"La vremuri noi, tot noi." Cuvintele lui Caragiale despre politicieni, mai actuale ca niciodata
In ultimul secol, putine lucruri s-au schimbat la nivelul clasei politice din Romania. "A cazut un guvern si a venit altul, indata toata administratia se inlocuieste. O clientela pleaca, alta vine", scria in anul 1907 I.L. Caragiale.
Iata cateva fragmente dintr-un articol mai amplu semnat de dramaturgul Ion Luca Caragiale in octombrie 1907, la scurt timp dupa rascoalele taranesti care au pus pe jar clasa politica de atunci.
Articolul se intituleaza "1907 din primavara pana'n toamna" si a fost publicat in ziarul "Adevarul" in octombrie 1907. Articolul poate fi citit integral pe wikisource.com.
"Plebea, clientii, cu studentii universitari si scolarii din licee, condusi uneori de profesori universitari, cer numaidecat rasturnarea guvernului. Factiunea de la putere, supranutrita, este incapabila a mai tine piept torentului popular, adica factiunii razbite de foame;
iar Regele, gelos de reputatia europeana de liniste si ordine a Statului sau, este silit sa concedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimitati in Parlament, pentru a insarcina pe capul opozitiei cu formarea unui nou cabinet, cu dizolvarea Parlamentului si a tuturor consiliilor judetene, urbane si rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament si unor noi consilii, — care toate, dupa bunele obiceiuri consacrate, sunt fireste aproape unanime partizane ale noului guvern.
Care va sa zica, in loc sa derive guvernul din majoritatea reprezentatiei nationale, deriva unanimitatea acesteia de la guvern. Si asta se intampla, regulat, in cazul cel mai bun, din trei in trei ani; adica cu un an mai putin decat o legislatura intreaga...
A cazut un guvern si a venit altul, indata, toata administratia tarii, si cea de Stat, si cea de judet, si cea comunala — de la prefecti si secretari generali de ministere, pana la cel din urma agent de politie si pana la moasa de mahala — se inlocuieste,... pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafica. O clientela pleaca, alta vine; flamanzii trec la masa, satuii la penitenta. Si asta asa mereu si pe rand din trei în trei ani, ba si mai des uneori.
Partidele politice, in intelesul european al cuvantului, adica intemeiate pe traditiune, pe interese vechi sau noi de clasa si prin urmare pe programe de principii si idei, nu exista în Romania.
Cele doua asa numite partide istorice care alterneaza la putere, nu sunt in realitate decat doua mari factiuni, avand fiecare, nu partizani, ci clientela.
Capii factiunilor sunt mai mult sau mai putin ambitiosi politicieni. Fireste ca nu punem la indoiala nici patriotismul, nici curatele lor intentiuni: „toti, toti, cum zice Antonius, sunt barbati onorabili !”
Iar clientela este plebea incapabila de munca si ne-avand ce munci, negustorasi si precupeti de mahalale scapatati, mici primejdiosi agitatori ai satelor si imprejurimilor oraselor, agenti electorali batausi;
apoi productul hibrid al scoalelor de toate gradele, intelectualii semiculti, avocati si avocatei, profesori, dascali si dascalasi, popi liber cugetatori si raspopiti, învatatori analfabeti — toti teoreticieni de berarie; — dupa acestia, mari functionari si impiegati mititei, in imensa lor majoritate amovibili."
