspăimântător când am primit diagnosticul. Nu am vrut să fac o histerectomie pentru că mai exista încă cea mai mică șansă să rămân însărcinată și nu am vrut să renunț. Mai erau câteva săptămâni până la prima noastră programare pentru FIV (fertilizare in vitro) și îmi amintesc că mi-am dat seama că mi-a întârziat menstruația și că sânii mei erau dureroși, dar nici măcar nu mi-a trecut prin minte că sunt însărcinată. Am decis să fac un test și nu mi-a venit să cred când a ieșit pozitiv. Am izbucnit în plâns”, a povestit femeia, conform Mirror și NeedToKnow.

La nouă săptămâni de sarcină au început complicațiile. Aceasta a ajuns de urgență la spital pentru că a început să piardă sânge.

Medicii au crezut inițial că a suferit un avort spontan, însă femeia a aflat că are tripleți.

„Am rămas amorțită și am fost în stare de șoc, dacă sunt sinceră. Am avut atât de multe emoții, eram fericită, dar apoi, mă gândeam și la cum ne va afecta acest lucru din punct de vedere financiar. Nu știam cum ne vom descurca cu trei copii - era înfricoșător”, a spus ea.

Kimberly a rămas la pat în ultimele două luni de sarcină. Ea a intrat în travaliu la doar 30 de săptămâni și a născut prin cezariană trei fetițe perfect sănătoase.

Din cauza faptului că s-au născut prematur, Elsie, Emmy și Addison au trebuit să rămână în spital câteva zile.

După patru săptămâni petrecute în spital, Kimberly, Elsie, Emmy și Addison au fost în sfârșit lăsate să plece acasă. Au trecut trei ani de atunci, iar mama și bebelușii se simt foarte bine.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62351885
Un tată și-a ucis fiul în locuința unui prieten. L-a înjunghiat cu un cuţit în zona braţului şi a pieptului
Un bărbat de 58 de ani din Lupeni, judeţul Hunedoara, şi-a ucis fiul, în vârstă de 26 de ani, în urma unui conflict care a avut loc la locuinţa unui prieten.
62362426
"Doamne, maica Domnului!". Scandal monstru într-o localitate din județul Vaslui. Au fost trase focuri de avertisment | VIDEO
Un conflict spontan a izbucnit, luni, între mai multe persoane, în localitatea Simila din comuna Zorleni, poliţiştii solicitaţi să intervină efectuând o serie de focuri de avertisment.
62378659
Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV, despre grila de toamnă 2023: „Sunt foarte multe noutăți. Nu vom dezamăgi spectatorii”
PRO TV și-a lansat grila de toamnă, plină de noutăți. Emisiuni efervescente, seriale de acțiune și show-uri de comedie completează producțiile cunoscute, urmărite de milioane de telespectatori.